(AGRO) Morcov mult dar scump
Comercializează preponderent intermediarii. Morcovul este importat din Belorusia sau este achiziţionat de la bazele angro din Chişinău. Morcovul produs în Moldova este de calitate înalta, cu un aspect exterior atractiv şi calităţi gustative net superioare morcovului de import. Cumpărătorii preferă produsul autohton. Produsul este calibrat, ambalat în saci de plasa de diferite dimensiuni.
Preţul de comercializare oscilează între 6,00 şi 8,00 lei/kg. Produsul mai mărunt, puţin deteriorat se vinde cu 6,00 lei/kg, iar cel mare, frumos, produs în Moldova – cu 8,00 lei/kg. Morcovul din Belorusia se vinde cu 6,00 lei/kg. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, preţul s-a majorat cu 40%. Pe pieţele din Bălţi şi Cahul morcovul se comercializează cu 4,00 lei/kg şi este la nivelul aceleiaşi perioade a anului precedent. Pe piaţă angro din Chişinău produsul se comercializează cu 6,00 lei/kg (+ 33%) faţă de perioada similară a anului trecut; la Edineţ morcovul se vinde cu 5,00 lei/kg (+ 25%) faţă de anul precedent.
Operatorii de piaţă susţin că în viitorul apropiat, preţurile nu vor înregistra fluctuaţii importante.
Sursa: agravista