Născut în Elveţia, educat în Marea Britanie şi muncind în statele Africii, principele Nicolae, căci despre el doresc să scriu, este nepotul Regelui Mihai şi primul dintre cei doi copii ai principesei Elena şi al lui Robin Medforth-Mills. A răspuns afirmativ dorinţei Regelui Mihai de a sosi acasă pentru a-şi asuma sarcini publice deloc facile. Ca orice acţiune pozitivă şi nouă în România de îndată au apărut şi cârcotaşii de serviciu. Ei nu merită pomeniţi.
România
Ajungând în România încă din 2010 a insistat să cunoască fiecare colţ al ţării de la nord la sud şi de la est la vest vizitând peste 80 de oraşe şi sute de sate inclusiv oraşe mici precum Calafat sau Pecica. A străbătut ţara tocmai pentru a cunoşte cât mai bine realitatea cotidiană a românului nedorind să se mulţumească cu ceea ce a citit în cărţi sau a auzit la Palatul Elisabeta.
Principele Nicolae este un tânăr de o modestie unică, în ciuda statusului social şi a prestanţei familiei aparţinătoare. Nu are niciun strop de orgoliu ori aroganţă, este deschis şi prietenos. Mi-a fost dat să-l întâlnesc şi să purtăm discuţii în diverse împrejurări şi am simţit puritatea unui om de reală valoare, mai mare cu trei zile decât mine.
Luni a participat la dezvelirea primului bust al Regelui Mihai din judeţul Sibiu, din păcate nu în capitala culturală europeană, ci într-o localitate anonimă cu vreo 5.000 de locuitori, Copşa Mică. Nu aţi auzit de ea, dar acolo au fost prezenţi oameni de rând, nu politicieni din capitală cu bărci şi zeci de televiziuni, acolo au sosit ţărani în straiele lor şi veterani de război, iubitori de pace şi adevăr, unii dintre aceştia, la 90 de ani, având bucuria de a-l cunoaşte pe Rege. O mărturie ca undeva acolo în provincie trăiesc oameni cu demnitate, simţ al datoriei şi respect pentru memorie. Uităm prea des că veteranii au luptat pentru România de astăzi nu oportuniştii zilelor noastre.
Principele Nicolae nu face apel la autoritatea poziţiei, a titlului, nu se impune de la sine şi nici nu tratează cu superioritate precum ne-au învăţat politrucii efemeri, beneficiari ai unor poziţii superioare, propulsaţi de partide sau de sistemul intervenţii-pile-relaţii. Este o persoană cu calităţi personale, interpersonale, sociale şi profesionale. Se adaptează fiecărui cetăţean copil sau bătrân, simplu sau intelectual, este plin de umor şi simpatie. El este tânărul model de care România are mare nevoie. Este o prezenţă optimistă, sinceră, devotată, muncitoare şi iubitoare de ţară. Munceşte nu pentru meritele sale ci pentru binele românului.
Având model pe însuşi Regele Mihai şi îndrumători pe mătuşa sa, Principesa Moştenitoare Margareta şi pe Principele Radu şi pasionat de personalitatea Regelui Carol I, Nicolae, şi-a propus să contribuie la dezvoltarea României aşa cum fiecare tânăr român ar trebui să urmeze acest deziderat. Militează pentru recuperarea acelor valori fundamentale ale individului pe care istoria ni le-a răpit. Apropiat de oameni, se cunoaşte că este o persoană sensibilă şi empatică la necazurile altora. Îşi doreşte să contribuie şi mai mult la schimbarea României, să aibe propria fundaţie, să fie în cât mai mult implicat în proiecte de mediu, sociale şi culturale, voluntariat, lucrul cu copiii cu dizabilităţi sau cu tinerii români din străinătate. Motivat de noutate şi sedus de frumos şi adevăr, este dornic să cunoscă şi să se perfecţioneze.
Acum, la cei 29 de ani ai săi are o cultură vastă, a cutreierat şi cunoscând lumea, vizitând 41 de ţări, iar înainte de absolvi Colegiul Royal Holloway la Universitatea din Londra cu o diplomă în managment, a fost interesat de repetate expediţii în Africa de Sud, Namibia, Botswana, Zimbabwe, Madagascar, experienţe ce l-a făcut ascultător la suferinţa umană. Şi-a dedicat timp şi sprijin locuind şi muncind în Kenya.
Drumul spre casă
Zilele trecute a făcut un adevărat tur de forţă prin România, mergând din oraş în oraş (Bucureşti, Târgu-Mureş, Sibiu, Sebeş, Alba Iulia şi Cluj) conversând cu sute de oameni cu prilejul lansării primei sale cărţi, „Drumul spre casă” (editura Curtea Veche).
Deşi a trăit până la 25 de ani în Marea Britanie a învăţat repede limba română şi la fiecare întâlnire a comunicat în limba poporului.
Cartea reprezintă „o poveste despre speranţele şi despre victoriile noastre”. Şi începe cu o primă amintire de puternică emoţie despre România, la Paştele din 1992, când a sosit în ţară alături de Rege. De acolo a început povestea principelui, din zilele acelui balcon al hotelului Continental când flutura steagul României şi privea uimit cum 1 milion de români au strâns laolaltă iubire şi respect pentru o mare personalitate care nu putea fi alta decât Regele Mihai. Cartea cuprinde răspunsuri la întrebările istoricului Filip-Lucian Iorga, mărturii ale apropiaţilor principelui Nicolae şi o colecţie frumoasă de fotografii. Descoperindu-ne pentru prima oară viaţa principelui este încărcată de un mesaj motivaţional şi determinant atât de necesar zilelor nostre.
Aş vrea să văd o schimbare la nivelul încrederii şi a moralului populaţiei. (p.140)
Regăsim un tânăr energic şi activ cu o experienţă de viaţă importantă pentru vârsta sa. A muncit de la 19 ani, a muncit în Africa, în America la fermă, în Marea Britanie la supermarketul Tesco sau punând mochete prin casele britanicilor. Nu s-a născut şi nici nu a trăit în palate de lux. în România a făcut voluntariat ajutând copiii străzilor, adică a cunoscut atât munca de jos cât şi viaţa oamenil nevoiaşi, ceea ce nu este lucru deloc puţin. Dar tot el a stat la masă şi cu Regina Marii Britanii. Câţi dintre cei din ministere au vreo experienţă personală sau vreo cunoaştere a traiului cetăţeanului simplu? Câţi dintre noi ar munci pentru alţii fără să primească ceva bănesc în schimb?
Cei mai mulţi occidentali nu cunosc în detaliu România, iar informaţiile pe care le au sunt mai degrabă clisee şi bârfe.
România este o ţară cu un potenţial extraordinar, foarte frumoasă, cu o cultură în plină efervescenţă şi un stil de viaţă din ce în ce mai dinamic, pe măsură ce tinerii devin tot mai deschişi şi mai dornici de a experimenta lucruri noi. (p.65)
În carte o să aflăm detalii despre viaţa privată a principelui Nicolae. A practicat ca orice englez sporturi obişnuite precum rugby, crichet, fotbal, hochei însă nu s-a abţinut nici de la sporturile extreme, săritul cu parapanta, căţăratul, rafting sau scufundările în Maldive unele sortite cu răni serioase şi sânge. Tot în carte vom afla de învăţăturile primite de la bunicul său, Regele Mihai şi cum i se aseamănă Regelui inclusiv prin pasiunea pentru maşini. Urcându-se în maşni de la 6 ani a ajuns să conducă vreo 102 vehicule diferite pe lângă bărci şi avioane.
Cartea pe care am citit-o repede în câteva ceasuri şi pe care o recomand se încheie aşa:
Îmi doresc să duc mai departe munca dificilă pe care au început-o membrii Familiei Regale şi sper ca, alături de tinerii din generaţia mea, să construim ţară mai puternică şi să ne putem găsi cu toţii locul acasă, în România. (p.146).
Autor: Mihai Copăceanu
http://casa-regala.blogspot.com/2014/05/opinie-un-tanar-de-exceptie-principele-nicolae.html
