Ultima oră

AMBASADORUL UE la CHIȘINĂU: R.Moldova trebuie să spulbere îngrijorările legate de atacurile asupra băncilor

Guvernarea de la Chişinău trebuie să armonizeze legislaţia la standardele europene, pentru a spulbera îngrijorările donatorilor externi legate de atacurile raider care au ca ţintă mai multe bănci din Moldova. Declaraţia a fost făcută de către şeful Delegaţiei Uniuni Europene la Chişinău, ambasadorul Pirkka Tapiola, în cadrul unei dezbateri publice, transmite IPN.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a spus, la acelaşi eveniment, că Banca Naţională a Moldovei va trebui să-şi dea acordul pentru vânzarea acţiunilor bancare dacă pachetul scos la vânzare va fi mai mare de 1%. O iniţiativă în acest fel este pregătită de către Guvern.

În majoritatea statelor Uniunii Europene tranzacţiile cu pachete de acţiuni mai mici de10% sunt acceptate şi fără acordul băncii centrale. În Republica Moldova situaţia este cu totul diferită, spune Iurie Leancă, şi există riscul unor tranzacţii dubioase cu pachete mici de acţiuni. Pentru a evita asemenea situaţii, legislaţia din sistemul financiar-bancar va fi înăsprită.
 
Sursa: IPN.MD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *