Actualitate

METEO/ Prima zi de primăvară începe cu frig și ninsori

Potrivit meteorologilor, în următoarele zile în ţară se prevăd valori termice încadrate între minus 2 – plus 3 grade Celsius. Noaptea, se anunţă până la 8 grade sub zero.

De asemenea, în toate regiunile ţării în perioada de referinţă se aşteaptă ninsori, de diferită intensitate. Conform specialiştilor SHS, pe parcursul lui martie are loc creşterea temperaturii medii lunare a aerului cu 4-5ºC faţă de februarie. Valorile ei medii variază între +1ºC, în nordul ţării, şi +3ºC, în sud.

Pentru toată perioada de măsurători instrumentale, cea mai rece a fost luna martie din anul 1952, când temperatura medie lunară a aerului a oscilat între -3,7ºC şi -6,1ºC. În anii 1990 şi 2017 martie a fost cel mai cald – atunci temperatura medie lunară a aerului a variat între +6,9ºC şi +9,0ºC.

Trecerea stabilă a temperaturii medii zilnice a aerului prin 0ºC în direcţia creşterii se semnalează pe teritoriul ţării în fond în perioada 27 februarie – 11 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *