Procurorii cer rejudecarea cauzei Marinei Tauber și mărirea pedepsei

Procuratura Anticorupție a depus un apel la Curtea de Apel Centru împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în privința fostei deputate Marina Tauber și fostului Partid „Șor”. Procurorii consideră că pedeapsa „este prea blândă”.
„Soluția instanței de încetare a procesului penal pentru amestec în înfăptuirea justiției, motivată prin existența doar a unei contravenții, este neîntemeiată, întrucât în viziunea PA fapta comisă întrunește toate elementele constitutive ale unei infracțiuni. Toate probele relevante au fost prezentate instanței de fond, iar argumentul potrivit căruia „nu au fost acumulate suficiente probe” nu este justificat, în situația în care incidentul a fost documentat în totalitate, inclusiv prin înregistrări video și audio”, comunică Procuratura Anticorupție.
PA consideră că pedeapsa de șapte ani și șase luni de închisoare, stabilită prin cumul parțial pentru patru capete de acuzare, este necorespunzătoare gravității faptelor.
„O astfel de pedeapsă nu asigură corectarea eficientă a inculpatei, nu restabilește echitatea socială și nu contribuie la descurajarea altor persoane de a comite infracțiuni similare. Prin urmare, Procuratura Anticorupție a solicitat Curții de Apel Centru casarea parțială a sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, rejudecarea cauzei cu recunoașterea vinovăției Marinei Tauber și pentru infracțiunea de amestec în înfăptuirea justiției și aplicarea unei pedepse cumulate, pentru 5 capete de acuzare, de 13 ani de închisoare, proporțională cu gravitatea faptelor comise”, mai comunică PA.
Amintim că autoritățile au transmis dosarul fostei deputate Marina Tauber către Interpol, solicitând anunțarea acesteia în căutare internațională. Ea a fost condamnată pe 30 septembrie 2025 la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare, prin cumul parțial al pedepselor. Pe lângă pedeapsa privativă de libertate, instanța a dispus confiscarea a peste 206 milioane de lei.
Marina Tauber a pledat nevinovată, acuzând că dosarul său are motivație politică. Ea a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025, prin Aeroportul Internațional Chișinău, cu o cursă spre Istanbul, Turcia. Neoficial sunt informații că s-ar afla în Rusia.