Armata de Eliberare Populară este în mod explicit o forță politică – și garantul prin excelență al controlului partidului asupra puterii.
Orice va fi complotat Ievgheni Prigojin în Rusia săptămâna trecută – o revoltă, o insurecție, un război civil – o insurecție militară de o asemenea amploare nu ar fi fost nicicând posibilă în China. Partidul Comunist Chinez (PCC) exercită un control strict asupra forțelor sale militare. Armata de Eliberare Populară (PLA) nu este o armată națională, ci e armata partidului. Ideea că oricine altcineva în afară de PLA și Poliția Înarmată Populară ar putea avea dreptul de a purta arme este tabu, relatează Financial Times citat de Rador.
Astfel de erezii au fost eradicate încă din 1929, la numai doi ani de la înființarea PLA.
Armata servește partidul, iar nu statul. La faimoasa Conferință Gutian rezoluția „Despre corectarea ideilor greșite din partid” sublinia că PLA nu este o simplă forță militară, ci e însărcinată și cu propaganda și cu constituirea puterii politice. Mao Zedong a reiterat ideea nouă ani mai târziu: „Principiul nostru e că partidul comandă arma, iar armei nu trebuie să i se permită niciodată să comande partidul”.
Până la venirea la putere a lui Xi Jinping unii intelectuali începuseră să argumenteze în favoarea naționalizării armatei prin scoaterea ei din subordinea conducerii PCC. La prima ocazie pe care a avut-o, Xi s-a asigurat însă că PCC a studiat prăbușirea partidului comunist sovietic. Într-un discurs important referitor la colapsul acestuia, el a conchis: „În Uniunea Sovietică, unde armata a fost depolitizată, separată de partid și naționalizată, partidul a fost dezarmat”.
Iar Xi nu voia așa ceva. În 2013, la scurt timp după ce preluase puterea, el a dispus organizarea unei noi Conferințe Gutian, optând deliberat pentru locația și ce de-a 85-a aniversare a conferinței din 1929.
Întrunirea a reiterat că apelurile privind naționalizarea armatei trebuie să înceteze, chiar dacă ideea devenea tot mai populară. După cum s-a exprimat presa de partid, ideea a fost „strangulată”. După cum a clarificat „decizia” Conferinței Gutian din 2014, armata va fi „determinată întotdeauna și în orice circumstanțe să se supună ordinelor” Președintelui Xi și Comitetului Central al Partidului.
Reformele militare ale lui Xi, enumerate în ordinea priorității, au constat în consolidarea angajamentului ideologic față de partid, recrutarea și promovarea oamenilor potriviți, lupta anticorupție, competența în luptă și inovația politică.
Ce sare în evidență e că abilitatea de a lupta în războaie se clasează abia pe poziția a patra.
Dar nu e vreo surpriză, dat fiind că PLA e garantul prin excelență al controlului partidului asupra puterii (în Rusia, din contră, în mod tradițional serviciile de securitate ale lui Putin, iar nu armata, sunt cele care îndeplinesc acest rol). Persistă totodată și amintirea Pieței Tiananmen în 1989. PCC a fost atunci la un pas de a pierde puterea, nu în ultimul rând și pentru că unele unități militare au refuzat să-i atace pe protestatari.
În cursul reformei PLA din 2015 Comisia Militară Centrală – al cărei președinte e tot Xi – a fost remaniată cu indivizi a căror experiență politică a clarificat că PCC rămâne ferm la comandă. Iar la nivelul imediat inferior Xi a înlocuit sute de ofițeri superiori cu generali în care poate avea încredere. Anul acesta PLA își îndeplinește și ea rolul în cadrul noii campanii politice pentru „studierea și implementarea gândirii lui Xi Jinping cu privire la socialismul cu caracterisitici chinezești în vederea unei noi ere”.
În consecință, ideea că un personaj precum Prigojin ar putea conduce o insurecție împotriva PCC este de neimaginat.
Nici un puci nu este deloc probabil. Partidul este în armată, dar și armata e în partid. Doi din cei 24 de membri ai Politburo-ului sunt generali, și cam o cincime din Comitetul Central sunt militari. Interesele lor coincid deliberat cu ale partidului. Între civili și militari nu există divergențe politice.
Chiar și în vremuri haotice, cum a fost Revoluția Culturală, PLA nu a acționat nicicum împotriva PCC, chiar dacă a restabilit ordinea. A consimțit când Mao i-a mazilit comandantul, Lin Biao, tot așa cum Deng Xiaoping și Xi au îndepărtat din funcție generali importanți. Dacă ar fi să aibă loc o scindare gravă a conducerii care să ducă la un colaps economic, atunci PLA s-ar putea alia cu una dintre facțiunile politice. Dar acum în China nu există decât o singură facțiune, cea a lui Xi.
Joe Biden îi numește dictatori atât pe Vladimir Putin cât și pe Xi. Dar dacă primul e în mod clar un autocrat, Xi, în măsura în care chiar este un dictator autentic, este unul prin prisma faptului că reprezintă „nucleul” PCC, entitatea care deține de fapt structurile puterii. Așa cum stipulează constituția ei, China e un stat aflat „sub dictatura democratică a poporului”, ceea ce se traduce în realitate prin „sub dictatura partidului”.
În consecință, dacă PLA s-ar ridica vreodată împotriva lui Xi, s-ar ridica împotriva sieși.
