Președintele Comisiei de la Veneția l-a mustrat pe Dodon: „Declarațiile amenințătoare îndreptate împotriva judecătorilor sunt inadmisibile”

„Am aflat că Președintele Republicii Moldova a făcut declarații foarte critice prin care a pus la îndoială hotărârile Curții Constituționale și imparțialitatea judecătorilor constituționali. Aș vrea să reamintesc că într-un stat democratic, care se conduce de principiul statului de drept, critica adusă hotărârilor curții constituționale este admisibilă în măsura în care aceasta este respectuoasă.
În timp ce libertatea de expresie reprezintă o valoare fundamentală într-un stat democratic, persoanele care ocupă funcții publice sunt obligate să manifeste reținere în critica pe care o fac. Critica lipsită de respect, în special declarațiile amenințătoare, îndreptată împotriva judecătorilor și menită să influențeze deciziile instanței constituționale, este inadmisibilă.”