28 iunie poate deveni un nou reper pentru democraţia moldovenească
Va fi sau nu condamnat comunismul în R. Moldova?
28 iunie poate deveni un nou reper pentru democraţia moldovenească
Luni, 28 iunie, se împlinesc 70 de ani de la intrarea trupelor sovietice în Basarabia, ca urmare a semnării, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov şi a protocolului adiţional secret. În istoriografia românească această dată se mai numeşte şi Raptul Basarabiei. În premieră, 28 iunie va fi comemorat la nivel oficial la Chişinău. Mai mult, ca un act de reparare istorică, parlamentul, începând cu ora 10.00, se va întruni în şedinţă extraordinară pentru a audia raportul Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist.
Amintim că la 14 ianuarie preşedintele interimar Mihai Ghimpu a creat, printr-un decret prezidenţial, Comisia pentru studierea regimului totalitar comunist. La 31 mai aceasta a prezentat preşedintelui interimar propunerile sale, precum şi studiul şi raportul său analitic, în total o mie de pagini. Istoricii au propus parlamentului să condamne regimul comunist totalitar „pentru că a comis crime împotriva umanităţii şi acte de genocid”. De asemenea, au cerut interzicerea, prin lege, a utilizării simbolicii comuniste în spaţiile publice, precum şi interzicerea utilizării cuvântului „comunist” şi a derivatelor lui în denumirile de partide, organizaţii de stat şi private. În total, istoricii au făcut 15 propuneri.
Potrivit unui proiect de hotărâre de parlament, majoritatea lor au fost acceptate, cu excepţia interzicerii utilizării cuvântului „comunist” şi a derivatelor lui în denumirile de partide. Astfel, se propune ca parlamentul să condamne regimul comunist totalitar, să se interzică utilizarea simbolurilor regimului comunist, să se elaboreze şi să se adopte legea lustraţiei, precum şi o nouă lege cu privire la repunerea deplină în drepturi a victimelor regimului comunist, să fie instituită o comisie care să evalueze daunele materiale pricinuite de acel regim, să fie reorganizată, în termen de trei luni, arhiva fostului partid comunist în Arhiva regimului totalitar comunist, care să preia fondurile din depozitele speciale de stat de la MAI, SIS, MAEIE şi Procuratura Generală. Totodată, guvernul urmează să asigure deschiderea în fiecare sat a muzeelor comunismului, să elaboreze editarea unui manual de istorie a regimului totalitar pentru licee şi să asigure finanţarea turnării unui film documentar.
„Comisia nu pretinde să formuleze adevărul absolut, dar acesta este adevărul rezultat din studiul documentelor de arhivă. Este greu să rezumi în câteva cuvinte toate ororile acestui regim. Este un început bun de distanţare de această perioadă sângeroasă”, spunea, la prezentarea raportului, Gheorghe Cojocaru, preşedintele Comisiei.
Neînţelegerile din ultima vreme dintre liderii Alianţei de guvernământ, dar şi punctele de vedere diferite asupra regimului comunist totalitar fac ca şedinţa de luni să se anunţe ca cel mai serios examen pe care îl are de susţinut clasa politică moldovenească, după adoptarea Declaraţiei de Independenţă.
Opinia oamenilor politici
28 iunie 1940: eliberare sau ocupare? Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al R. Moldova, liderul PL Vlad Filat, prim-ministrul R. Moldova, liderul PLDM Mircea Snegur, primul preşedinte al R. Moldova Serafim Urecheanu, prim-vicepreşedintele parlamentului, liderul AMN Ion Hadârcă, preşedintele fracţiunii PL din parlament Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PD Victor Stepaniuc, deputat, „Moldova Unită”, fost membru al PCRM P.S. Secretarul general al PCRM, Iurie Muntean, a respins toate apelurile noastre. |