Construcția statală a Republicii Moldova, după 1991, a fost profund marcată și măcinată de dezbinarea existentă în conștiința populației autohtone din Mesopotamia pruto-nistreană. Până acum, în Republica Moldova, populația autohtonă încă nu s-a clarificat de ce etnie este, ce limbă vorbește sau ce istorie trebuie să învețe.
În cei peste 20 de ani de independență, în Republica Moldova a existat permanent o dispută conflictuală între românism și moldovenism. Referindu-ne la moldovenism, se impune precizarea că este vorba de moldovenismul de tip sovietic, geneza căruia s-a produs în perioada interbelică, în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Moldovenismul de tip sovietic insistă asupra ideii că națiunea moldovenească este separată de cea română, că există o limbă moldovenească diferită de cea română. Adepții românismului susțin că moldovenii sunt parte componentă a națiunii române, iar limba vorbită de ei este româna. Potrivit acestei abordări, moldovenii nu se contrapun românilor, iar moldovenismul este (sau ar trebui să fie) complementar românismului.
Acest fenomen a determinat caracterul și clivajul geopolitic al partidelor politice moldovenești. Românismul este îmbrățișat preponderent de partidele de dreapta, astfel aceste partide, aproape automat și natural, preferând vectorul european de orientare a politicii externe promovat la Chișinău. Partidele de stânga, invers, sunt de esență moldovenistă, în politica externă a Republicii Moldova, ele optează să meargă pe mâna Rusiei și își doresc o integrare mai strânsă în spațiul CSI. Excepție de la această regulă, scrisă și nescrisă, este Partidul Democrat din Moldova, care, cu toate că declară o echilibristică vectorială, la moment, este mai mult de orientare pro-europeană.
Disputa dintre românism și moldovenism este dominată cantitativ de moldovenism. În cele șapte scrutine electorale parlamentare din perioada independenței, partidele de stânga, adepte și promotoare ale moldovenismului, de fiecare dată au acumulat mai multe mandate parlamentare decât partidele de dreapta. În replică, românismul s-a impus calitativ asupra moldovenismului, deoarece majoritatea intelectualității și a elitei societății se identifică și se regăsesc în valorile românismului.
Anume prin dominarea cantitativă a moldovenismului asupra românismului se explică faptul că partidele de stânga s-au aflat mai mult timp la guvernarea Republicii Moldova. Însă predominarea cantitativă a moldovenismului, în momentele cheie ale istoriei politice a Moldovei, a fost anihilată de superioritatea calitativă a românismului, blocând alunecarea Republicii Moldova, fie spre orbita de influență a Federației Ruse (episodul memorandumului Kozak din noiembrie 2013), fie spre dictatură (evenimentele din aprilie 2009).
După 29 iulie 2009, în Republica Moldova la conducere au venit partidele de dreapta (ce-i drept, guvernarea de dreapta fiind diluată de un partid de stânga). Peste un an, la 28 noiembrie 2010, partidele de dreapta și-au reconfirmat guvernarea. Totodată, ele (Partidul Liberal Democrat din Moldova și Partidul Liberal) pentru prima dată în istoria politică a Republicii Moldova au acumulat aproape jumătate din mandatele parlamentare.
Esența pro-română a partidelor de dreapta a determinat natural și firesc caracterul pro-european pronunțat al guvernării de la Chișinău. Conducerea Republicii Moldova a început să se miște rapid spre Uniunea Europeană, cu toată opoziția, pe undeva disperată, a partidelor de stânga pro-ruse.
Totodată, mișcarea rapidă a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană a creat confuzie în rândurile societății moldovenești. Paradoxal, dar reieșind din datele sondajelor sociologice, vectorul european al Republicii Moldova a scăzut substanțial în simpatia moldovenilor. Pe lângă criza interioară a Uniunii Europene, care a scăzut din atractivitatea proiectului european în rândurile populației, o primă explicație a simpatiei externe a moldovenilor este că după alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a renunțat treptat la vectorul european al Moldovei în favoarea ipoteticului proiect euroasiatic, astfel determinându-i și pe simpatizanții săi să-și revadă preferințele externe.
O altă explicație (probabil fundamentală) este că parcursul european al Republicii Moldova deocamdată rămâne a fi un proiect elitist. În cei patru ani de guvernare pro-europeană în Republica Moldova, partidele de dreapta au fost incapabile să coboare la nivelul cetățeanului de rând pentru a-i explica prin ce este mai avantajoasă modernizarea instituțională europeană față de (presupusul) gaz rusesc ieftin. Ideea europeană a Republicii Moldova, ca și în cazul românismului, riscă să rămână în continuare un proiect calitativ superior, dar cantitativ inferior.
Marea Adunare Națională este o formă instituționalizată, inspirată din tradiția istorică a Moldovei medievale, de exercitare a suveranității în mod direct de către popor. În perioada 1989-1991, au fost convocate și organizate trei Mari Adunări Naționale. La reuniunile Marii Adunări Naționale au fost adoptate apeluri, rezoluții și hotărâri, înaintate Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, referitoare la promovarea istoriei, culturii și limbii naționale a etnicilor autohtoni de pe acest teritoriu.
Piața Marii Adunări Naționale este un simbol al renașterii național-culturale a românilor care locuiesc între Prut și Nistru. Anume în Piața Marii Adunări Naționale s-a coagulat și cristalizat românismul în Republica Moldova, datorită manifestării intelectualității moldovenești de pe acest teritoriu care în perioada sovietică s-a românizat tacit. Marile victorii ale românismului din Republica Moldova (revenirea la limba română în baza alfabetului latin, declararea suveranității și independenței) au avut loc în Piața Marii Adunări Naționale. Aceste victorii au fost posibile datorită conexiunii intelectualității cu masele populare. Anume influența elitei asupra conștiinței maselor privind fenomenele politice în Moldova au determinat cursul evenimentelor în anii 1989-1991.
De fiecare dată când partidele de dreapta s-au aflat la guvernare, ele au plecat din Piața Marii Adunări Naționale. Aceasta a însemnat pierderea contactului dintre elita pro-română și masele largi ale populației. Însă, de fiecare dată când ele au revenit în Piața Marii Adunări Naționale, cauza românească (și cea europeană) din Republica Moldova, aflată în pericol, a repurtat victorii – anii 1995, 2002-2003 și 2009. După anul 2010, contactul dintre guvernarea pro-europeană a Republicii Moldova și masele largi a fost pierdut din nou. Piața Marii Adunări Naționale, abandonată de partidele de dreapta, a fost cucerită de partidele de stânga, promotoare ale proiectului euroasitic. Simbolismul acestei pierderi s-a exprimat elocvent la 9 mai 2013, când simbolul renașterii național-culturale a românilor dintre Prut și Nistru a devenit locul de manifestare a trecutului nostalgic sovietic de esență rusă.
Indiferent dacă va obține Republica Moldova rezultatul scontat la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013, cu certitudine, Bruxelles-ul va susține și încuraja în continuare parcursul european al Chișinăului. Dar examenul cel mare al viitorului european al Republicii Moldova va avea loc după Vilnius, la alegerile parlamentare din anul 2014 (sau 2015). Pentru a convinge populația că viitorul ei este doar în Europa și că în ultimii patru ani Republica Moldova s-a mișcat în direcția corectă, este nevoie de o discuție directă și conexă a elitei cu omul de rând.
Piața Marii Adunări Naționale poate deveni din nou simbol al Republicii Moldova, de data aceasta a pro-europenismului. Pentru aceasta partidele de dreapta pro-române și pro-europene trebuie să recucerească Piața Marii Adunări Naționale. Și acest lucru trebuie făcut imediat, până la Vilnius. Este nevoie stringent ca populația Republicii Moldova să conștientizeze corect și să savureze rezultatele Vilniusul-ui pentru fiecare cetățean de rând. În caz contrar, după alegerile parlamentare din 2014 (sau 2015), la conducerea Republicii Moldova vor veni iarăși partidele de stânga, iar societatea noastră vă rămâne în continuare divizată – de această dată în pro-europeni și în pro-asiați.
vox.publika.md
