A venit să măsoare distanța dintre tuie și gard: Acuzațiile lui Manoli și reacția Poliției

Înainte de vizita președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la Nisporeni, bloggerul Grigore Manoli susține că un polițist i-a venit în vizită să-i măsoare distanța dintre tuiele din curte și gardul vecinului.
„Dacă ai ajuns să îți faci casă și nu te împaci cu vecinii, să te ferească Dumnezeu. Nenea polițist a venit să îmi măsoare distanța de la gard la tui. Acesta nu este copac, este tuie, rădăcina nu se duce sub casă. Dar nu-i nimic strașnic, scoatem tuiele și facem gardul de patru metri. Nu pot să-mi fac canalizare, nu pot să-mi fac absolut nimic, că nu se poate. Țara mea, colțun de lână”, a spus Manoli într-un video publicat pe rețelele sociale.
Totodată, bloggerul s-a întrebat dacă tuiele sădite este o încălcare.
La scurt timp, Poliția a venit cu unele precizări.
„La data de 8 mai, în adresa poliției a fost depusă o plângere de către o vecină a acestuia, care a invocat încălcarea hotarului dintre proprietăți. În vederea documentării cazului și stabilirii tuturor circumstanțelor, polițistul a luat legătura cu cetățeanul vizat, iar acesta a comunicat că nu se află la domiciliu și că va anunța Poliția când va fi disponibil. Astăzi, la ora 08:57, acesta a contactat inspectorul de sector care gestionează cazul și l-a informat că pe moment este disponibil pentru examinarea sesizării. Respectiv, polițistul s-a deplasat la domiciliul acestuia, la ora 09:26. Precizăm că inițiativa examinării cazului, anume astăzi, a venit din partea cetățeanului, și nu a polițistului”, se arată în comunicatul oamenilor legii.
Poliția mai anunță că ulterior, bărbatul, la propria inițiativă, s-a prezentat la sectorul de Poliție pentru a depune și el o plângere împotriva unui alt cetățean.
Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua astăzi, 13 mai, o vizită de lucru în raionul Nisporeni. La întâlnire și-a anunțat prezența și antreprenorul și creatorul de conținut Grigore Manoli, care a declarat într-un videoclip publicat pe rețelele sociale că „are niște întrebări” pentru șefa statului.