1983 – Nichita Stănescu a murit pe 13 decembrie, la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti

Şcoala primară a urmat-o în oraşul natal. În clasa întâi a rămas repetent, fiindu-i greu să se adapteze condiţiilor de la şcoală, dând mai multă atenţie sportului şi prea puţin învăţăturii. Cu timpul însă, Nichita Stănescu şi-a schimbat comportamentul, şi a devenit preocupat de poezie. Astfel, a început să citească creaţiile lui George Bacovia (fiind uluit de viziunea totală a poetului) şi parodiile lui George Topârceanu (de la care îi plăcea să spună că a învăţat „o lecţie vie de forme prozaice amare, învelite în ciocolata umorului”). A urmat ciclul gimnazial şi pe cel superior la Liceul „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti (denumit ulterior „Ion Luca Caragiale”), după care, dornic să-şi continue studiile, a ajuns în Bucureşti, unde a susţinut examen la Facultatea de Filologie (o adevărată surpriză pentru părinţi, care ştiau că băiatul lor plecase în capitală, pentru a deveni inginer).

* * *

Nichita Stănescu şi-a făcut debutul literar, în martie 1957, când a trimis simultan la revistele „Tribuna” şi „Gazeta literară”, trei poezii. Intrat în redacţia „Gazetei literare” (apoi la „România Literară”), tânărul poet s-a impus decisiv, între şi împreună cu colegii săi de generaţie.

În anul 1960, Nichita Stănescu şi-a publicat primul volum „Sensul iubirii”, iar mai apoi „O viziune a sentimentelor”. Acestea au fost urmate de alte numeroase apariţii, dintre care amintim: „Dreptul la timp”, „11 Elegii”, „Oul şi sfera”, „Necuvintele”, „Un pământ numit România”, „Noduri şi semne” sau „Respirări”.

Laureat de patru ori al Premiului Uniunii Scriitorilor din România, Nichita Stănescu a obţinut în anul 1975, şi Premiul Internaţional „Herder”. Cât despre poezia sa, aceasta a fost tradusă cu succes, în mai multe ţări ale Lumii.

Eseurile realizate de Nichita Stănescu, pe teme literar filosofice, cultivă paradoxul şi pun în valoare tensiunile ideatice şi obsesiile autorului, toate făcând în final, corp comun cu poezia. Dimensiunile specifice, definitorii creaţiei sale, conduc adesea cititorul, către o poezie abstractă, intelectualizată, interesată de specularea resurselor limbajului. O parte din scrierile sale, au fost înregistrate (în anii ’80), pentru emisiunile de sâmbătă după amiază ale Televiziunii Române (realizate de Tudor Vornicu), dar şi pentru Radiodifuziunea Română, cum ar fi exemplu „Lecţia despre Cerc: se desenează pe nisip un Cerc după care se taie în două. Cu acelaşi băţ de alun se taie în două. După aceea se cade în genunchi. După aceea se cade în brânci. După aceea se izbeşte cu fruntea nisipul şi i se cere iertare Cercului… Atât !”