Realitatea în care trăim e absurdă, istoria noastră, chiar și statul sunt absurde. Dacă le iei pe toate foarte serios, e dramatic, sau chiar tragic. Dar mai poți face așa ca Aureliu Busuioc. Poți râde, ca să ai putere să mergi înainte.
Exact așa face Aureliu Busuioc în Hronicul Găinarilor ivit lumii de către domnia mea Aureliu Busuioc, grămătic. Naratorul acestui roman este la persoana a III-a, rar își dă cu părerea, mai mult se concentrează pe acțiune, dar îi simți tot timpul râsul de uriaș. Sunt hohotele unui observator lucid, care rar se enervează (poate doar atunci când își amintește brusc de prezent, de faptul că și acum există lume oarbă ce votează în neștire comuniștii). Naratorul este creat după modelul lui Ion Creangă din Amintiri din copilărie sau al cronicarilor din Letopisețe. Umorul lui Aureliu Busuioc este oricum înrudit cu cel al lui Creangă, doar că e adaptat vremurilor.
Hronicul Găinarilor este un roman despre apariția unei noi clase sociale și politice, odată cu înființarea unui sat, Găinari, compus din găinarii alungați din alt sat. Deloc întâmplător, fondarea Găinarilor are loc în 1812, anul ocupației țarise. Acțiunea se încheie în 1970, când „noii găinarii” sunt „perfecți”, sunt o clasă socială și politică bine definită. Hoții de găini, niște scursuri ale societății rurale, după ce sunt ținuți la distanță, sunt luați în brațe de puterea sovietică. Care le transformă defectele în mari calități, tot ce era hoție, rușine – devine act de eroism și jertfire.
Hronicul Găinarilor este despre formarea clasei nomenclaturiștilor sovietici. E un roman istoric parodic, la lectură se râde mult, mai ales că majoritatea dintre noi au apucat cât de cât realitatea pe care ne-o arată Aureliu Busuioc, mai ales că ea nu s-a sfârșit, doar s-a transformat. Amintește și de Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon, poate că de acolo și vine numele Filimon al unui boier din Hronic.
Hronicul Găinarilor acoperă o perioadă falsificată din punct de vedere istoric, chiar și literar. Este timpul în care Moldova a putrezit zgomotos, iar din zgomot unii au dorit să audă o orchestră de lăutari. Aureliu Busuioc a povestit la rece istoria. La rece e de râs. De aici apare și punctul de vedere postmodernist. Noi încă trebuie să descoperim literatura noastră valoroasă. Aureliu Busuioc este un nume care contează. Literatura română de peste Prut trebuie să-l recupereze. Iar de acolo unde se încheie Hronicul Găinarilor, cu istoria nomenclaturiștilor, continuă istoria apariției oligarhilor. Continuă literatura lui Constantin Cheianu sau Vladimir Lorcenkov. Iar noi, cu toții, suntem personaje, chiar dacă secundare.
Autor: Alexandru Vakulovski
Sursa: moldova.org
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
