Li se pot adaugă atât premierul Ungariei, Viktor Orban, cât şi Jaroslaw Kaczyski, liderul partidului de guvernământ din Polonia, că exponenţi mai vechi ai naţionalismului xenofob, apărut în Europa încă dinaintea crizei refugiaţilor, remarcă fostul ministru german de Externe Joschka Fischer într-un editorial din Project Syndicate.
Mişcările naţionaliste din UE au înregistrat o ascensiune încă dinainte că primul val masiv de refugiaţi din Siria să bată la poartă Europei.
Au fost reprezentate de Geert Wilders în Olanda, Vlaams Blok-Vlaams Belang în Belgia, Partidul Libertăţii din Austria, Democraţii Suedezi, Partidul Finlandezilor sau Partidul Popular Danez.
Reţeta succesului lor diferă de multe ori în funcţie de "ingredientele locale", dar poziţiile adoptate de aceste partide sunt similare în majoritatea cazurilor. Mai toate se opun "sistemului", "clasei politice" şi Uniunii Europene.
Şi mai rău, aceste formaţiuni nu sunt doar xenofobe (sau mai degrabă islamofobe), ci sunt dispuse să adopte fără nicio ruşine o definiţie pe criterii entice a naţiunii, crede Joschka Fischer.
Din punctul lor de vedere, comunitatea politică nu este rezultatul unui acord pentru respectarea aceleaiasi Constituţii şi a legilor statului respectiv, ci, la fel că în anii ’30, naţionalitatea unei persoane ţine de descendenţa şi se stabileşte pe baza de criterii religioase.
Că orice naţionalism extrem, cel actual se bazează foarte mult pe politică de identitate, o chestiune fundamentalistă care scapă de obicei oricărei dezbateri.
Drept rezultat, discursul politic capătă accente obsesive în direcţia etno-naţionalismului, rasismului şi a conflictelor religioase.
Oamenii se tem
Ascensiunea naţionalismului extrem şi a fascismului în 1930 a fost explicată în termeni care vizează deznodământul Primului Război Mondial, în care milioane de oameni şi-au pierdut viaţă, iar alte zeci de milioane au rămas cu creierele spălate de discursurile cu tentă militaristă ale vremii.
Prima conflagraţie mondială a ruinat economia Europei, ducând în final la o criză economică globală şi şomaj în masă. Sărăcia şi mizeria de pe continent au amorsat publicul pentru politică toxică ce avea să ducă la Al Doilea Război Mondial, spune Joschka Fischer.
Condiţiile de astăzi din lumea occidentală, atât în Europa, cât şi în Statele Unite, sunt cel puţin diferite. Ţinând cont de bogăţia ţărilor din aceste regiuni, ce poate alimenta atracţia cetăţenilor lor către această politică a frustrării?
În primul rând există teamă. Lumea occidentală se confruntă cu spaima de a trăi perioada de declin a "Civilizaţiei Omului Alb", atât la nivel global, cât şi în întreg Occidentul.
Din acest punct de vedere, fenomenul migraţiei este cel care aduce acasă această prognoza alimentând curentele naţionaliste care propovăduiesc salvarea din această criză.
Până nu demult, globalizarea a fost privită că un fenomen menit să avantajeze Occidentul.
Calculele refăcute după criză din 2008 şi ascensiunea economică a Chinei demonstrează, totuşi, că fenomenul globalizării este o stradă cu două sensuri, iar Occidentul pierde treptat din influenţă şi bogăţia să în favoarea noilor puteri din Est.
De asemenea, problemele globale nu mai pot fi trecute cu vederea, cel puţin nu în Europa, unde acestea bat literalmente la uşa, avertizează Joschka Fischer.
Întreagă "Civilizaţie a Omului Alb" este ameninţată de imigraţie, globalizarea pieţei muncii, crize demografice şi emanciparea legală şi socială a minorităţilor sexuale.
Pe scurt, aceste societăţi traversează o perioada de şocuri majore faţă de rolurile şi modelele tradiţionale de comportament.
Aceste schimbări profunde au dat naştere unei reacţii comune în cadrul acestor comunităţi, indiferent că vorbim de sudul Statelor Unite sau sudul Ungariei, ridicarea gardurilor şi barierelor şi apariţia liderilor cu mâna de fier.
Nu este un simplu accident că noii naţionalişti ai Europei văd în Vladimir Putin o adevărată rază de speranţa.
Sigur, Putin nu are nicio şansă să cucerească publicul american, unde este perceput că exponent al unei foste şi actuale puteri militare rivale, sau pe cel din Polonia sau ţările baltice, unde este văzut că o ameninţare directă la suveranitatea şi integritatea acestor state.
În schimb, în restul Europei, noii reprezentanţi ai curentului naţionalist au făcut cauza comună cu Putin în blamarea Occidentului şi renaşterea Rusiei măreţe.
În contextul în care noul curent naţionalist din Europa ameninţă procesul de integrare, Franţa pare să deţină soluţia la această dilema politică a continentului.
Fără Franţa, Uniunea Europeană este de neconceput, iar un preşedinte Le Pen la Paris ar pune capac întregii construcţii europene.
Un astfel de scenariu ar parafa şi dispariţia Europei din politică secolului XXI dar, în acelaşi timp, în termeni geopolitici ar marca dispariţia Occidentului, Statele Unite fiind nevoite să se orienteze către aliaţii din regiunea Asia-Pacific, în vreme ce Europa ar deveni doar un apendice al Eurasiei.
Sfârşitul Occidentului este o perspectiva întunecată, dar nu am ajuns acolo încă, crede Fischer. Ceea ce este clar e faptul că de viitorul UE au ajuns să depindă mult mai mult lucruri decât au crezut vreodată până şi cei mai înflăcăraţi susţinători ai proiectului Europei unite.
sursa: business24.ro
