Nu avem film, pentru că avem… studioul Moldova-Film
Dumitru Marian, cineast
Cu tot respectul faţă de generaţia veche şi producţia de altă dată, CINEMATOGRAFIA noastră nu se dezvoltă, fiindcă studioul Moldova-Film este (intenţionat sau din naivitate) confundat cu „Filmul Moldovenesc”. Această instituţie îşi avea rostul şi şi-a câştigat faima în timpurile vechi, pentru că un cineast talentat nu putea să lucreze în altă parte decât la Moldova-Film, nu existau studiouri independente. În aceste condiţii, era normal şi firesc (şi s-a întâmplat, de altfel) ca cei mai talentaţi cineaşti să se adune sub un acoperiş (şi o marcă, dacă vreţi). În condiţiile actuale, Moldova-Film este ineficientă (demonstrat în timp), iar statul, ca prostul, prin iniţiativele unor minţi învechite, investeşte într-un colos mort demult. Dacă statul ar investi în film (a nu se confunda cu Moldova-Film), ar putea obţine filme bune, făcute de independenţi. Baza tehnică în producţia de film este doar o parte infimă din tot procesul, iar Moldova-Film în ultimii ani nu doar a stagnat, dar atunci când a produs, au ieşit inepţii, care trebuiau îngropate la faza de idee. Un exemplu simplu: dacă acei 200.000 euro investiţi anual în Moldova-Film, ca finanţare INTEGRALĂ a unor tâmpenii generate de „dramaturgii” de la Moldova-Film ar fi fost investiţi în cinci scurtmetraje şi un lungmetraj (finanţare PARŢIALĂ), am fi avut cinematografie. Statul nu trebuie să producă, statul trebuie să susţină producătorii, iar aceştia, la rândul lor, ar aduce un plus de imagine statului şi ar avea ce arăta societăţii. Dacă un producător de film ştie că îşi pune în joc resursele proprii, el va aplica numai atunci când ideea merită. Moldova-Film ar putea fi utilizat ca spaţiu de creaţie, ca centru al cinematografiei, cu închirierea birourilor, la un preţ rezonabil, unor studiouri independente. Mai poate fi instituţia care are grijă de arhivă, dar în niciun caz studio de producţie şi unic beneficiar al finanţării de stat. E loc de o discuţie mai amplă şi o putem face la un moment dat, cu condiţia că cei care participă vorbesc în cunoştinţă de cauză, nu mizează pe trecutul glorios al cinematografiei. Trecutul nu are nicio treabă cu prezentul, el trebuie cinstit şi propagat, nu e loc de nostalgie.
