Anatol Petrencu: „În 1812 s-a produs o ruptură care sângerează şi în ziua de azi”

– Domnule Petrencu, ce a urmărit Rusia prin războiul cu Imperiul Otoman din 1806-1812?
– Se ştie că Rusia ţaristă întotdeauna şi-a orientat expansiunea spre Balcani, permanent se gândea la Constantinopol, mereu o atrăgeau strâmtorile din această regiune. Expansiunea rusească spre Balcani devenise o tradiţie. Ceva mai devreme, ţarina Ecaterina a II-a punea la cale un proiect de a reface Dacia din teritoriul ţărilor româneşti în cadrul Rusiei extinse spre Imperiul Otoman. Asta urmărea şi ţarul Alexandru I care, la 1806, îşi trimite armatele peste Nistru, pe teritoriile româneşti şi declară război Imperiului Otoman. În acel război dintre ruşi şi turci, toate operaţiile militare s-au desfăşurat pe teritoriul românesc. Timp de aproape şase ani au avut loc mai multe lupte, dar şi multe tratative în urma cărora au fost şi încercări de a pune sub stăpânire toată Moldova şi toată Ţara Românească, iar hotarul Imperiului Rus urma să fie pe Dunăre. Spre 1812, relaţiile Rusiei cu Franţa deveniseră tensionate, iar ambasadorul Rusiei la Paris anunţa ţarul că o invazie a lui Napoleon asupra Rusiei este iminentă. Astfel, pacea de la Bucureşti a fost semnată cu o zi înainte ca armatele franceze să atace imperiul ţarist. Când Kutuzov, comandantul trupelor militare ruseşti, a intrat în negocieri cu reprezentanţii Porţii Otomane, cerea pământurile româneşti de până la Siret. Totuşi, prin acel tratat s-a decis ca hotarul Imperiului Rus să fie pe Prut, iar mai jos – partea stângă a Dunării, acolo unde ea se varsă în Prut, şi braţul Chilia. Aceste teritorii din Principatul lui Ştefan cel Mare au fost luate de Rusia prin tratatul semnat în Hanul lui Manuc din Bucureşti la 16 mai 1812.

– Dar aceste teritorii nu aparţineau Constantinopolului. Poarta Otomană, în urma unui război pe teritoriu străin, a cedat duşmanului teritorii străine, care erau ale Moldovei lui Ştefan cel Mare…
– Asta-i marea nedreptate… Peste un an de la semnarea păcii, Rusia a numit pământurile anexate din stânga Prutului Basarabia, ca să zăpăcească diplomaţia ţărilor occidentale.

– Ce-i de făcut ca lumea să cunoască adevărul despre aceste lucruri, adevăr întors pe dos de Rusia ţaristă, dar şi de regimul sovietic?
– Sigur că trebuie să ne mobilizăm pentru a marca în mod deosebit 200 de ani de la nedreptatea făcută în urma păcii dintre Imperiul Rus şi Imperiul Otoman. E nevoie să facem o analiză bazată pe documente a ceea ce s-a întâmplat cu noi. Menţionez că, la 1812, în teritoriile răpite de ruşi, românii alcătuiau 98 la sută din populaţie. Mai existau ucraineni, evrei, dar foarte puţini. Ce s-a întâmplat cu majoritatea băştinaşă în urma politicilor coloniale promovate în Basarabia? Unele lucruri au fost cercetate, iar altele trebuie cercetate mai minuţios. Avem foarte multe de spus despre administraţia rusească din Basarabia, despre sistemul de învăţământ, biserici, rusificare, dar şi despre colonizările prin care ţarismul a urmărit anumite scopuri… Ştiu că ziarul TIMPUL ne va susţine şi ne va oferi spaţiu pentru a dezbate anumite aspecte din istoria noastră de după 1812. Acesta ar fi aportul istoricilor către 200 de ani de la ocupaţia rusească.

– Deci să ne aşteptăm, în luna mai 2012, şi la o conferinţă internaţională pe marginea răpirii Basarabiei în urma unui tratat nedrept, semnat între ţarul rus şi Poarta Otomană?
– Aşa ar trebui să fie, cu invitarea unor specialişti din România, Franţa, alte ţări, inclusiv Rusia, de ce nu? Ceea ce a scris istoriografia sovietică la tema dată sunt nişte concepţii depăşite, pentru că nu au un fundament documentat. Istoriografia sovietică a fost întotdeauna în serviciul politicului, în cazul dat – al politicii ruseşti. Avem specialişti buni de istorie modernă şi la Iaşi, şi la Chişinău, dar trag nădejde
că vor reacţiona şi istorici democraţi din Rusia, din Ucraina.

– Nu credeţi că şi diplomaţia moldovenească ar trebui să devină mai activă pe parcursul următorului an pentru a explica şi pe căi oficiale nelegiuirea comisă la 1812?
– E o idee bună. Numai că, în cazul dat, ar fi vorba de un proiect de stat, un proiect guvernamental, prin care Ministerul de Externe să accepte cel puţin publicarea unei broşuri cu materiale deja scrise, dar actualizate, cu concluzii în care să se atragă atenţia opiniei publice mondiale – în limbile rusă, engleză, franceză, germană. Sigur că ambasadorii noştri ar putea să facă un lucru bun pentru poporul pe care îl reprezintă, dacă ţin la acest popor. Aş vrea ca diplomaţii noştri să nu rămână indiferenţi.

– Probabil, e necesar ca în asemenea acţiuni să se includă şi Ministerul Educaţiei, nu?
– Dacă profesorii nu se vor debarasa de istoriografia sovietică, cea care vorbeşte numai de „eliberare”, degeaba ne mai lansăm în asemenea acţiuni. Trebuie să elucidăm evenimentele aşa cum au fost ele, să ne promovăm şi punctul nostru de vedere. Sigur că ruşii vor spune în continuare că atunci ne-au eliberat de sub ocupaţia otomană. Ei întotdeauna au sucit evenimentele pe dos, pentru a-şi motiva expansiunile. Ar fi ceva nobil dacă, până în primăvara următoare, toată societatea se va include în evenimentele de comemorare a 200 de ani de la răpirea Basarabiei de către Rusia ţaristă. Am vrea ca acţiunile consacrate comemorării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Rusia să coaguleze totul ce este spirit românesc în stânga şi în dreapta Prutului.