Justiție

Doi membri ai fostului Partid „Șor”, trimiși în judecată pentru finanțare ilegală

Încă un vicepreședinte teritorial al Partidului Politic „Șor” și un membru neoficial al formațiunii, învinuiți de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în formă prelungită, au fost trimiși în judecată.

Potrivit probelor acumulate de Procuratura Anticorupție, în perioada ianuarie-iulie 2022, vicepreședintele formațiunii, în complicitate cu alți membri ai partidului și în coordonare cu Ilan Șor, ar fi acceptat și dirijat recepționarea a 10.429.000 de lei, proveniți din activitatea infracțională a lui Ilan Șor și din alte surse obținute contrar prevederilor legii.

În calitate de persoană responsabilă de coordonarea organizațiilor teritoriale ale partidului, acesta ar fi contribuit la utilizarea banilor pentru finanțarea ilegală a activității formațiunii, inclusiv pentru plata unor salarii neoficiale, chiria și întreținerea sediilor, precum și remunerarea persoanelor mobilizate la proteste.

De cealaltă parte membrul neoficial al formațiunii este învinuit de finanțarea partidului politic din surse interzise de lege, în proporții mari, în formă prelungită.

Potrivit anchetei, în perioada aprilie-decembrie 2022, acesta, acționând împreună cu Ilan Șor și alte persoane, ar fi finanțat Partidul Politic „Șor” cu 125.394.482,78 de lei, bani proveniți din surse interzise de lege.

„Prin intermediul membrilor partidului, acesta ar fi asigurat, inclusiv, racolarea, transportarea și remunerarea participanților la proteste, plata salariilor neoficiale membrilor și activiștilor, precum și achitarea chiriei și a cheltuielilor de întreținere a sediilor organizațiilor teritoriale”, au precizat reprezentanții Procuraturii Anticorupție.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția. Cauza penală a fost expediată pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea imputată, vicepreședintele Partidului Politic „Șor” riscă o amendă de la 57.500 la 92.500 de lei sau închisoare de la doi la șapte ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la doi la cinci ani.

Membrul neoficial al formațiunii riscă o amendă de la 42.500 la 67.500 de lei sau închisoare de la trei la cinci ani.

Pentru garantarea achitării amenzii și a eventualei confiscări speciale, cu aportul CNA, au fost identificate bunurile învinuiților și aplicat sechestru în sumă totală de circa 13,7 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *