Actualitate

Anatol Moraru: „Mi-aș dori ca duminică să ningă, prin voia Domnului, cu multă minte peste Bălți”

„Marinocica a fost în formă mare la ședința CEC-ului. A ironizat Serviciul de Informații și Securitate, pentru că, în loc să se ocupe de securitatea statului, “numără pirojoacele pe care le-au mâncat susținătorii ei”, cazați la tabăra “Dumbrava Albă” din Bălți în timpul campaniei electorale. Șeful ei, penalul Ilan Șor, a găsit de cuviință să împroaște cu veninuri, îndemnându-i pe șoriști să iasă vineri, 3 decembrie, în stradă ca să-și apere “votul, viitorul și dreptul de a alege”, mai calificând decizia CEC-ului drept “act de vandalism împotriva statului și democrației”.

Socialiștii au reacționat și ei, prin gura spartă a lui Dodon, considerând decizia CEC – ului “un abuz din partea regimuluiși au sesizat instituțiile europene să intervină prompt, or, în caz contrar în această parte a Europei se va dezvolta un regim autoritar, care mereu va călca peste valorile democrației și nu va ține cont de lege.

Haideți să le punem pe toate la locul lor. Nici Marinocicăi, nici lui Șor, nici lui Dodon ne le place că CEC-ul a decis scoaterea candidatei șoriste din cursă. Asta, deși, după mine, instituția dată și-a făcut pentru prima dată în ultimii ani onest datoria.

CEC-ul lui Plahotniuc n-a reacționat nici la mitele electorale ale PD-ului, nici la listele false de donatori financiari ai formațiunii, când oameni cu salarii de 3-4 mii de lei vărsau în visteria partidului zeci de mii de lei, când alegătorii erau mituiți de Șor cu “grecikă și tușonkă”, când Dodon lua kuliockuri sau când erau plătite cash voturile transnistrenilor etc. Atunci, se vede, CEC-ul împărtășea, din punct de vedere al lui Plahotniuc, Șor și Dodon, “valorile democratice și activa în limitele legii”. Când SIS –ul e atent la porcăriile Marinocicăi, instituțuia tocmai se îngrijește de securitatea statului, or, ne gândim că mai mulți membri ai Partidului Șor sunt suspectați de furtul miliardului. Când CEC-ul sesizează încălcările admise de Tauber, trebuie să înțelegem că nu numără “pirojoacele” mâncate de șoriști, ci e atent la cum se respectă prevederile Codului Electoral.

Mai trebuie să realizăm că șoriștii cazați la “Dumbrava Albă” nu doar difuzau material electorale, dar și participau activ la toate întâlnirile Marinocicăi, producând presei și bălțenilor impresia că ea are mulți susținători printre orășeni, ceea ce nu e tocmai adevărat. Apoi, ce lipsă de obraz are hoțul de miliarde Ilan Șor ca să apeleze la structurile europene, când acestea cunosc ce conține Raportul Kroll și că el este condamnat la șapte ani și jumătate de prima instanță, iar acum e dat în căutare internațională.

Nu cunosc ce vor decide instanțele de judecată, dar mi-aș dori ca duminică să ningă, prin voia Domnului, cu multă minte peste Bălți” a scris criticul Anatol Moraru.

Sursa: nordnews.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *