Alertă aeriană în R. Moldova: Două drone au intrat în țară dinspre Ucraina

Două drone neautorizate au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova, venind dinspre Ucraina. Primul aparat de zbor a fost detectat în apropierea localității Palanca, iar cel de-al doilea a traversat zona Cioburciu și s-a deplasat în direcția regiunii transnistrene.
Primul incident a fost înregistrat la ora 10:33. Potrivit autorităților, drona a venit din direcția localității Maiaki din Ucraina și a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova în apropiere de Palanca.
Aparatul de zbor a ajuns la aproximativ 500 de metri în interiorul teritoriului țării. La doar un minut, în jurul orei 10:34, drona a revenit în spațiul aerian al Ucrainei, pe aceeași direcție.
Trecerea neautorizată a frontierei aeriene a fost confirmată atât de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, cât și de autoritățile de frontieră din Ucraina.
Ulterior, Serviciul Operațiuni Aeriene a anunțat un al doilea incident. La ora 11:09, o altă dronă neautorizată a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția Ucrainei.
Aceasta s-a deplasat în apropierea localității Cioburciu, în direcția localității Pervomaisc, pe segmentul transnistrean.
Drona s-a aflat în spațiul aerian național timp de aproximativ zece minute. La ora 11:19, aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldova în proximitatea localității ucrainene Cuciurgan și și-a continuat deplasarea spre localitatea Stepove din Ucraina.
Instituțiile naționale continuă să monitorizeze situația în coordonare cu autoritățile partenere externe.