Actualitate

Podul turcesc de la Călărășeuca, vechi de aproape două secole, va fi restaurat

De aproape două secole, podul turcesc din satul Călărășeuca, raionul Ocnița, face parte din istoria și viața comunității locale. Monumentul, clasificat drept obiectiv de importanță națională, urmează să fie restaurat, iar autoritățile susțin că intervențiile trebuie să păstreze arhitectura și elementele sale istorice. Costul lucrărilor este estimat la circa 29 de milioane de lei.

Potrivit documentelor istorice, podul a fost construit în 1829, în perioada celui de-al nouălea război ruso-turc. Acesta a fost ridicat peste o râpă, pe vechiul traseu poștal care lega Soroca de Otaci. Denumirea de „pod turcesc” apare într-o fotografie de la sfârșitul secolului al XIX-lea, deși tradiția locală îi atribuie o istorie mai veche.

„Principatul Moldovei se afla sub suzeranitatea Imperiului Otoman, iar toate aceste cetăți aparțineau turcilor. Ei își apărau drumul spre cetățile Tighina, Soroca și Hotin. Aveau aici un drum direct”, povestesc localnicii despre istoria locului.

Pentru unii locuitori ai satului, podul este legat și de amintiri din copilărie. Una dintre legendele transmise din generație în generație spune că la construcția acestuia ar fi fost folosite gălbenușuri de ou, pentru a face mortarul mai rezistent.

„Eu aici am crescut. În copilărie ne jucam sub pod. Se spune că are deja peste două sute de ani, încă de pe vremea când erau turcii pe aici. (…) Îmi amintesc că, în copilărie, chiar și în perioada sovietică, pe aici treceau vehicule amfibii. Erau niște amfibii uriașe, cât două KAMAZ-uri. Treceau pe aici și podul a rezistat fără probleme”, își amintește un localnic.

Construcția a fost realizată din blocuri de piatră de Cosăuți. Structura principală este formată dintr-o arcadă cu o deschidere de opt metri, susținută de piloni masivi. Partea carosabilă are o lățime de șase metri și este mărginită de parapete.

În timp, însă, construcția s-a degradat, iar localnicii spun că intervenția nu ar mai trebui amânată. Una dintre probleme este legată de evacuarea apei, care, potrivit acestora, contribuie la deteriorarea structurii.

„Nu trebuie să așteptăm până când podul se va distruge complet. Degradarea a început deja. (…) Acum, uneori apa se adună, iar asta slăbește construcția”, spune Nina Ghindă, bibliotecara din Călărășeuca.

Administrația Națională a Drumurilor estimează costul lucrărilor de restaurare la 29 de milioane de lei. Instituția a inițiat procedura pentru elaborarea proiectului de execuție, care va stabili intervențiile necesare.

„Expertiza tehnică a concluzionat că, într-adevăr, podul se află într-o stare tehnică nesatisfăcătoare. Am licitat serviciile pentru elaborarea proiectului de execuție, care prevede reparația podului”, a declarat Victor Serdiuc, șeful Serviciului poduri din cadrul Administrației Naționale a Drumurilor.

Un monument similar se află și în localitatea Filipeni, raionul Leova. Recent, Ministerul Culturii a anunțat că pregătește un plan de restaurare a monumentelor istorice, inclusiv a celor aflate în proprietate privată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *