Politică

Alecu Reniță: Cea mai gravă formă de corupție instituțională – INCOMPETENȚA

Incompetența face ravagii pe pământul Moldovei: nu de ieri sau alaltăieri, ci cam de un sfert de veac. Ea merge la braț cu incultura, invidia, răutatea și răzbunarea. Incompetența este metastaza care, nestăvilită la timp, se extinde și poate duce la pierzanie orice colectiv, minister sau domeniu.

Incompetenții preferă să se ascundă după sloganuri tari, lozinci populiste și scopuri nobile. Cine nu i-a „fericit” pe cetățenii moldoveni, de la agrarieni încoace? Lucinschi promova lacheii din vechea nomenclatură, Voronin îi readuce în prim-plan pe fariseii în cizme roșii, iar Dodon îi instalează în jilțuri înalte pe trădătorii de Neam și Țară. Niciunul, dintre ei, ca șefi de stat, nu a încurajat competența, performanța, meritocrația și excelența. Mediocritățile, slugarnicii, parveniții, oportuniștii, șmecherii, lingușitorii au devenit parte a partidelor și a puterii, infiltrându-se peste tot și formând incubatoarele incompetenței și osatura autorităților centrale și locale. Cu asemenea specimene, evident, orice guvernare ajungea o parodie, iar grija față de cetățeni – o batjocură și insultă la demnitatea umană.

În R.Moldova au existat colective puternice, de elită care, din păcate, nu au avut curajul și voința să-și apere reprezentanții de frunte, acceptând ca instituția lor să ajungă pe mâna incompetenților, fapt ce a dus la degradarea sau chiar la prăbușirea unor domenii de prestigiu. Mai adaug, că indiferent de regim, incompetenții au spiritul de haită, capacitatea animalică de a se organiza și a ataca specialiștii merituoși, tăvălindu-i în intrigile și murdăria lor, până îi devorează sau îi expulzează definitiv din colectiv și sistem.

Simptomele incompetenței se văd cu ochiul liber, iar cetățeanul de rând le suportă zi de zi. Nu poți ascunde mult timp lipsa de viziune, haosul și prostia dintr-un domeniu ori altul, oricât ai flutura CV-urile umflate, autobiografiile garnisite cu seminare peste hotare sau titluri științifice fabricate pe sub poale. Totdeauna, când un minister sau colectiv puternic intră în febră sau declin, e un semn că în interiorul organismului sau la vârf a penetrat corupția și incompetența, adusă de indivizi promovați prin pile, bani sau pe linie de partid. Lipsa de performanță în instituții, domenii și administrație e avertizorul și hârtia de turnesol, care arată că specialiștii adevărați și-au pierdut influența, se află în minoritate sau au abandonat corabia plină de șobolani. În fine, când într-un stat, cad porțile (filtrele), iar incompetenții, chiulangiii și profitorii năvălesc și ocupă întreaga administrație, batjocoresc meritele altora, fugăresc oamenii de valoare de jos până sus, atunci societatea își pierde încrederea în putere, în reperele morale și alunecă în crize multiple și convulsii sociale.

După atâtea experimente îndelungate și devastatoare, ar fi necesar să conștientizăm că ineficiența și rahitismul instituțiilor de stat se trag, în primul rând, de la armata de incompetenți, care a pus stăpânire pe domeniile vitale și strivește de ani buni orice manifestare de profesionalism și reformă autentică.

Doar țările prospere și societățile responsabile au grijă ca oamenii valoroși să nu fie marginalizați, scoși din circuitul social sau striviți de hoarda de incompetenți, mediocrități și invidioși. Să nu uităm că pentru individul de nimic, ridicat prin metode murdare, la rangul de șef, nu există satisfacție mai mare decât a umili și călca în picioare meritele colegilor erudiți și a specialiștilor cu vocație.

Evident că dușmanii de moarte ai incompetenței sunt oamenii valoroși și rezultativi. Șeful statului Maia Sandu a promis în campania electorală o revoluție morală. Timpul guvernării fuge uimitor de repede, dar ea mai are unele posibilități să reînvie instituțiile ineficiente, să le modernizeze și să le europenizeze la modul real. Acest proces deosebit de anevoios poate deveni realitate doar dacă președintele Maia Sandu folosește mandatul încredințat de majoritatea cetățenilor și lansează reforma reformelor – eliminarea incompetenților din fruntea instituțiilor de stat și înlocuirea lor cu oameni competenți, integri, profesioniști capabili să adune energiile pozitive ale societății și să pună în capul mesei, în fiecare colectiv și domeniu – MERITOCRAȚIA.

Nu e nevoie nici de un decret prezidențial, dar e timpul ca incompetența, în primul rând, a primarilor, deputaților, miniștrilor și funcționarilor publici, să fie recunoscută oficial ca forma cea mai gravă de corupție instituțională. Poate, astfel, vor mai fi potolite poftele incompetenților de a teroriza profesioniștii, de a dicta legi și politici falimentare, lăsând aerul proaspăt al modernizării să intre în instituțiile și domeniile, în care oamenii valoroși se sufocă și se simt de prisos.

Toate reacţiile:

119Valeriu Culev, Anatolie Cărbune şi alţi 117

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Incompetenta se poate vindeca, din fericire, dar doar daca in frunte se afla un lider care sa stie cum sa-i vindece pe toti cei de sub el. Este foarte simplu: ii iei pe toti din administratie, prin rotatie, si ii plimbi o luna de zile pe la o institutie de acelasi fel din Uniunea Europeana, dar sa fie o institutie care functioneaza perfect. Vazand ceea ce este acolo si cum se comporta oamenii de acolo, la inapoiere si acei functionari incompetenti se vor indrepta prin puterea exemplului. Oricat ai fi de prost, atunci cand vezi la altul ce ai de facut, inveti ! Daca nici asa nu vrei, inseamna ca trebuiesti inlocuit.

Dă-i un răspuns lui mama Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *