Alexandru Tanase: Antreprenorii nu au nevoie de un avocat la Guvern. Au nevoie de judecători care să nu se teamă de Guvern

Premierul Vasile Tofan a declarat că „din păcate, s-au întețit controalele făcute cu exces de zel” și că își propune să fie „avocatul antreprenorilor”. Constat că asistăm la apariția unui nou limbaj al eufemismelor în administrația publică. Infracțiunile devin „boroboațe”, iar ilegalitățile și abuzurile administrației sunt rebotezate drept „exces de zel”. Cu alte cuvinte, „zelul” este bun. Devine o problemă doar atunci când este… excesiv.

Tradusă din limbajul de lemn în limbaj juridic, această expresie are însă un singur înțeles: autoritățile publice își depășesc competențele sau comit abuzuri. Iar într-un stat de drept asemenea fapte au un nume foarte simplu: ilegalități.

Singura protecție a cetățeanului – inclusiv a antreprenorului – pe care civilizația noastră a construit-o încă din vremea dreptului roman este justiția. Tocmai de aceea, într-un stat european, avocatul antreprenorilor nu este premierul, ci justiția.

Mi s-a părut curios că, în programul de guvernare, instituția avocaturii nu este pomenită deloc, deși, în același timp, prin Parlament se plămădesc tot felul de proiecte „năstrușnice” (voi folosi și eu un eufemism) care o privesc direct. Probabil că domnul premier a încercat, prin această declarație, să compenseze această omisiune. Numai că protecția antreprenorilor nu se face prin declarații politice, ci prin instanțe independente.

Iar aici lucrurile stau dramatic de prost. În materia contenciosului administrativ, rata de admitere a acțiunilor împotriva autorităților publice este infimă, în jur de 1–2%. O bună parte a reclamanților în aceste cauze sunt antreprenori. Cu puține excepții, precum litigiile salariale sau de muncă, instanțele evită să anuleze actele administrative ilegale. Nu pentru că administrația ar fi devenit impecabilă, ci pentru că prea mulți judecători se tem că o hotărâre împotriva statului le-ar putea aduce un linșaj mediatic, sub acuzația că „prejudiciază interesul statului”, sau chiar i-ar putea trimite în fața „plutonului de vetting”.

Recent am discutat cu un antreprenor care contestase în instanță un abuz evident al unei autorități publice. În pauza ședinței de judecată, reprezentantul instituției pârâte i-a spus, fără nicio ezitare: „Curtea Supremă e a noastră. Nu ai nicio șansă.”

Cel mai probabil îi voi sugera acestui antreprenor să-și schimbe avocatul și să-l angajeze pe domnul premier.

Domnul prim-ministru știe foarte bine de ce unele dintre cele mai mari companii din lume aleg să își stabilească sediul în jurisdicții precum Olanda sau Regatul Unit. Nu pentru că premierul olandez sau cel britanic le-ar fi avocat, ci pentru că au încredere că, dacă vor ajunge în litigiu cu fiscul, vama, Ministerul Finanțelor sau orice altă autoritate publică, vor beneficia de un proces echitabil și de o instanță independentă. Aceasta este adevărata garanție pe care o caută investitorii.

În Republica Moldova, câtă vreme un antreprenor pornește de la premisa că, într-un litigiu cu statul, șansele sale sunt minime, niciun premier, oricât de bine intenționat ar fi, nu poate suplini lipsa unei justiții independente.

Antreprenorii nu au nevoie de un avocat la Guvern. Au nevoie de judecători care să nu se teamă de Guvern.