Actualitate

Acțiunile Guvernului sirian după ce Donald Trump a declarat că va trimite rachete în Siria

Consiliera a afirmat la postul al-Mayadeen că guvernul Siriei şi principalul său aliat, Rusia, s-au pregătit după lovitura aeriană israeliană de duminica trecută asupra aeroportului T-4 de lângă Homs. Occidentul duce un război psihologic după înfrângerea rebelilor din enclava Ghouta de est de lângă Damasc, iar multe declaraţii ale oficialităţilor americane sunt contradictorii, a arătat ea.

Miercuri, preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că rachetele vor lovi Siria. Şi alte state occidentale discută posibile acţiuni militare împotriva regimului de la Damasc, acuzat că a folosit arme chimice împotriva rebelilor din Ghouta.

Shaaban a menţionat că din alianţa care susţine Siria fac parte – pe lângă Rusia – Iranul şi miliţiile libaneze Hezbollah. "Consultaţiile între aliaţi sunt în curs şi aceştia nu vor permite evoluţiile dorite de Washington", a susţinut ea. "Regulile de deschidere a ostilităţilor s-au schimbat în favoarea Damascului", a cărui poziţie în conflict s-a întărit, a adăugat consiliera.

Sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *