E o replică pe care o întâlnim foarte des. E o glumă pe care o exploatam în studenţie. N-ai citit cartea, ai văzut filmul. De multe ori, din disperare, chiar profesorii de română îşi adună elevii ca să vizioneze ecranizarea piesei lui Caragiale – O scrisoare pierdută. Însă filmul, ca şi Internetul, nu îţi oferă substanţa unei opere, ci doar material de plagiat. Nu poţi spune că ţi-a plăcut Chuck Palahniuk dacă în loc să citeşti Fight Club, ai văzut filmul. Să nu mai vorbim de ecranizarea marilor cărţi, unde diferenţa de calitate e colosală. E suficient să ne gândim la filmele realizate după clasicii ruşi.
Trebuie să înţelegem că o copie după celebra Mona Lisa, oricât de fidel ar fi realizată, nu e egală cu originalul. Filmele, cu atât mai puţin, pot fi considerate redarea fidelă a unei opere de artă.
Sunt şi cazuri fericite când dintr-o carte valoroasă iese un film la fel de bun. Însă în acest caz avem două opere distincte. Cine a citit Alexis Zorba de Nikos Kazantzakis şi a văzut filmul Zorba Grecul cu Anthony Quinn – poate spune că a citit o carte bună şi a văzut un film grozav. Regizorul Michael Cacoyannis reuşeşte, respectând subiectul romanului, să realizeze un film diferit de roman. Aşa că aici nu mai vorbim despre material de plagiat. Ca să fac o diferenţă clară între cele două opere, aş spune că romanul este indicat spre lectură persoanelor depresive, pe când filmul în niciun caz.
Poţi să vezi un film fiindcă ţi-a plăcut cartea (invers e mai greu); poţi să îţi verifici cunoştinţele căutând anumite date pe internet, mai ales când nu îţi aminteşti exact un nume, o dată importantă; poţi să îţi reîmprospătezi anumite lecţii de la istorie apelând la Wikipedia, subiecte pe care ţi le aminteşti, dar ai uitat detaliile. Însă niciodată nu vei putea învăţa cu adevărat de pe Internet, aşa cum nu vei înţelege o carte (şi procedeele literare) urmărind ecranizarea ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
