(ALERTĂ) Cer ANULAREA deviziei de CONCESIONARE a AEROPORTULUI CHIȘINĂU
Președintele Asociației Andrei Donică a menționat luni, în cadrul unei conferințe de presă la ”INFOTAG”, că decizia de concesionare a Aeroportului, luată de guvern în acest an, se bazează pe o decizie falsă a guvernului referitoare la instituirea unui parteneriat public-privat privind concesionarea Aeroportului, adoptată pe data de 19 iunie 2012 și semnată de fostul premier Vlad Filat, vicepremierul Valeriu Lazăr și fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruța.
”În realitate, pe data de 19 iunie 2012 nu a avut loc nicio ședință de guvern, acestea s-au desfășurat pe data de 13 iunie și 21 iunie. Prin urmare, decizia respectivă nu a fost adoptată de miniștri, ci doar de Filat, Lazăr și Negruța. Vom solicita CC, prin intermediul avocaților parlamentari, ca decizia de concesionare a aeroportului să fie declarată neconstituțională. Aceasta nu are nicio valoare juridică, fiind adoptată în baza unui document fals”, a spus Donică.
Președintele Asociației a mai menționat că a intrat în posesia copiei acordului privind finanțarea Aeroportului Internațional Chișinău, semnat în decembrie 2008 de către directorul de atunci al aeroportului, Roman Podcorîtov, vicepremierul Igor Dodon și reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Băncii Europene pentru Investiții.
”Acest acord nu a fost anulat, respectiv el este încă în vigoare. Noi nu am găsit anexa unde este indicat câți bani a acordat BERD și BEI pentru modernizarea aeroportului, însă în condițiile în care acordul a fost semnat înseamnă că banii au fost alocați, iar acum Moldova achită valoarea acestui credit, deși banii nu au ajuns la destinație. Acești bani au dispărut, iar cineva se folosește de ei”, a relatat Andrei Donică.
Solicitat de reporterul ”INFOTAG” să precizeze cine a beneficiat de acești bani, în condițiile în care acordul de finanțare a fost semnat în 2008 în timpul guvernării comuniste, iar la câteva luni a avut loc schimbarea puterii, Andrei Donică a menționat că ”și în guvernul comunist, și în guvernul democrat, Vlad Plahotniuc (prim-vicepreședintele Partidului Democrat – ”I”) a avut o influență puternică”, precizând că ”în spatele ilegalităților comise la Aeroportul Internațional Chișinău se află atât Plahotniuc, cât și președintele PLDM, Vlad Filat”.
Liderul Asociației susține că va depune o sesizare la Procuratura Generală în care va cere investigarea ilegalităților comise în raport cu Aeroportul Internațional Chișinău, atât în ceea ce privește concesionarea acestuia, cât și în privința contractului de împrumut semnat de Guvern cu BEI și BERD în 2008.
”Societatea civilă nu va permite ca statul să fie furat. Vom demonstra că Aeroportul poate fi adus înapoi în proprietatea statului”, a menționat Andrei Donică.
Sursa: Infotag.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!