– Criza politică este cel mai utilizat cuvânt din ultimii doi ani. Când dăm de capătul tunelului?
– Republica Moldova traversează o criză interminabilă. Societatea moldovenească este dezorientată şi buimăcită, oamenilor le lipseşte sentimentul patriotismului, etniile conlocuitoare încep să se urască între ele. De parcă s-au întors timpurile vechilor cronicari, când Moldova se afla în calea tuturor relelor. Aceste nenorociri abătute peste poporul nostru sunt, în mare parte, consecinţa atitudinii iresponsabile a unor politicieni care, în ultimii 20 de ani, au folosit guvernarea doar în calitate de interes personal şi de grup, fără a avea o viziune de perspectivă, atât pentru stat, cât şi pentru fiecare persoană în parte.
Statul moldovenesc este în derivă şi trăieşte pe datorie. Soluţiile „oferite” de politicieni sunt soluţii pentru ei înşişi, şi nu pentru ţară, loialitatea lor este faţă de „partid”, şi nu faţă de popor.
Moldova, din ’90 încoace, parcă nu s-ar afla nicăieri. Parcă a căzut şi din istorie, şi din geografie. Fiecare ţară are un obiectiv major, numai Moldova pare încremenită în istoria recentă. Este nevoie de o schimbare a paradigmei, în primul rând, la nivel de manifestare a profesionalismului – unicul lucru ce poate înlătura sărăcia şi aduce prosperitatea în ţară. Noi, însă, ne-am pomenit scufundaţi în mocirla politicianismului care ne sărăceşte continuu. Moldovei îi lipseşte harta viitorului. Statul este cel ce ar trebui să o aibă, dacă se pretinde şi dacă îşi propune să devină un stat ce generează prosperitate şi bunăstare. Pentru a-şi realiza un asemenea obiectiv şi a atinge un atare statut, Moldova are nevoie de oameni care să facă istorie, care să aibă o anume ţinută morală, care să ştie să-şi facă foarte bine meseria, pe potriva provocărilor timpului.
– Cine sunt aceşti oameni? Sau aveţi în vedere vre-o nouă formaţiune politică, despre care s-a vorbit în ultimul timp?
– Nici nu m-am gândit să fac publicitate ascunsă. Sunt gânduri care mă frământă permanent şi, la sigur, nu numai pe mine. Pe fundalul eşecurilor în lanţ ale clasei politice actuale, apariţia forţelor politice noi, capabile să ofere soluţii eficiente pentru problemele nerezolvate, devine imperativă. Marele eşec al Moldovei din ultimii 20 de ani constă în neconstituirea capitalului naţional, care a condus la lipsa clasei de mijloc. Noi nu mai producem nimic, noi doar importăm. În prezent, nefiind competitivă, Republica Moldova nici nu există pe piaţa internaţională, prin urmare, de vreme ce nu are nimic de oferit, nu are cu ce se aşeza la masa negocierilor. Moldova astăzi nu este un jucător activ pe piaţa regională, cu atât mai mult pe cea globală. Vorbind la figurat – statul nostru nu participă la cursa competitivităţii, nu decide nimic de sine stătător, rămânând în tribune, ca un spectator pasiv.
Singura noastră şansă este să devenim competitivi ca producători a cel puţin câtorva tipuri de produse. E singura alternativă. Avem nevoie de o nişa a noastră în sistemul global al diviziunii muncii. Doar aşa se poate atinge, într-o limită temporară de aproximativ două decenii, ţinta în cursa de alergare pe pista competiţiei economice – un nivel de viaţă la, cel puţin, jumătatea mediei europene. Această ţintă este realizabilă într-o singură generaţie, chiar dacă fundalul internaţional este destul de instabil. Cu această nişă imbatabilă Moldova se va putea aşeza la masa oricăror negocieri şi aranjamente internaţionale, devenind un partener egal pe termen lung.
– Şi care este reţeta acestei poziţionări profitabile?
– Este foarte important, corect să ne alegem priorităţile şi să fim capabili să atingem – cu tenacitate şi inteligenţă – obiectivele propuse. Astăzi pare incredibil, pare a fi un miracol că Moldova ar putea deveni, într-un timp relativ scurt , o tară prosperă. În realitate însă, Moldova are marea şansă să devină competitivă prin resursele sale: solul fertil, aşezarea geostrategică convenabilă şi inteligenţa pe care trebuie să o dezvolte printr-o solidă investiţie în educaţie şi ştiinţă. Competitivitatea este cheia succesului, condiţia fiind să existe un stat responsabil care să îşi poată elabora un plan real de dezvoltare pe o perspectivă de 30-50 de ani.
Clasa politică moldovenească gafează fundamental când consideră aderarea Moldovei la UE sau la Uniunea Eurasiatică drept obiectiv strategic. În realitate, nici UE, nici Uniunea Eurasiatică nu sunt obiective. Ele pot fi doar mijloace de atingere a scopurilor strategice. Noi, moldovenii, alergând după mijloace, ne-am pierdut obiectivele, care nu pot fi altele decât prosperitatea, democraţia, viitorul garantat.
Criza alimentară care urmează în următorii ani va fi cu MULT mai gravă decât criza actuală sau cele precedente! Cu 1,5 mln. ha de pământ arabil, marea parte din care este cel mai bun cernoziom din lume, Moldova poate produce de trei-patru ori mai mult decât consumă. Prin hrana pe care o putem produce, putem obţine leadership european, iar cu asemenea resurse corect exploatate putem negocia orice.
Pentru aceasta e nevoie de un mare proiect naţional care să transforme Moldova în numai 5-10 ani de zile într-un lider economic regional pe anumite domenii. E nevoie de un proiect naţional, la care să se cupleze toţi – de la vlădică la opincă – plus investiţii majore în educaţie, ştiinţă şi sănătate, fără de care într-o ţară mică şi lipsită de diverse resurse naturale nimic nu poate exista. Soluţia pentru noi consta în distribuirea proprietăţii productive la sate, unde există un potenţial absolut remarcabil. Discutăm de capitalismul mic la firul ierbii, despre o economie civică, ce înseamnă creşterea bruscă şi consolidarea solidă, în special, a clasei de mijloc. În acest moment, clasa de mijloc din Moldova este de 2-3% raportat la Germania, Franţa ş.a. state dezvoltate, unde ea reprezintă peste 90% ca pondere în societate. Mai mult decât atât, cei mai activi moldoveni care ar fi trebuit să devină un catalizator pentru economia naţională sunt absorbiţi de clasa medie a statelor în care lucrează. Astfel, din lipsa de perspective la ei acasă, ei investesc energia lor în dezvoltarea altor state. Distribuirea proprietăţi productive către această categorie a populaţiei este singura noastră şansă. Soluţia constă în raportarea statului la acest producător mic, ajutându-l responsabil şi sub mai multe aspecte, inclusiv în a se asocia, dezvoltând un sistem economic eficient, care să îi facă pe toţi oamenii, de jos şi până sus, prosperi. Ajutând clasa micilor producători, statul va ajuta la extinderea şi consolidarea capitalul naţional.
– Pe cât de strategic este accentul pus doar pe agricultură care, până la urmă, are şi riscuri sporite, dar şi o profitabilitate mai redusă?
– Trebuie să înţelegem că o ţară agrară nu înseamnă o ţară subdezvoltată – ca să faci agricultură de succes, îţi trebuie industrie performantă. Noi trebuie, înainte de toate, să dezvoltăm resursele pe care le avem în ţară. Piesa de rezistenţă va fi ajutorul dat mediului de afaceri. Totul depinde de calitatea şi profunzimea reformelor. Reformele se pot face cu o populaţie motivată, având încredere că poate fi redus gradul de polarizare dintre bogaţi şi săraci. Pentru că astăzi această polarizare este una dezolantă care provoacă doar demoralizarea socială. Mediul de afaceri şi industria sunt esenţiale, însă stâlpul acestui mare proiect naţional ar fi economia civică, modul în care micul proprietar se dezvoltă în această ţară, ajutând la apariţia şi extinderea clasei mijlocii, deocamdată inexistente în Moldova. Economia moldovenească ar trebui să se bazeze pe micul întreprinzător. Ca rezultat, aşa se vor reforma şi alte domenii ale vieţii. Clasa medie reprezintă esenţa democraţiei, esenţa funcţionării instituţiilor democratice.
– Şi cât de reală este implementarea acestui principiu în situaţia de astăzi?
– Astăzi, politicul în Republica Moldova îngenunchează în faţa presiunilor din partea unor grupări de presiuni economice, ceea ce ne condamnă iremediabil la stagnare şi chiar degradare. Astăzi, în Moldova, perspectiva a dispărut, totul e supus interesului meschin/imediat. Avem nevoie de o reformă radicală, pe care actuala clasa politică, după cum vedem, nu este capabilă să o facă. Nici alegerile anticipate nu ar fi o soluţie – ele ar duce ţara la dezastru. De aceea, unica cale este renunţarea la algoritmul politic şi formarea, prin consens, între partidele parlamentare, a unui guvern de tehnocraţi ce ar concepe, în mod inteligent, reformele şi le-ar demara fără abateri populiste. Un guvern de tehnocraţi ar putea fi util doar pe o perioadă relativ scurtă de timp şi cu un contract de management precis. Un asemenea guvern, fiind lipsit de constrângerile politico-electorale, va fi capabil să aplice, la prima etapă, măsuri nepopulare, însă absolut necesare, pentru promovarea reformelor. În final, un asemenea guvern, va fi capabil să organizeze la maximum democratic şi legal noile alegeri. Doar că este nevoie de inteligenţă şi responsabilitate civică din partea clasei politice. Şi nu în ultimul rând – din partea societăţii civile, al cărei activism le poate impune politicienilor să-şi domolească ambiţiile şi vanităţile. Încă se mai pot găsi reţete practice pentru soluţionarea problemelor societăţii, principalul motto al acestui proces rămânând legendara frază – „Moldova nu este a noastră. Moldova este a urmaşilor noştri”.
Ion Cretu
