13 aprilie 1711: Se incheie Tratatul de la Luțk, de alianţă dintre Moldova si Rusia, care prevedea realipirea la Moldova a Basarabiei istorice anexate anterior de turci

Tratatul de la Luțk

„[…] Prea strălucitul domn şi principe al Ţării Moldovei Dimitrie Cantemir, ca un creştin drept credincios şi luptător pentru IIsus Hristos, a chibzuit că este spre binele numelui lui Hristos, mântuitorul nostru, să trudească alături de noi şi pentru eliberarea slăvitului popor moldovenesc aflător sub cârmuirea lui, care pătimeşte împreună cu alte popoare creştine sub jugul barbarilor; necruţând de asemenea viaţa şi starea sa, ne-a dat de ştire […] dorind aşadar să fie sub protecţia măriei noastre ţarul, cu ţara şi poporul Moldovei.
De aceea […] noi îl primim pe principe sub apărarea noastră prea milostivă şi ne învoim cu articolele propuse de dânsul”.

Tratatul de la Luţk – 2 aprilie 1711

Tratatul de la Luțk a fost un acord secret între domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir și țarul rus Petru cel Mare, în urma căruia Principatul Moldovei își menținea autonomia, dar trecea sub protecția Rusiei. A fost semnat la 2/13 aprilie 1711 la Luțk în Polonia (azi în Ucraina).

Motivul semnării acordului a fost dorința lui Cantemir de a scăpa de sub jugul Imperiului Otoman. Conform unei scrisori a ţarului adresată generalului Sementiev, întreg textul Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare nu a făcut altceva decât să confirme acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Conform condiţiilor stipulate în Tratatul de la Luţk, ţărilor române urmau să li se retrocedeze teritoriile care au fost transformate în raiale turceşti de către Poarta Otomană.

Cele 17 articole enumerate în document repetau, în mare măsură, acordul semnat de Mitropolitul Gedeon în 1686, în urma căruia Mitropolia Ucrainei trecea sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse. Principatul Moldovei trebuia să recunoască puterea supremă a Moscovei, păstrându-și statutul de independență și tradițiile neamului. Privilegiile boierimii nu s-au schimbat. Moldovei urma să i se retrocedeze teritoriile acaparate de turci și transformate în raiale.

Acordul a fost salutat de majoritatea populației Moldovei, deși unii boieri optau pentru rămânerea sub influența otomană. Prin Tratat, Rusia se angajează să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va alătura cu oastea sa Rusiei, în lupta împotriva otomanilor. Garnizoanelor ruseşti li se permitea cantonamentul pe teritoriul Moldovei şi Munteniei numai pe timp de război.

Sankt Petersburg-ul se obliga, de asemenea, să nu se amestece în treburile interne (nu numai pe plan politic sau legislativ, dar şi cultural-lingvistic). Moșierilor ruși li se interzicea să achiziționeze pământuri și să-și strămute aici țăranii iobagi din regiunile interne ale Rusiei. Țările Românești rămâneau pe deplin suverane și în politica lor externă.

Tratatul a expirat în 1711, când Petru I a pierdut conflagrația cu turcii din Campania de la Prut. Campania din 1711 a fost una eşuată, căci armata ţaristă a suferit o grea înfrângere la Stănileşti. Petru I a fost nevoit să capituleze în faţa turcilor, cedând unica ieşire spre Marea Neagră, cetatea Azovului şi întăriturile Taganrogului. Moldova redevine vasal al Imperiului Otoman, iar Cantemir se refugiază la Moscova.

Conform majorităţii analizelor istorice, Tratatul de la Luţk este un model de prudenţă şi abilitate diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir urmărea obţinerea independenţei şi integrităţii teritoriale a Moldovei, bazându-se pe cea mai mare putere creştină din răsăritul Europei. Interesele Rusiei vizau obţinerea controlului şi liberului acces către strâmtorile Bosfor şi Dardanele, care erau cele mai importante noduri comerciale din epocă, iar comerţul pe mare dinspre Mediterana spre Marea Neagră şi viceversa nu se putea realiza decât străbătând aceste strâmtori.

Articole ale tratatului

În preambulul Tratatului și în articolul I , Dimitrie Cantemir se închină țarului, primind în schimb protecție din partea lui Petru, pentru el și pentru tot poporul Moldovei. În art. I se prevede că domnul Moldovei “cu toți boierii mari și cu nobilii ei și cu locuitorii de orice stare ai slăvitului neam moldovenesc” să stea de acum înainte sub ocrotirea țarului, urmând să-i depună jurământ de ascultare, mai întâi în taină, până la intrarea oștilor ruse în principat, iar până atunci voievodul să-i poarte credința tăinuit “prin corespondență și prin alte chipuri.”

Conform articolului II, domnul Moldovei trebuia să se alăture cu armata oastei ruse.

Articolele III–V prevedea că moștenitorii tronului rusesc nu au dreptul să pună domn în Moldova nici pe pământul muntenesc. În Moldova, domnia trebuia să fie ereditară în familia Cantemir.

Articolul VI prevedea că: “După vechiul obicei moldovenesc toată puterea să fie la domn“. Țarul nu se putea amesteca în treburile interne ale Moldovei.

Articolul XI prevedea că hotarele principatului, după drepturile sale antice, sunt acelea ce se descriu cu râul Nipru, Camenețu, Bender, cu tot Buceacul, Dunărea, Muntenia, marele ducat al Transilvaniei și cu Polonia.

Conform articolelor XII–XV, protecția rusă asupra Moldovei urma să fie menținută și după încheierea păcii, în sensul că Petru nu va lăsa Moldova sub dominația Porții.

Articolele XVI și XVII conțin jurămintele lui Petru cel Mare și Dimitrie Cantemir.

In fapt, au existat două tratate. Unul a fost scris de către contele Gavriil Golovkin la 2/ 13 aprilie 1711, iar al doilea a fost expus de către Ion Neculce în “Letopiseţul Ţării Moldovei” (Bucureşti, 1980, p. 188-202).

După conţinut, aceste două documente se deosebesc unul de altul. Pe de altă parte, istoricul E.Rusev scria că “de fapt tratatul a fost încheiat de o grupă de boieri care pledau pentru stabilirea alianţei cu Rusia şi izgonirea turcilor-înrobitori din Moldova” (Istoria RSS Moldoveneşti, vol. I, Chişinău, 1954, p. 25).

Documentele de arhivă şi lucrările istoricilor contemporani, ne arată că s-au dus tratative, s-au elaborat două variante, inclusiv proiectul de tratat propus de contele Golovkin.

Dar acest proiect a rămas ca o hârtie, ca o ficţiune, ca un document începător, nefiind adus până la logica sa de a fi numit “tratat”.

La sfârşitul proiectului lui Golovkin s-a păstrat scris “Petru”, dar lipsesc semnăturile lui Petru I şi alui Dimitrie Cantemir.

Asa se face ca acest proiect n-a ajuns să devină un act juridic în conformitate cu dreptul internaţional.

După structura sa, proiectul lui Golovkin este alcătuit din 17 paragrafe, cele mai multe dintre acestea nefiind în folosul Moldovei.

Acest document prevedea in fapt trecerea Ţării Moldovei de sub jugul turcesc în “supuşenia” rusească.

Tratatul dintre Moldova şi Rusia din 1711

Din mila lui Dumnezeu, noi Petru I, ţar şi autocrat a toată Rusia şi celelalte şi celelalte şi celelalte.

Facem cunoscut prin aceasta tuturor celor cărora li se cuvine a şti despre acestea că, deoarece sultanul turcesc uitîndu-şi făgăduielile şi tratatele de pace pe 30 de ani întărite cu jurămînt, care au fost înnoite de dînsul cu noi anul trecut, 1710, cu cartea şi jurămîntul lui, le-a călcat şi fără nici o pricină din partea noastră potrivnică păstrării păcii a poruncit ca ambasadorul nostru, maltratat şi jefuit în chip barbar, să fie prins şi aruncat în crudă închisoare, iar prin năvălirea hanului Crimeei cu hoardele tătarilor din Crimeea şi ale nogailor şi a celor din Buceac în ţara noastră a început chiar de fapt războiul împotriva noastră; pentru aceasta, noi, marele stăpînitor, măria noastră ţarul, chemînd în ajutor pe Cel de Sus, încredinţat de dreptatea armelor noastre împotriva lui, i-am declarat de asemenea război şi am poruncit oştirilor noastre să intre în Ţara Turcească sub comanda noastră proprie.

Avem convingerea că Cel prea Înalt ne va da biruinţă împotriva acelui perfid călcător de jurăminte şi duşman veşnic, nu numai al nostru, ci al întregii creştinităţi şi nu numai ne va mîntui cu gîndurile lui rele îndreptate spre pieirea noastră, dar va binevoi ca prin armele noastre creştineşti să elibereze şi alte multe popoare creştine de sub jugul său barbar. De aceea, noi, ca monarh creştin, drept credincios, suntem gata să luptăm pentru aceasta, necruţînd nici fiinţa noastră pentru slava lui Dumnezeu.

Şi pentru că a văzut apropierea oştilor noastre, prea strălucitul domn şi principe al ţării Moldovei, Dimitrie Cantemir, ca un creştin drept şi credincios şi luptător pentru Isus Hristos, a chibzuit că este spre binele numelui lui Hristos, mîntuitorul nostru, să trudească alături de noi şi pentru eliberarea slăvitului popor moldovenesc, aflat sub cîrmuirea lui, care pătimeşte împreună cu alte popoare creştine sub jugul barbarilor, necruţînd de asemenea viaţa şi starea sa, ne-a dat de ştire prin scrisorile sale despre gîndul său, dorind aşadar să fie sub protecţia măriei noastre, ţarul, cu ţara şi poporul Moldovei.

De aceea, noi, văzînd această rîvnă creştinească a sa, îl primim pe principe sub apărarea noastră prea milostivă şi ne învoim cu articolele propuse de dînsul mai jos şi anume:

1. Amintitul prea stălucitul principe al Moldovei, cu toţi boierii mari şi mici şi cu oamenii de cin 1 ai slăvitului popor moldovenesc şi cu toate oraşele şi locurile acelei ţări va fi, de acum înainte, sub apărarea măriei noastre ţarului, aşa cum se cuvine supuşilor credincioşi , şi pe vecie. Şi va fi dator, după primirea acestei diplome a noastre, să ne depuie nouă, marelui stăpînitor, juramînt, mai întîi în taină. Şi, pentru încredinţare, după ce va scrie acel jurămînt şi-l va fi iscălit cu mîna sa, şi-l va fi pecetluit cu sigiliul domnesc, împreună cu articolele întocmai cu acestea semnate de mîna sa, să le trimită măriei noastre ţarului cu un om credincios şi de nădejde, cît mai curînd, cel mai tîrziu pînă la ultimele zile ale lunii mai 2??. Acestea vor fi ţinute de noi în cea mai mare taină pînă la intrarea oştilor noastre în ţara Moldovei. Iar pînă atunci va trebui să ne arate nouă, marelui stăpînitor, măriei noastre ţarului, în toate imprejurările prielnice, slujbă credincioasă prin corespondenţă şi prin altele, pe cît se va putea, în taină.
2. Cînd grosul oştirii noastre va intra în ţara Moldovei atunci strălucitul principe se va declara pe faţă ca domn supus şi se va uni cu toată oştirea sa cu toată oştirea noastră, pentru care oştire noi făgăduim sa-i dăm, în acea vreme, şi ajutor în bani din visteria noastră. Şi el va acţiona împreună cu oştile noastre, după porunca noastră, împotriva duşmanului crucii Domnului şi a aliaţior şi celor de gînd cu dînsul, după ajutorul pe care-l va da Atotputernicul, şi ne va ajuta cu toate sfaturile, după priceperea sa, acţiunile de acolo. Şi va fi sub protecţia noastră şi supus al măriei noastre ţarului şi urmaşilor noştrii, el şi urmaşii lui, în veci.
3. În schimb făgăduim, noi, marele stăpînitor, măria noastră ţarul, pentru noi şi urmaşii noştri?? la tronul Rusie, că noi nu vom avea dreptul să punem domn în Moldova, nici în ţara Muntenească, nici în altă familie străină, pentru această dovadă de credinţă faţă de noi a prea strălucitului domn Dimitrie Cantemir, îl vom păstra pe el şi pe urmaşii lui din izvodul pe linie bărbătească în acea cîrmuire şi domnie a ţării Moldovei, fără schimbare, cu titlul de domn, exceptănd cazul cînd cineva dintre dînşii s-ar lepăda de sfînta biserică a răsăritului sau s-ar depărta de credinţa faţă de măria noastră ţarul.
4. Totuşi, dacă, ferească Dumnezeu, un astfel de domn nevrednic ar fi înlăturat din porunca măriei noastre ţarul (ori ca pedeapsă după legiuirea bisericească, ori cea mirenească), atunci va urma în domnie fiul aceluia, numai dacă acela va fi socotit de bună credinţă. Dacă va fi îndoială asupra credinţei lui, atunci va urma la demnitatea domniei aceleia alt domn de încredere, credincios şi fără cusur, din aceiaşi familie a Cantemiriştilor şi nu va trece în nici un chip demnitatea domnească la alţii, pînă la stingerea familiei lor, ci, chiar dacă va fi un prunc în sînul mamei, se va aştepta, sub cîrmuirea unor epitropi aleşi din rîndurile poporului mopldovenesc, cu învoirea măriei noasrte a ţarului, pînă se va naşte moştenitorul.
5. Chiar dacă domnia Moldovei ar fi fost cea făgăduită cuiva de înaintaşii noştrii această făgăduială se anulează prin cea de faţă.
6. După obiceiul vechi moldovenesc, toată puterea cîrmuirii va fi în mîna domnului Moldovei.
7. Domnul să aibă putere asupra tuturor şi asupra fiecăruia dintre boierii moldoveni, după obiceiul dinainte, fără a reînnoi legiuirile lor.
8. Domnul, după vechiul obicei, să aibă dreptul să stăpînească întotdeauna toate oraşele moldoveneşti, ca avere proprie, şi să nu aibă nici o scădere şi piedică în încasarea tuturor veniturilor acelui principat.
9. Boierii şi toţi supuşii domniei Moldovei să fie datori a se supune poruncii domnului, fără nici o împotrivire şi scuze (aşa precum mai înainte a fost întotdeauna obiceiul), afară de excepţiile menţionate la punctul al treilea, în care caz nu vor fi datori să-i dea ascultare.
10. Toată legea şi judecata să fie a domnului şi fără hrisovul domnului nimic nu va fi întărit sau desfăcut de către măria noastră, ţarul.
11. Pămînturile principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldovenească asupra cărora domnul va avea drept de stăpînire sunt cele cuprinse între rîul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele ţării Munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări.
12. Cetăţile principatului Moldovei şi oraşele şi oricare alte locuri întărite să fie păzite şi prevăzute cu garnizoane domneşti sau, cu învoirea domnului, după nevoie, de ale măriei noastre ţarul.
13. În caz de cîndva s-ar face pace între împărăţia noastră şi sultanul turcesc, principatul Moldovei să nu fie lipsit niciodată de apărarea şi protecţia măriei noastre ţarului şi cu precădere să ne stăruim ca în articolele principale cnezatul moldovenesc să ţie de măria noastră ţarul.
14. Dacă duşmanul (ferească Atotputernicul Dumnezeu) s-ar întări şi stăpînirea Moldovei ar rămîne în puterea păgînilor, atunci el, prea strălucitul principe al Moldovei, într-o asemenea împrejurare, are învoirea noastră ca să-şi aibă adăpost în ţara noastră şi va dobîndi acolo din visteria măriei noastre, a ţarului, anual, atîtea venituri cît să-i ajungă domnului şi de asemenea urmaşii lui nu vor fi lipsiţi pe veci de miluirea măriei noastre, a ţarului.
15. Proprietăţile şi palatele pe care el le are la Ţarigrad şi le lasă acolo pentru măria noastră ţarul îi vor fi despăgubite de măria noastră ţarul cu altele, la Moscova, deopotrivă şi asemănătoare cu acelea.
16. Făgăduim că noi, cît şi urmaşii măriei noastre ţarului, vom fi datori să păzim cu sfinţenie aceste articole, să le întărim în chip neclintit şi să le păstrăm pe vecie.
17. Această diplomă şi articolele vor avea urmare şi putere atunci cînd, după ce îi vor fi înfăţişate prea strălucitului domn Dimitrie Cantemir, după cum s-a spus mai sus, ne va depune jurămînt de credinţă în faţa Preasfintei Treimi că se va supune întotdeauna poruncilor noastre şi ne va sluji cu slujbă credincioasă şi cinstită şi, după ce va iscăli cu mînă proprie acel jurămînt şi aceste puncte, le va trimite măriei noastre ţarului şi se va strădui a le aduce la îndeplinire nestrămutat, iar după intrarea oştirilor noastre va aduce pe toţi boierii mari şi mici, oştirea şi tot poporul moldovenesc ca să ne jure credinţă şi se va uni cu oştirile noastre. Pentru aceasta, în schimb, noi, marele stăpînitor, măria noastră ţarul, făgăduim să-l apărăm pe el şi tot poporul moldovenesc de toţi duşmanii şi să nu-l părăsim niciodată.

Pentru întărirea acestora s-a dat această diplomă împărătească a noastră, semnată cu mînă proprie şi pecetluită cu pecetea noastră de stat la Luţk, aprilie, ziua 13, anul 1711.

PETRU 2
Contele GOLOVIN 3

1) Cuvînt de provenienţă slavonă; înseamnă: grad, rang.
2) Petru cel Mare, sau Petru I; ţar al Rusiei începînd din anul 1682; pînă în 1696 a domnit împreună cu fratele său Ivan al V-lea, în 1721 Petru Alexeevici s-a proclamat împărat şi a fost suveranul Rusiei pînă la încetarea din viaţă, în 1725.
3) Gavril Ivanovici Golovin (1660 – 1734)