Interviu

Andrei Buzatu: „Proiectul „Iniţiativa pentru promovare europeană” va atrage noi investiţii în R. Moldova”

Deşi acum locuieşte în Italia, continuă să-şi desfăşoare activitatea promovând iniţiative de business şi dezvoltare locală în România, Republica Moldova, prin propunerea de proiecte de investiţii, parteneriate, lobby şi reprezentare.

Absolvent al Facultăţii de Filosofie ( specializarea Ştiinţe Politice) al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, între 2004-2006 a urmat cursuri de masterat la tema „Studii Europene de Integrare şi Securitate”.

În perioada 2006-2010, a fost consilier în cadrul Serviciului Strategii, Parteneriate şi Cooperare Internaţională (Consiliul Judeţean Botoşani) unde, în calitate de manager de proiect, a participat la elaborarea şi implementarea mai multor proiecte în domeniul infrastructurii de transport, turism, sănătate, social şi de alimentare cu apă/canalizare/epurare.

În calitate de consultant-manager de proiect, între 2008 şi 2011 a colaborat cu firmele Project Europa SRL şi M&B Consultancy SRL, firme de consultanţă la elaborarea şi implementarea mai multor proiecte finanţate prin Fonduri Europene.

Începând cu anul 2009, a iniţiat o serie de parteneriate la nivel instituţional şi privat, ce vizează dezvoltarea mai multor proiecte în Republica Moldova, având ca principal obiectiv atragerea de investitori şi promovarea potenţialului mediului de afaceri local. Cu această ocazie, i-am solicitat un interviu în exclusivitate pentru TIMPUL.

– Domnule Buzatu, cum a apărut ideea Proiectului „Iniţiativa pentru promovare europeană”?
– Între anii 2006-2007, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Botoşani, am participat în cadrul a două stagii de pregătire profesională şi promovare a judeţului, perioadă în care am acumulat experienţă în domeniul afacerilor europene. Am realizat mai multe contacte între potenţiali investitori străini, firme şi ONG-uri prezente la Bruxelles şi firme sau organizaţii din judeţul Botoşani. Între timp, s-au pus bazele a numeroase proiecte publice şi private, fapt care pentru mine a constituit atât o reuşită profesională, cât şi o satisfacţie personală.

– Şi aţi hotărât să le implementaţi şi la noi…
– Începând cu anul 2009, colaborez cu autorităţile, reprezentanţi ai numeroase firme şi organizaţii din raionul Criuleni, la iniţierea şi dezvoltarea unei serii de proiecte. În urma colaborării şi a numeroaselor mele vizite de lucru în raion, întâlniri cu miniştri şi viceminiştri din Guvernul Republicii Moldova, mi-a venit ideea de a realiza o structură asociativă care să reunească toate raioanele, dar care să se adreseze comunităţilor pe care acestea le guvernează şi le reprezintă. Această structură asociativă – Uniunea Consiliilor Raionale din Republica Moldova (UNCRM) – va avea o reprezentanţă (un birou) la Bruxelles, prin intermediul căreia vor fi iniţiate parteneriate, proiecte de dezvoltare, vor fi atrase fonduri nerambursabile, investitori privaţi. De asemenea, un al doilea rol important va fi acela de a promova şi reprezenta comunităţile (în ansamblul lor) cu nevoi, probleme, oportunităţi şi interese de dezvoltare.

– Ce reprezintă acest proiect pentru Republica Moldova?
– „Iniţiativa pentru promovare Europeană”, aşa cum l-am denumit, nu este un proiect politic sau administrativ, obiectivul general fiind dezvoltarea comunităţilor pe care le reprezintă, prin utilizarea parteneriatului, a colaborării, a cooperării, prin intermediul acestei structuri asociative şi a biroului european de reprezentare ca voce comună. Proiectul are menirea de a sprijini eforturile procesului de reformare a administraţiei publice locale, prin aplicarea principiilor transparenţei, descentralizării, parteneriatului.

În primul rând, el îşi propune să dezvolte parteneriatul local, atât între consiliile raionale, pe de o parte, cât şi între autorităţile locale şi comunităţile pe care le reprezintă, pe de altă parte. Parteneriatul este cuvântul de ordine, fără de care dezvoltarea armonioasă nu poate avea loc, în nici un domeniu economic sau sector al vieţii.

În al doilea rând, el are drept scop să crească vizibilitatea raioanelor şi a comunităţilor locale, în raport cu alte entităţi publice, organizaţii sau firme prezente la Bruxelles. Având o prezenţă susţinută şi activă, prin reprezentanţi permanenţi, delegaţii oficiale, misiuni economice organizate prin intermediul Uniunii, raioanele vor beneficia de un acces mai facil la informaţii, potenţiali investitori şi surse de finanţare.
Proiectul îşi propune, de fapt, să încurajeze, să sprijine şi să coordoneze iniţiative şi proiecte locale de dezvoltare, completând proiectele dezvoltate şi finanţate cu ajutor guvernamental.

Aş adăuga aici un aspect foarte important, care vizează pregătirea specialiştilor din direcţiile/serviciile de specialitate (integrare europeană/ relaţii internaţionale/ investiţii) din cadrul consiliilor raionale, indispensabili în viitorul apropiat în iniţierea, elaborarea şi implementarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă externă (în special europeană).

– Care va fi impactul proiectului asupra Republicii Moldova?
– Proiectul în cauză va avea un impact pozitiv, prin intermediul principiilor pe care le promovează şi a obiectivelor realiste pe care şi le propune. Pe termen scurt, impactul va fi relativ palpabil, făcându-se simţit doar la nivelul autorităţilor locale implicate şi a personalului desemnat; deoarece va fi o perioadă de acomodare, de învăţare a mecanismelor şi a regulilor întregului proces, beneficiarii direcţi vor fi cei implicaţi în organizarea, funcţionarea şi gestionarea proiectului, respectiv a Uniunii. Campaniile de informare europeană trebuie să continue; doar bine informaţi vom putea participa cu adevărat în procesul de luare a deciziilor atât în ţară, cât şi în Uniune.

Pe termen mediu şi lung, implicaţiile acestui proiect vor avea un impact pozitiv direct asupra comunităţilor locale, prin proiectele derulate. Vă dau un exemplu: în cadrul Forumului economic de la Criuleni din 25 aprilie, la care am participat şi cu ocazia căruia am lansat oficial proiectul sus-numit, am avut posibilitatea să cunosc oameni de afaceri şi manageri de top, care au fost încântaţi de această iniţiativă, exprimându-şi interesul de a participa activ. Acele firme vor fi incluse în proiectul nostru, în calitate de parteneri, şi vor beneficia de sprijinul structurii pentru dezvoltare de proiecte viabile pentru comunitatea din care fac parte.

– Când va avea loc lansarea întregului proiect, inclusiv a Biroului European de reprezentare?
– La 1 ianuarie 2013. Întreaga echipă care a iniţiat acest proiect (dnii Ghenadie Cazacu, Sergiu Ceauş, Marcel Ţăruş şi subsemnatul) îşi doreşte şi îşi propune ca la acea dată să organizeze Dineul de lansare al biroului de la Bruxelles, la care sperăm că vor fi prezente numeroase personalităţi din lumea politică, de afaceri şi specialişti din Europa şi nu numai. Dar, mai multe amănunte le veţi primi în apropierea acelei date, deoarece pregătim şi câteva surprize ce vor fi de bun augur pentru imaginea Uniunii şi a republicii, credem noi.

– Ce sentimente vă leagă de Republica Moldova?
– Republica Moldova este un loc deosebit pentru mine, vin aici ca acasă, mă simt ca în România copilăriei mele, perioada anilor ’90, când oamenii erau mai simpli, mai direcţi, sinceri şi deschişi… adică oameni. Nu vreau să compar, nu am cum, mai ales că este a doua mea casă, unde am avut şi am în continuare un sprijin deosebit, dar şi un sentiment de prietenie manifestată deschis.

– Vă mulţumim pentru interviu şi vă dorim succes la realizarea acestui proiect important pentru noi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *