Avere de 9,6 mil. lei, confiscată definitiv de stat: Bunurile aparțin unui fost funcționar de la Cadastru, condamnat pe abuz de serviciu

„Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2011–2022 funcționar public cu atribuții în domeniul cadastrului s-a folosit de funcția deținută pentru a facilita înstrăinarea și înregistrarea ilegală a unor terenuri aflate în proprietatea municipiului Chișinău. Deși activele erau înregistrate oficial pe numele unor persoane interpuse, ancheta a demonstrat că beneficiarul efectiv era persoana condamnată.
Ofițerii anticorupție au documentat circumstanțele dobândirii și înregistrării bunurilor, iar Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul CNA a desfășurat investigații financiare paralele pentru identificarea patrimoniului și stabilirea legăturilor dintre persoanele implicate. Probele acumulate au fost prezentate în instanță și au stat la baza aplicării măsurilor asigurătorii.
Prin hotărâre definitivă, instanța a dispus confiscarea specială a celor opt bunuri imobile, decizie menținută ulterior de Curtea de Apel, care a confirmat legalitatea și temeinicia măsurilor luate. Titlul executoriu a fost deja transmis Serviciului Fiscal de Stat pentru punerea în executare”, notează CNA.