Afacerea dezvoltată în Bucureşti de un antreprenor român a ajuns pe lista companiilor urmărite de Apple
Un avion de jucărie ocupă jumătate de masă. Alături mai sunt un bax cu prăjituri şi un altul cu ţigări, o păpuşă Chucky şi nişte magneţi sub formă de aplicaţii din App Store. În sala de şedinţă a companiei Atypical Games aceste obiecte definesc spaţiul unde membrii echipei vorbesc despre idei de jocuri, bug-uri şi strategii de business. Este şi locul unde l-am întâlnit pe Andrei Lopată, unul dintre primii români de pe piaţa autohtonă de jocuri şi proprietarul companiei. ”Nu am avut vreo lansare de joc la care să nu îmi iasă vreun fir alb şi am 14 fire albe până acum", spune râzând Lopată. Atypical Games – fondată sub numele de Revo Solutions în 2007 – a ajuns anul trecut la venituri de 2,1 milioane de dolari în România şi 35 de angajaţi şi s-a remarcat mai ales prin dezvoltarea unor jocuri de mobil premium pe nişa celor de luptă cu avioane şi tancuri. În gesturile antreprenorului se citeşte relaxarea: după un an de muncă, cel mai recent lansat joc – Radiation Island, primul pe nişa jocurilor de supravieţuire lansat pe platforme mobile – ajunsese după cinci zile de la lan-sare la 190.000 de download-uri, clasându-se pe locul al doilea pe platforma App Store, după Minecraft, joc aflat în por-tofoliul Microsoft.
Menţionată într-un comunicat lansat la începutul anului trecut de către Apple între companiile „de urmărit", alături de dezvoltatori precum Duolingo (Statele Unite ale Americii), Lemonista (China) sau Savage Interactive (Australia), Atypical Games începe acum să satisfacă aşteptările tuturor: în afară de jocul proaspăt lansat, anul acesta compania va mai lansa altele două, îşi va dubla cifra de afaceri şi îşi va creşte echipa cu încă 15 angajaţi, potrivit antreprenorului.
Andrei Lopată este unul dintre cei cinci programatori care în 1992 au pus bazele a ceea ce se poate numi astăzi industria românească a jocurilor. S-a angajat mai întâi în cadrul producătorului francez de jocuri Ubisoft, unde a făcut parte din prima echipă din România a companiei şi în cadrul căreia a ajuns în 1999 director tehnic pe divizia de mobile, de unde a plecat la Gameloft. ”|n cariera mea, totul s-a întâmplat destul de natural, mai puţin în momentul în care am fost dat afară de la Gameloft. Nu m-am înţeles cu conducerea de atunci şi nu au mai vrut să lucreze cu mine", descrie el un moment care a schimbat traseul carierei sale. După ce a fost concediat de la Gameloft, în 2002, a urmat o perioadă de doi ani în care nu a mai făcut jocuri şi s-a dedicat unui alt hobby al său, tuningul auto. S-a întors însă la prima sa pasiune când a primit propunerea de a lucra în cadrul companiei americane Vivendi Games. |n cadrul acesteia, s-a axat pe conceperea unui prototip de joc mobil pe care să îl arate conducerii, astfel încât firma să se lanseze pe această piaţă. Mulţumiţi de rezultat, cei de la Vivendi au preluat echipa din Bucureşti, înfiinţând aici Vivendi Games Mobile, în 2007.
Un an mai târziu însă, odată cu preluarea de către companie a diviziei locale a Activision, divizia de mobile nu a mai avut loc în strategia noilor manageri, care au decis să vândă sau să închidă toate birourile din lume. ”Din fericire, m-am trezit la uşa sediului cu un japonez, un englez şi un american care voiau să cumpere compania„, îşi aminteşte amuzat Lopată. Cei trei veneau din partea companiei japoneze Namco Bandai Networks, care au cumpărat Vivendi Games Mobile.
Sursa: businessmagazin.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!