Actualitate

ALARMĂ LA BAC: 5000 de lucrări CU NOTE INSUFICIENTE

Astăzi în toată ţara, vor fi anunţate primele rezultate ale examenelor de bacalaureat. Performanţele candidaţilor, exprimate în note, vor fi făcute publice la avizierul centrelor de bacalaureat.

Acestea vor ajunge în cele 159 de centre prin intermediul preşedinţilor comisiilor raionale/municipale de examene. Împreună cu lucrările, candidaţii vor cunoaşte de pe borderou punctajul şi notele la fiecare disciplină din această sesiune de examene.

În toate centrele de BAC vor fi transmise baremele de corectare, document ce va permite candidaţilor să examineze perspectiva corectă a răspunsurilor. În cazul în care aceştia vor dori să conteste, total sau parţial aprecierea, o pot face în timp de 48 de ore, conform metodologiei: formulează o cerere în adresa preşedintelui centrului de BAC, în care indică părţile din lucrare ce urmează să fie reverificate.   

Conform aceluiaşi document, fiecare candidat are dreptul să-şi vadă lucrarea verificată într-un spaţiu distinct şi, obligatoriu, în prezenţa preşedintelui centrului de BAC. Centrele de BAC vor achiziţiona lucrările contestate în zilele de sâmbătă şi duminică. Comisiile de examinare a contestaţiilor scrise îşi vor începe activitatea la 02.07.12. Decizia acestora cu referire la nota finală este definitivă.

Precizăm faptul că rezultatele definitive ale sesiunii de bacalaureat 2012, vor fi date publicităţii în luna iulie, după organizarea şi desfăşurarea sesiunii suplimentare.

TIMPUL.MD (A. C.)
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *