Analist: Conflictul din Ucraina începe să semene cu bătăliile din Primul Război Mondial
Luptele din Ucraina s-au instalat într-un ritm ce amintește de conflictul de tranșee din Primul Război Mondial, spune un analist militar.
Justin Crump, directorul executiv al companiei de consultanță în securitate Sibylline, a declarat pentru BBC că războiul a coborât „la nivel micro”, Rusia fiind acum „norocoasă dacă cucerește un câmp în 24 de ore”. Acest lucru se datorează faptului că armata de apărare – cea ucraineană – pare să aibă un avantaj în acest moment.
În unele locuri, asta îi favorizează pe ucraineni să-și păstreze teritoriul; în altele, se potrivește trupelor ruse care ocupă orașele pe care le-au capturat.
Crump, un fost militar al armatei britanice, spune că Rusia pare să aibă un elan ușor, pe măsură ce trupele sale „înaintează”.
Moscova va dori să captureze Severodonețk și apoi restul regiunii Donbas pentru a declara „orice fel de victorie”.
Războiul de uzură, devenit „marcă înregistrată” a Rusiei, funcționează, spune Crump, dar „nimic nu este inevitabil” în privința a ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare.
Ca urmare a tacticilor proaste și a altor neajunsuri, Rusia a demonstrat, de asemenea, că poate ataca cu succes doar pe o singură axă, susține Crump.
Din perspectiva ucraineană, donațiile de armament de înaltă precizie din partea națiunilor occidentale – cum ar fi lansatoarele de rachete promise recent de SUA și Marea Britanie – nu reprezintă un „glonț de argint”, crede Crump, deoarece conflictul a devenit „mai puțin precis”.
Rusia „nu poate lăsa prima linie acolo unde este”, adaugă el, sugerând că Ucraina va refuza să renunțe la teritoriile aflate în prezent în mâinile inimicilor săi.
Există, așadar, posibilitatea unui „conflict înghețat, asta în cel mai bun caz”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!