Actualitate

Ce premii vor primi participanții cu note de 9 și 10 la Marea Dictare Națională

Participanții care vor obține note de 9 și 10 la Marea Dictare Națională vor primi premii. Printre cadourile pregătite se numără cărți, vouchere, abonamente la săli de sport și bilete la teatru. În acest an, peste 3.000 de persoane s-au înscris la eveniment, fiind înregistrat un număr-record de participanți.

Lucrările vor fi verificate de o comisie specializată, iar persoanele cu cele mai bune rezultate vor fi invitate la o ceremonie publică de premiere, care va avea loc în luna septembrie.

„O să invităm persoanele care au luat note de 9 și 10 la eveniment și o să le înmânăm cadouri”, a declarat Tatiana Gangan, comunicatoare în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Marea Dictare Națională va avea loc pe 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Participanții sunt așteptați începând cu ora 07:30 pentru a-și primi numerele de identificare și pentru a ocupa locurile la mese.

Dictarea propriu-zisă va începe la ora 09:00. Cei care nu vor putea ajunge în PMAN vor avea posibilitatea să urmărească evenimentul în direct la televizor.

Ediția din acest an este cea de-a patra și se desfășoară cu ocazia Zilei Limbii Române, dar și în contextul marcării a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Marea Dictare Națională este o competiție publică prin care participanții își testează capacitatea de a scrie corect în limba română. Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării sub egida Președinției Republicii Moldova.Prima ediție a avut loc în 2023, în scuarul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, iar la ediția de anul trecut au participat peste 2.000 de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *