1 iulie 1822 – Este abolit regimul fanariot și sunt restabilite domniile pamântene în ambele principate românești: Țara Moldovei și Tara Româneasca

Rolul activ jucat de domnitorii fanarioţi în revoltele grecilor de după 1820 şi haosul provocat de mişcarea Filikí Eteria în Moldova şi Muntenia, ca şi răscoala condusă de Tudor Vladimirescu în 1821, au dus la încetarea numirii de domnitori din rîndul membrilor familiilor fanariote în ambele principate româneşti. În primăvara lui 1822, de la Bucureşti şi Iaşi au fost trimise delegaţii pentru a cere Înaltei Porţi domni pămînteni (naţionali). Din aceste delegaţii au făcut parte printre alţii: Ioan Sandu Sturdza, un coborîtor al lui Vlad Ţepeş, Grigorie Dimitrie Ghica, nepot de frate al decapitatului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei şi vornicul Iordache Rîşcanu, viitor membru în divanul domnesc al Moldovei. Această acţiune a adus în Moldova, după lunga perioadă fanariotă, din nou un domn pămîntean în persoana lui Ioan Sandu Sturdza şi în Muntenia pe Grigore al IV-lea Ghica (Grigore Dimitrie Ghica).

Deşi înfrîntă prin intervenţia armatelor otomane, Revoluţia din 1821 a lui Tudor Vladimirescu a reuşit să determine sfîrşitul epocii fanariote prin restabilirea domniilor pămîntene, lucru care a dus la înlăturarea gravelor prejudicii aduse de Poartă statutului de autonomie a celor două Ţări Române. Totodată, revoluţia a consolidat ceea ce Nicolae Bălcescu va denumi mai tîrziu ca fiind „Partida Naţională”. Domniile lui Ioniţă Sandu Sturdza în Moldova şi a lui Grigore al IV-lea Ghica în Muntenia au fost primele domnii pămîntene după o lungă perioadă a domniilor fanariote în Muntenia şi Moldova.

Perioada domniilor pămîntene (naţionale) a constituit tranziţia spre organizarea modernă a societăţii, dar atît Grigore D. Ghica în Muntenia, cît şi Ioan Sandu Sturdza în Moldova, nu au avut nici răgazul, nici mijloacele necesare, pentru a profita de un climat de stabilitate politică, de ordine pentru a realiza reformele menite să reînnoiască structurile societăţii, să reformeze instituţiile statului, prin măsuri administrative ei reuşind doar să diminueze abuzurile. Este adevărat, că împrejurările au fost deosebit de vitrege pentru cei doi domni români, dar şi propria lor capacitate şi voinţă nu le-au permis să realizeze schimbări calitative în viaţa celor două principate. Perioada domniilor pămîntene a fost însă în scurt timp întreruptă de ocupaţia militară rusă din timpul războiului ruso-turc din 1828-1829 şi de perioada de dominaţie ţaristă care a urmat.