Actualitate

A fost identificată soluția care va elimina monopolul de pe piața serviciilor feroviare

Proiectul a fost elaborat de către Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Odată cu restructurarea CFM și intrarea în vigoare a noului Cod al transportului feroviar, Guvernul va fi obligat să finanțeze parțial menținerea și reconstrucția infrastructurii feroviare, precum și să acorde subvenții operatorilor de transport feroviar de pasageri.

Reieșind din activitatea financiar-economică a întreprinderii pentru anii trecuți, executivul, după aprobarea proiectului, va fi obligat să aloce sectorului feroviar circa 250 de milioane de lei. Aceste mijloace sunt preconizate pentru menținerea infrastructurii feroviare, care în ultimii 20 de ani nu a fost modernizată. În același timp, o parte dintre mijloacele financiare în cauză vor ajunge la operatorii de transport, conform bunelor practici europene.

Documentul supus dezbaterilor publice prevede crearea a două instituții: Biroul de investigații, responsabil de examinarea incidentelor și accidentelor în transportul feroviar, şi Agenția Feroviară, responsabilă de autorizarea operatorilor de transport feroviar și a administratorului de infrastructură.

Autorii proiectului menționează că aprobarea noului Cod al transportului feroviar este condiționată de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. 

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *