Acordul RM-UE privind facilitarea eliberării vizelor a suferit modificări
Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a declarat, în şedinţă, că modificările operate în Acordul respectiv vin să extindă facilităţile pentru obţinerea vizelor, lărgirea categoriilor de cetăţeni care pot beneficia de scutiri de taxe; simplificarea procedurilor de eliberare a vizelor cu intrări multiple pentru anumite categorii de cetăţeni printre care reprezentanţi ai societăţii civile, oameni de afaceri, studenţi şi cercetători, precum şi abolirea regimului de vize pentru deţinătorii de paşapoarte de serviciu.
Potrivit viceministrului, totodată, documentul semnat va spori avansarea R. Moldova în procesul de negociere a regimului liber de vize pentru cetăţenii moldoveni, care vor circula în Europa.
La 27 iunie, la Bruxelles, în timpul ceremoniei de semnare a acordului sus-numit, Cecilia Malmstrom, Comisar European pentru Afaceri Interne, şi-a exprimat încrederea că acest acord va fi parafat şi va intra în vigoare până la finele anului curent.
Sursa: MOLDPRES