Actualitate

ANALIZĂ: E timpul ca „Basarabia e România” să devină partid politic

Toate partidele, cu excepția notabilă a UDMR care din punct de vedere juridic nici nu e partid politic, se vor întrece în a-și arăta public prinosul de recunoștință față de generația care a reunit provinciile istorice românești într-o singură entitate statală. Se vor rosti discursuri și vom primi oaspeți de seamă la parada militară de la Arcul de Triumf. Fără a fi an electoral, politicienii vor intra în fibrilație pentru a ieși în evidență și a capitaliza emoția firească a românilor. Nu vor lipsi stridența și indecența, însă fățărnicia maximă va fi probabil din partea partidului de guvernământ PSD, succesorul direct al partidului comunist care după 1945 i-a exterminat pe mulți dintre liderii țărăniști și liberali cărora le datorăm Marea Unire.

În tot acest zgomot de fond, vocea poate cea mai legitimă care ar putea să se facă auzită cu ocazia centenarului ar fi cea a mișcării „Basarabia e România” care ne readuce aminte că Unirea românilor pe care o celebrăm în 2018 nu este deplină atâta vreme cât lângă noi există alt stat care oficial vorbește limba română, flutură tricolorul, se închină ortodox (Mitropolia Basarabiei se subordonează Patriarhiei Române), îl consideră poet național pe Eminescu, erou național pe Ștefan cel Mare, folosește leul ca titlu monetar etc.

„Basarabia e România” nu este în prezent partid și nu are platformă politică, nu e nici măcar organizație, ci este mesaj, unul ubicuu în țară. Mesajul este promovat de „Asociația Platforma Unionistă Acțiunea 2012” reprezentând o coaliție de ONG-uri cu orientare pro-unire din România, Republica Moldova și Diaspora. Acțiunea 2012 este condusă de tineri care au reușit printr-un energic voluntariat civic să reaprindă în România sentimentele unioniste. Dar sunt virgini din punct de vedere politic încât să creadă că pot convinge partidele din România să introducă tema unirii cu Basarabia pe agenda guvernamentală sau măcar parlamentară. Vizita tinerilor unioniști la sediul partidelor în campania electorală pentru a face lobby reunificării este un gest pe atât de naiv, pe atât de inutil, căci niciun partid parlamentar nu este sincer interesat de reîntregirea țării.

Prezentată ca mare succes în această primăvară, strângerea a 100 de senatori și deputați din actuala legislatură în grupul parlamentar infomal „Prietenii Unirii” este o inițiativă neserioasă dacă parcurgem lista membrilor săi. Cu personaje ca Eugen Nicolicea, Cosette Chichirău sau Gheorghe Tinel la aceeași masă, grupul „Prietenii Unirii” nu va face pași concreți către unirea cu Basarabia nici până la bicentenar.

Așadar, de ce ar cerși în continuare atenția partidelor actuale, când platforma Acțiunea 2012 are ea însăși membri de calitate, un mesaj puternic și șansa de a deveni partid politic parlamentar din 2020? De ce să aștepte ca mesajul unionist să fie adoptat oportunist de alte partide ca temă secundară, când ar putea deveni temă centrală a unei noi și interesante construcții politice? În contextul centenarului Marii Uniri și al evoluției socio-politice de-o parte și de alta a Prutului, mișcarea „Basarabia e România” poate ea însăși să impună tema unionistă pe agenda publică națională, chiar din interiorul instituției legislative a statului român.

„Basarabia e România” poate fi bula electorală din 2020

Consumatorul român are nevoie periodic de produse noi sau de promoții la cele existente, fie că intră în magazin sau în cabina de vot. Dacă în cazul produselor de larg consum ei cumpără pentru a-și procura emoții care să-i scoată din plictiseala cotidiană, în cazul ofertelor electorale unii români caută partide care promit să-i vindece de insatisfacțiile sociale de care suferă ori să-i apere de pericole reale sau imaginare. Dezamăgirea față de partidele care rulează politicieni cu vechi ștate de plată în administrația publică centrală a condus pe de-o parte la apatie și absenteism masiv (60% la ultimele alegeri legislative), iar pe de altă parte la spectaculoase bule electorale: PP-DD în 2012, respectiv USR în 2016.

Poate fi descris ca bulă electorală orice competitor electoral care obține în alegeri un scor mult mai mare în raport cu ce reușise anterior (dacă are trecut politic) sau cu resursele investite. Cel mai adesea a fost vorba de partide sau construcții politice noi, dar nu în mod obligatoriu. Pe lângă cele două exemple mai sus amintite, s-ar califica drept bulă electorală PRM și Corneliu Vadim Tudor la alegerile legislative, respectiv prezidențiale din 2000. Bulele electorale sunt alimentate de erodarea partidelor mainstream, de instituția votului negativ și de capacitatea unor partide ori candidați de a galvaniza, printr-un mesaj nou și o campanie agresivă, un electorat care anterior asista pasiv la alegeri sau care își anula intenționat votul.

Este reconfortant să știi că nu este musai să ai o infrastructură teritorială bine organizată sau să cheltui milioane de euro în campania electorală pentru un scor de 10-15%. Au dovedit-o în acest deceniu PP-DD și USR prin rezultate electorale mai mult decât onorabile. Oricât de nepotrivită ar părea alăturarea celor două partide, ambele au reușit într-un timp scurt de la înființare să devină forțe relevante pe scena politică românească, coagulând sub aceeași siglă o oaste de strânsură formată oameni care au început să se cunoască unul cu altul abia din postura de colegi în Parlament.

Eticheta de „bulă electorală” nu trebuie înțeleasă în cheie peiorativă, căci nu este o judecată de valoare, ci un indice al performanței electorale ieșite din matrice, indiferent de natura partidelor care se califică pentru acest titlu. Bulele electorale sunt un simptom al tinereții democrației românești, al caracterului ei efervescent din patru în patru ani și cvasi-letargic în restul timpului.

„Basarabia e România” are potențialul de a deveni următoarea bulă electorală a României în 2020, cu condiția ca liderii mișcării să-și dorească și să aibă curaj să facă ei înșiși primii pași instituționali către unirea cu Republica Moldova. Un sondaj de opinie din 2015 a indicat că 70% dintre români susțin unirea, ceea ce conturează un bazin electoral pentru „Basarabia e România”.

Marketing politic: brandul „Basarabia e România”

Mișcarea unionistă are în prezent personalitate juridică sub forma asociației Acțiunea 2012, un nume care marchează anul în care numeroase ONG-uri și persoane fizice au decis să facă front comun în susținerea reunificării. Nu există organizații rivale care să revendice același obiectiv, așadar exclusivitatea simbolică pe tema reunificării aparține Acțiunii 2012, asociație care a reușit sinergia tuturor oamenilor onești care doresc unirea. Însă pentru oricine nu este inițiat în istoria recentă a curentului unionist, numele de Acțiunea 2012 nu înseamnă mai nimic, căci nu este autosugestiv sau câtuși de puțin memorabil ori lesne de identificat cu mesajul „Basarabia e România” pentru cea mai mare parte a cetățenilor cu drept de vot.

Un nume ideal pentru partidul tinerilor unioniști ar fi chiar „Basarabia e România”, denumire auto-explicativă și convenabil de inedită pentru un partid non-ideologic, care promovează unirea României cu Republica Moldova ca temă centrală a existenței sale. Mai mult decât atât, sintagma „Basarabia e România” este deja întipărită în memoria multor români care au văzut-o întâmplător în drumurile lor și care deja o asociază în minte cu un sentiment pozitiv-favorabil sau cel puțin neutru-indiferent. Cum expunerea la mesaj și repetiția lui sunt fundamentul persuasiunii, am putea spune că partidul unionist a luat de mult startul în campania electorală 2020. Pentru sloganuri și formule mobilizatoare, din nou nu trebuie căutat mai departe decât graffiti-urile tricolore de pe ziduri și de pe marginea șoselelor circulate. „Noi vrem Unire!” sau „Unirea face Puterea” sunt mesaje simple, puternice și intuitive pentru programul politic al partidului unionist.

Capcana ultranaționalismului neaoș

Marea capcană pentru „Basarabia e România” ar fi să se cantoneze în nișa subțire a publicului mânat de patriotism xenofob și bigot, respectiv bazinul electoral din care PRU, ANR și PRM nu au reușit să extragă suficiente voturi ca să treacă pragul electoral de 5% la alegerile legislative din decembrie 2016. Faptul că nici măcar cumulând scorul celor trei partide similare ca discurs nu rezultă un capital politic de peste 5% arată că fie în România actuală nu mai există destul electorat naționalist pentru un astfel de partid, fie că PRU și compania nu au reușit să convingă și să mobilizeze acest electorat către urnele de vot.

Problema cu cetățenii naționaliști cu viziuni care exced patriotismul benign este că mulți sunt asociali și deconectați de la realitate și că fiecare grup sau individ își împletește șovinismul cu teme personale: dacism (protocronism), etnocentrism, pseudo-misticism ortodox, vestirea apocalipsei, anti-NATO/UE/globalizare, pro-Rusia, paranoia pericolului extern, islamofobie, antisemitism, homofobie, teorii conspiraționiste (ex: Chemtrails, masoneria), susținerea pedepsei capitale, nostalgia totalitarismului ceaușist etc. Fiecare naționalist radical achiesează la cel puțin una dintre aceste teme, însă doar cazurile patologice le colecționează pe toate. A veni cu un discurs care să unească pe aceeași linie toate aceste convingeri ar fi aproape imposibil ori s-ar adresa unui public prea puțin numeros pentru pragul de 5% pe țară. Singurul numitor comun al naționaliștilor radicali este intoleranța, dar aceasta nu îi unește, ci dimpotrivă îi face să nu se suporte reciproc, deoarece suspiciunea față de intențiile celuilalt este izvorul care alimentează convingerile enumerate mai sus.

Fiind oameni pe care orientarea spre trecut și tradiționalism îi plasează la marginea societății și îi face dezinteresați de noutăți, atunci când se uită la TV sau citesc presa scrisă/online nu o fac pentru a afla lucruri noi, ci pentru a-și întări prejudecățile. Naționaliștii radicali se narcotizează consumând intoxicații sub formă de falsuri grosolane prezentate drept știri, pe site-uri ca activenews.ro, cunoastelumea.ro, efemeride.ro, nationalisti.ro, stiriextreme.ro ș.a.m.d. Atât de viciat este discernământul acestor conaționali în a decela adevărul (sau măcar plauzibilul) de fals și manipulare încât pe grupurile de Facebook care adăpostesc astfel de rătăciți sunt luate în serios și comentate sever știrile umoristice Times New Roman. Orice expunere la o știre bazată pe fapte și scrisă de jurnaliști echilibrați este respinsă pentru că ar produce disonanță cognitivă.

„Catch-all” în loc de ideologie tip stânga-dreapta

Obsesia realizatorilor de talk-show-uri de la ora prânzului, dar și a unor oameni din mediul academic, este să împartă dihotomic spectrul politic românesc între stânga și dreapta. Nimic mai futil ca demers sau mai lipsit de interes pentru electoratul larg din România, care oricum nu are pregătirea să deosebească stânga de dreapta politică. Ca să nu mai vorbim despre partidele românești, care sunt inconsistente ideologic.

Reunificarea celor două state românești nu este ideologică, la această idee putând achiesa oameni de orice orientare politică. Cu atât mai puțin teme artificiale care dezbină societatea, precum cea propusă de Coaliția pentru Familie, nu au ce căuta în repertoriul unui partid unionist. Nu ar fi de dorit radicalii de orice fel, precum cei care vor reunificarea României atât cu Basarabia, cât și cu alte regiuni istorice – Bucovina de nord, Bugeacul și Cadrilaterul – care fac parte din Ucraina, respectiv Bulgaria și care astăzi nu mai sunt locuite în majoritate de români.

Mesajul asociat cu „Basarabia e România” aparține inerent registrului naționalist, chiar și ca mișcare civică fără culoare politică declarată, așa cum este în prezent. Însă șansa pentru „Basarabia e România” ca partid politic ar fi o poziționare inteligentă: să promoveze un naționalism luminat, suficient de vocal cât să atingă coarda emoțională și să câștige electoratul însuflețit de sentimente patriotice, dar suficient de moderat cât să atragă voturi din partea nehotărâților și a celor dezamăgiți de partidele actuale. Un naționalism pragmatic, ancorat în realitatea prezentă și orientat spre viitor, promovând reîntregirea țării pe cale pașnică și consensuală.

Dacă ar cădea în capcana retoricii rusofobe sau a xenofobiei față de minoritățile etnice ale Republicii Moldova (ruși, găgăuzi, ucraineni, bulgari), partidul „Basarabia e România” și-ar face un mare deserviciu, fiind etichetat drept extremist de ambasadele occidentale, respectiv fascist de propaganda Moscovei. Mergând pe drumul minat al naționalismului găunos, și-ar compromite inclusiv potențialul electoral de peste Prut, unde publicul nu este atât de partizan pe criterii etnice pe cât credem de la București. Cetățenii moldoveni de la țară, unde se vorbește o limbă română mai curată de rusisme decât la Chișinău, au votat cu rusofonul comunist Igor Dodon pentru că le promitea restaurarea relativei prosperități și stabilități din perioada sovietică.

Temelia pentru asemenea orientare este deja turnată, având în vedere că, spre deosebire de electoratul îmbătrânit al partidelor naționaliste PRM-ANR-PRU, mișcarea civică „Basarabia e România” are priză mai degrabă la publicul tânăr și activ social, care călătorește în străinătate și care nu-și definește patriotismul prin xenofobie.

Din underground în mainstream

Sufletul mișcării „Basarabia e România” este format din tinerii de la oraș care ies noaptea cu tuburi de spray cu vopsea roșie, galbenă și albastră ca să scrie cu graffiti mesajul unionist în locuri cât mai vizibile. Ziua merg la serviciu și nu țin să iasă în evidență prin convingerile lor patriotice altfel decât purtând ocazional un tricou sau o căciulă din linia vestimentară „Basarabia e România” care se poate cumpăra pe internet; de aceea nu îi vede nimeni la posturile TV centrale decât cu ocazia marșurilor unioniste.

Ca să iasă din underground și să intre în mainstream, mișcarea ar avea nevoie de multă comunicare. Nu doar de comunicare în interiorul României și Republicii Moldova, cât mai ales externă. Un partid politic ce vorbește deschis despre modificarea frontierelor ar fi stârni instantaneu interesul ambasadelor străine la București. Pentru ca mesajul unionist să nu fie denaturat de interpretări false ale terților, în rapoartele pe care diplomații străini le expediază propriilor ministere de externe, „Basarabia e România” ar trebui să mențină un flux de comunicare cu ambasadele. Nu doar adăugând adresele oficiale de email ale ambasadelor pe lista de distribuție a comunicatelor de presă în limba română, ci trimițând personalizat comunicate în trei limbi de primă importanță: engleză (pentru că este lingua franca în diplomație), franceză (pentru că Franța a ținut partea României în momente-cheie, iar orgoliul francez este gâdilat prin gesturi mici) și rusă (pentru că Rusia are un cuvânt de spus în chestiunea basarabeană și pretinde să fie respectată sau măcar să i se comunice direct, fără să se piardă din sens în traducere).

Mai mult decât atât, liderii ori reprezentații partidului „Basarabia e România” ar trebui să nu lipsească de la recepțiile și întâlnirile informale cu ambasadorii străini la București, deoarece bunele relații personale sunt adesea temelia viitoarelor legături oficiale. Unionismul este privit cu rezervă în mediul diplomatic deoarece ar deschide cutia Pandorei prin modificarea granițelor, dar nu trebuie plecat de la premisa că SUA sau partenerii europeni ai României ar fi împotriva unirii noastre cu Republica Moldova. Toate cancelariile occidentale au nevoie de timp pentru a calcula impactul și a se obișnui cu ideea că unirea este dorită de-o parte și de alta a Prutului (fapt preferabil validat prin referendum). Niciun guvern sau partid politic din România nu a comunicat explicit în exterior că reunificarea este un proiect de interes pe termen mediu și lung al țării.

Ca să fii relevant în politică, trebuie să apari la TV. Notorietatea virtuală pe rețelele de socializare ajută, dar nu suplinește prezența „pe sticlă”. Liderii și purtătorii de mesaj al mișcării unioniste ar trebui să devină personaje mediatice în studiourile posturilor care îi invită. Numele lor ar trebui să devină le familiare realizatorilor de emisiuni și talk-show-uri atunci când vine vorba de reunificare sau de politica externă de la răsărit. Prin prestanță personală și un discurs convingător de tip expert pe teme ca Republica Moldova, Ucraina și Rusia, tinerii unioniști și-ar putea câștiga un loc titular în platourile TV.

În spațiul televizual românesc se simte o acută penurie de competență în special pe domeniul politicii externe. Dincolo de emisiunile cu realizatori plicticoși discutând unu-la-unu convivial cu ambasadori care vorbesc frumos fără să spună nimic, ocazional talk-show-urile din prime time găzduiesc dezbateri pe teme de politică externă. Însă cu excepția notabilă a lui Dan Dungaciu, nu se fac auzite la TV alte voci cu autoritate în privința Republicii Moldova. Iar prezența în studio a prof. Dungaciu este contrabalansată când moderatorul invită personaje ca Oreste Teodorescu, un păcălici care lansează gogorițe de genul „benzinăriile Lukoil formează un lanț de realimentare de la Iași la București pentru tancurile rusești”, sau pe Alexandru Grumaz, căruia i s-ar potrivi mai bine emisiunea „Generalii spun lucruri trăsnite”. Și apoi mai este Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, care perorează platitudini sforăitoare despre UE și parteneriatul nord-atlantic. Este nevoie ca la TV să se facă auzit un discurs unionist interesant, coerent, persuasiv și cu argumente, din partea unor lideri fără reputație pătată.

Liderii mișcării „Basarabia e România”

Președintele Acțiunii 2012 este George Simion, un tânăr de 31 de ani din Focșani, puțin cunoscut publicului larg, pe care îl poți întâlni din întâmplare în metroul bucureștean fără să realizezi că el conduce o organizație care poate schimba destinul României. Este licențiat în economie și absolvent de masterat în istorie, iar în vara lui 2017 şi-a publicat cartea „Blocați în labirint”, o radiografie a Republicii Moldova. Acum doi ani a fost expulzat și declarat indezirabil pe teritoriul moldovean pentru cinci ani, pe motiv că unionismul destabilizează țara. A intrat în atenția mass-media centrale din România doar în câteva rânduri, dar memorabile, dintre care aș aminti momentul din 2010, când a fost dat afară cu forța de SPP și oamenii de pază ai târgului de carte Bookfest de la Romexpo după ce a aruncat cu bani înspre Ion Iliescu la lansarea cărții sale despre Revoluția din 1989, sau cel din toamna trecută când a fost culcat pe asfalt și apoi luat pe sus de jandarmi în timpul marșului unionist din capitală de pe 22 octombrie 2016. S-a spus atunci că ar face jocurile lui Traian Băsescu și au circulat pe Facebook imagini cu George Simion vorbind de la pupitru la școala de vară a PMP.

George Simion ține un blog pe adevărul.ro și a coagulat o comunitate online pe pagina și grupul de Facebook al mișcării unioniste. Echipa de conducere a platformei Acțiunea 2012 are însă profunzime, făcând abstracție de președintele ei. Mai tinerii lideri și purtători de mesaj ai mișcării – Alexandru Rotaru, Vlad Bilețchi, Alina Ieremciuc, Mădălina Hrițuleac – au dovedit că, puși în fața unui reporter, exprimă articulat și persuasiv mesajul unionist.

Adversarii partidului „Basarabia e România”

Transformarea mișcării „Basarabia e România” în formațiune politică ar fi nedorită pentru multe partide românești actuale, mai ales cele de la care unioniștii ar disloca o parte din electorat. Iar primul pe listă ar fi PMP, partidul lui Traian Băsescu.

Găsindu-și vocația de unionist abia spre sfârșitul mandatelor la Cotroceni, Băsescu se bucură de mare popularitate dincolo de Prut pe seama faptului că guvernul Boc a înlesnit redobândirea cetățeniei române de către basarabeni. Și a umplut buzunarele samsarilor de acte care le intermediau mutații fictive în spațiul locativ pentru obținerea buletinului și pașaportului românesc. Republica Moldova s-a golit de tineri după ce actele de identitate românești le-au deschis calea către Uniunea Europeană, iar Băsescu a cules simpatia moldovenilor. Popularitatea fostului președinte s-a prăbușit iremediabil în România după tăierile nepopulare de salarii bugetare și pensii din 2010. Măsurile de austeritate din România nu i-au afectat însă pe cetățenii moldoveni, care i-au păstrat lui Băsescu o caldă recunoștință.

Traian Băsescu ar fi devenit un pensionar politic la fel de irelevant ca Emil Constantinescu la ora actuală, dacă PMP nu ar fi fost salvat de suporterii săi de peste Prut, la alegerile legislative din 2016. După numărarea voturilor primite pe teritoriul României, partidul se afla sub pragul electoral de 5%, dar voturile venite din Republica Moldova au contribuit decisiv la intrarea PMP în Parlament. Opt senatori și 18 deputați a trimis PMP în Parlament, în virtutea fracțiunii de procent cu care a reușit să treacă baremul de 5%. Cei mai precoce dintre parlamentarii PMP au trecut deja cu acte în regulă la PSD, iar celorlalți numai la Unire nu le stă gândul.

Băsescu nu va renunța ușor la electoratul său pro-unionist din Republica Moldova, chiar dacă tema reunificării nu este pentru el decât un artificiu care l-a ajutat să supraviețuiască politic după încheierea celor două mandate de șef al statului. Faptul că Dodon i-a retras cetățenia moldovenească și îl împiedică astfel să mimeze ipocrit rolul de Al. I. Cuza al secolului XXI, candidând la președinție și în Republica Moldova, l-a lăsat pe Băsescu fără o continuare a carierei politice.

O eventuală alianță/fuziune a mișcării „Basarabia e România” cu PMP ar fi extrem de păguboasă pentru unioniști, chiar dacă ar fi intermediată de deputatul Eugen Tomac, unionist declarat. Pe lângă faptul că ar dilua mesajul pro-Unire în cadrul unui partid ca PMP organizat în jurul unui om și nu al unei idei, George Simion și echipa sa tânără s-ar compromite dacă ar deveni colegi cu oportuniștii băsiști din fostul PDL și cu mercenarii lui Gabriel Oprea din fostul UNPR. Așa cum nu orice mână întinsă oferă ajutor, liderii unioniști nu ar trebui să cadă în capcana candidaturii pe listele PMP sau ale oricărui alt partid.

În măsura în care crește rapid în sondaje, „Basarabia e România” ar incomoda și PSD, care probabil va recurge la cutia de trucuri a consultanților politici israelieni ca să arunce asupra unioniștilor o anatemă de genul celei cu Soros pentru USR. PSD are nevoie și în 2020 de o campanie electorală cât mai apatică și anostă, care să-i conserve avantajul conferit de electoratul său captiv, fără să aibă surprize. Partidul unionist n-ar conveni nici PNL, pentru că ar fărâmița și mai mult voturile care nu merg spre PSD. Inclusiv poziția USR ar fi lezată, căci mișcarea unionistă are priză la publicul anti-sistem, în majoritate educat și urban.

Contextul istoric și politic european

De ce are sens să vorbim despre reîntregirea României tocmai acum când curentul pan-european este unul de divizare regională? Pentru că orice acțiune are și reacțiune. Cu inerția firească a unei organizații de 28 de țări, este de așteptat ca Uniunea Europeană să întreprindă demersuri politice care să întărească statele suverane din componență, în fața separatismului regional.

Republica Moldova a semnat acordul de asociere cu UE în 2014, dar aceasta nu garantează aderarea, mai ales că un pas înainte este urmat de unul sau doi înapoi. O Moldovă europeană și alipită României poate fi monedă de schimb în geopolitică între Rusia și Occident (de pildă, pentru recunoașterea de iure a anexării de facto a Crimeii). Dar pentru aceasta este nevoie ca tema unificării să fie pusă în discuție mai întâi în spațiul politic românesc și apoi în comunicarea diplomatică a României.

Ce ar însemna unirea Basarabiei cu România

Basarabia ar ar reveni acasă ca o fiică răpită care se întoarce cu copii care nu cunosc casa părintească și nici oamenii casei nu-i cunosc pe ei. Românilor nu ar trebui să se teamă de diversitatea etnică a Basarabiei actuale. Să nu uităm că, după Marea Unire din 1918, România devenise cu mult mai eterogenă din punct de vedere etnic, cultural și confesional decât era înainte de război și decât e astăzi. A fost prețul plătit ca România să se transforme dintr-o țară mică și diformă în una deloc neglijabilă în Europa atât ca întindere teritorială și număr de locuitori, cât și ca resurse naturale și potențial de dezvoltare. România este o casă primitoare pentru toate minoritățile etnice și aceasta ar trebui să fie un mesaj repetat în discursul unei mișcări unioniste.

Republica Moldova are aceleași probleme ca România – sărăcie cronică, corupție generalizată, economie necompetitivă, migrația forței de muncă, scădere demografică, decalaj între urban și rural, instabilitate politică, tensiuni etnice și separatism local – cu deosebirea că pe partea stângă a Prutului fiecare dintre aceste probleme este mult mai gravă decât în ținutul dintre Prut și Tisa.

Republica Moldova e astăzi un stat eșuat din cauză că nu are noimă ca stat. Sunt 6 (șase) județe românești care bâjbâie din inerție de două decenii și jumătate ca țară independentă. Dintre toate fostele republici sovietice, niciuna nu era mai lipsită de consistență pentru a deveni suverană. RSS Moldovenească a funcționat timp de 47 de ani ca avanpost agro-viticol al URSS care furniza cele mai căutate vinuri, fructe, legume și tutun din Uniune. Aproape fără industrie, fără capital și fără resurse energetice proprii, cele șase județe rămase de capul lor din vara lui 1991 sunt în derivă economică.

Produsele agricole moldovenești sunt și astăzi de bună calitate nutrițională, dar productivitatea a scăzut pe măsură ce s-a degradat infrastructura de producție și s-a restrâns piața de desfacere. Țări rivale ca Polonia și-au modernizat agricultura cu know-how și fonduri europene, iar acum aprovizionează Rusia cu produse agroalimentare la volume și prețuri mai competitive. Ba mai mult, Moscova șantajează Moldova prin refuzul vinurilor atunci când guvernul de la Chișinăul face vreun pas către Europa.

Ea însăși în criză demografică, România a adâncit problemele Republicii Moldova legate de migrația forței de muncă. Vorbind limba rusă ca pe apă, tinerii moldoveni își găsesc cu ușurință de lucru în România la firmele care prestează servicii externalizate pentru companii multinaționale. Mare parte din serviciile telefonice și online de care beneficiază clienții din Rusia și blocul CSI din partea operatorilor privați (în domenii începând de la IT și finanțe până la resurse umane) sunt efectuate de cetățeni moldoveni din fața unui computer cu conexiune rapidă la internet, în birouri din București și Iași. Nivelul salarial pentru limba rusă e de obicei mai mic decât pentru alte limbi, însă basarabenii compensează căutând să atingă lunar bonusul de performanță și să avanseze ierarhic. Sunt harnici și recunoscători să lucreze în România, unde colegii de muncă nu-i consideră străini, căci moldovenii sunt români.

Moise Guran, un economist cerebral și calculat, afirma că „oricât ar costa, unirea trebuie făcută”, la care aș adăuga că, oricât ne-ar costa unirea, tot ar costa România mai puțin decât guvernarea PSD-ALDE, cu diferența că unirea ar fi un bun câștigat care rămâne peste generații. Și cine să facă unirea decât tinerii de-o parte și de alta a Prutului? 

Mihai Dumitru, contributors.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *