A fost ȘANTAJATĂ și AMENINȚATĂ de IGP pentru a depune mărturii împotriva lui Chirtoacă și Bilețchi
Acuzații grave la adresa Inspectoratului General al Poliției. Ancheta în cazul președintelui PL, Dorin Chirtoacă, și a liderului Asociației "UNIREA-ODIP", Vlad Bilețchi, pentru că au protestat în stradă pe timp de pandemie, ar fi fost deschisă ilegal. Asta declară activista Maria Olar, unicul martor în acest caz. Ea a recunoscut public pe facebook, că ar fi fost şantajată de către polițiști pentru a depune mărturie împotriva celor doi unioniști, care în data de 7 mai au întâmpinat cele 20 de camioane cu ajutor medical din România.
"A azvârlit astăzi o "catletă" cu amenda lui Chirtoacă şi a lui Bileţchi, las-o să o plătească că au de unde. De ce este de jălit?! Eu am fost acolo martor pe dosar. Pe mine m-a chemat şi mi-a spus nu dai mărturii, ţi se fabrică, face dosar penal. Trebuie să depui mărturii", a precizat Olar.
Ofițerul de presă al IGP, Diana Fetco, ne-a declarat că activista Maria Olar a fost citată în cadrul unui proces contravențional, pentru a fi audiată. Aceasta s-a prezentat cu avocatul său, iar audierea a avut loc în limitele legii. Totodată, Diana Fetco a precizat că obiecțiile asupra acțiunilor procesuale se contestă în cadrul procesului contravențional și nu pe rețelele de socializare.
Contactați telefonic de postul nostru de televiziune, președintele PL, Dorin Chirtoacă și liderul Asociației "UNIREA-ODIP", Vlad Bilețchi, ne-au declarat că acest dosar este unul politic.
"Această declarație a dumneaei de pe internet va fi prezentată în instanța de judecată și astfel vor fi demontate acuzațiile mincinoase, acuzațiile discriminatorii și eminamente politice de interzicere, practic, a unionismului în Moldova", a menţionat Dorin Chirtoacă.
"Este un dosar cusut cu ață alba, este o persecutare politică, este o luptă împotriva românismului în Republica Moldova pentru că se apropie campania electorală în noiembrie", a spus Vlad Bilețchi.
Dorin Chirtoacă și Vlad Bilețchi au fost amendați cu câte 22 de mii 500 lei fiecare, pentru că în 7 mai au protestat în stradă. A fost ziua în care convoiul format din 20 de camioane cu ajutor medical din România a ajuns în țara noastră. Lângă podul din cartierul Telecentru din Capitală s-au adunat mai mulţi susţinători ai idealului de unire şi politicieni care l-au huiduit pe premierul Ion Chicu.
Dorin Chirtoacă a contestat în instanță această sancțiune, lucru pe care urmează să îl facă și Vlad Bilețchi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!