Agonia dictatorului separatist sau ultima sută de metri a „regelui” Smirnov

Rusia îi dă în judecată copiii, Europa şi SUA l-au declarat de facto persona non grata, şi bătrânul dictator se gândeşte unde şi-ar putea odihni oasele după misiunea grea de propagandă pe care a trebuit s-o ducă. Poate Bielorusia îl va primi? Sau, poate, Coreea de Nord?
Şi, în timp ce Igor Smirnov îşi caută calea de retragere, R. Moldova doarme în inacţiune şi tăcere cât se poate de diplomatice. Mai mult, printr-un gest care prezintă culmea diplomaţiei, prim-ministrul Vlad Filat se întâlneşte cu dictatorul, de parcă acesta ar fi devenit peste noapte un suveran legal şi democrat al unui stat de drept. Se vede că guvernanţii nu mai ţin pică pe faptul că, nu demult, demnitarii ruşi îi prezentau pe cei transnistreni cu toate onorurile oficiale. Se vede că în ajun de electorală trec toate supărările, iar duşmanii pot deveni peste noapte aliaţi…

Se pare totuşi că tătuca Smirnov – atamanul cazacilor şi guvernatorul criminalilor – este cu un picior în groapa politică. Ultimele acţiuni şi declaraţii ale acestuia sunt dovada clară a unei agonii neîntrerupte. Smirnov declară ba că Rusia îi pune beţe în roate, ba că o va iubi până la moarte indiferent de acţiunile pe care aceasta le va întreprinde. Recent, aflăm din ştiri că o echipă de jurnalişti ruşi au fost agresaţi la Tiraspol. Ce este asta, dacă nu agonie?.. Tătuca simte că puterea îi va fi luată cu forţa – şi îi va fi smulsă nu de românii unionişti pe care-i visa în numeroasele sale coşmaruri, umplând de transpiraţie aşternuturile de mătase, ci chiar de dragii şi iubiţii lui tovarăşi ruşi! Ai impresia că Smirnov nu şi-a dat seama, pe durata mandatului său excesiv de lung, că este doar o marionetă pe scena imperialistă a teatrului de est. O mascotă aşezată în fruntea paradei şi înzestrată cu darul vorbirii.

Smirnov se credea regele şi arhiducele etern, mareşalul infinit al bucăţii de pământ pe care el o considera independentă şi suverană. În momentul în care şi-a dat seama că nu este mai mult decât o păpuşă gonflabilă – una care în curând va fi schimbată pentru că s-a spart -, Smirnov s-a înnegrit la faţă. Bătrânul dictator s-a moleşit, crapă de ură, însă în acelaşi timp îi este frică să sară în capul Rusiei-matuşka, ea fiind cea care l-a găsit pe coridoarele KGB-ului, l-a antrenat ca pe un mercenar politic virtuos şi i-a dăruit o bucată de pământ ruptă din trupul şi aşa mutilat al unei naţiuni. Timp de două decenii, Smirnov a stat bine mersi la cârma unei haite de criminali numită guvern, îmbogăţindu-se pe sine şi pe apropiaţii săi. În aceleaşi două decenii, oamenii din stânga Nistrului au fost prostiţi, manipulaţi şi paraşutaţi de la o instituţie la alta. Căci guvernul transnistrean avea altceva de făcut – de adunat sacii cu bani. Toată lumea ştie că, în aceşti 22 de ani, stânga Nistrului a devenit cel mai mare canal de trafic cu arme, droguri, organe, fiinţe umane etc. din Europa de Est. Nicio lege nu este lege pentru Transnistria, iar cei care au avut de-a face cu poliţia sau cu vameşii locali ştiu despre ce vorbesc… Corupţia dă tonul în guvernarea transnistreană. Şi am impresia că ruşii nu mai scot armata a 14-a de pe teritoriu pentru că nu mai au ce scoate. A fost vândut totul, începând cu cartuşele şi uniformele, şi terminând cu tancurile şi blindatele. Acum este clar că Rusia nu va dori să recunoască faptul că, din ţara în care a instaurat un regim de dictatură, ea scoate doar carcase ale forţelor de ordine, carcase ce ar fi trebuit să menţină această dictatură. Praful s-a ales din armata a 14-a, însă un praf cu foarte multe zerouri ascuns pe contul bancar al unui grup de criminali, a cărui agonie a început deja…

Smirnov a lăsat poporul pe mâinile unor călăi şi acum cineva din rândul acestor călăi îi va lua locul. Pentru că, la Tiraspol, Rusia nu are nevoie de un preşedinte al Transnistriei bătrân, înfumurat şi plin de ambiţii personale. Rusia are nevoie de o nouă marionetă ascultătoare, una care va continua să-i îndeplinească poruncile. „Era” lui Smirnov se sfârşeşte aici. Nu şi „Era” Transnistriei „independente”, din păcate.