Kilometri de cânepă depistată în raionul Cahul (VIDEO)

La faţa locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Cahul, pentru a înregistra acest caz şi a stabili ulterior toate circumstanţele cultivării şi creşterii plantelor de cânepă. De asemenea, serviciile de resort din cadrul autorităţilor publice locale urmează să întreprindă acţiuni de nimicire a tufelor crescute.
De la faţa locului au fost smulse mai multe plante şi sigilate, pentru a fi supuse ulterior expertizei criminalistice, întrucât lotul de pământ ar aparţine unui agent economic. Conform legislaţiei penale în vigoare ar risca o pedeapsă cu închisoare de la 7 ani până la 15 ani.
Inspectoratul General al Poliţiei a iniţiat operaţiunea specială Mac-2017, care are ca scop prevenire şi combaterea infracţiunilor legate de droguri, precum şi depistarea plantaţiilor de cânepă cu nimicirea lor prin ardere.
Imaginile video le găsiți aici.