Prodecana de la USEM va compărea pe banca acuzaților: Dosarul a fost trimis în judecată

Dosarul în care prodecana este cercetată pentru trafic de influență a fost transmis în instanța de judecată, iar vineri, 1 octombrie, cauza penală a fost înregistrată și repartizată spre examinare, transmite Știri.md cu referire la Zdg.md.
Solicitată de Ziarul de Gardă, procuroara de caz Cristina Gladcov a comunicat că a finalizat urmărirea penală și a expediat cauza penală în instanța de judecată.
„Prodecana este cercetată penal pentru trafic de influență conform articolului 326 aliniatul 2 litera din Cod Penal al R. Moldova”, a declarat procuroara de caz.
Potrivit Codului Penal, traficul de influență se pedepsește cu amendă în mărime de la 150.000 la 200.000 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Prodecana Facultăţii de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC) din cadrul Universității de Studii Europene din Moldova (USEM), Daniela Sîtari, a fost reținută la 15 iunie curent de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) în urma unui denunţ depus de o studentă.
Despre asta au anunțat reprezentanții CNA, care au menționat că lectora universitară i-ar fi cerut studentei 3.000 de lei pentru susţinerea tezei de licenţă.