Ani de control PAS la Aeroportul Chișinău și nicio schimbare: Lipsa de infrastructură a dus la o tragedie

Lipsa de infrastructură curmă o viață la Aeroportul Internațional Chișinău.
În această dimineață, în jurul orei 04:00, o persoană și-a pierdut viața în timp ce traversa pe trecerea de pietoni din fața Aeroportului Internațional Chișinău.
Acesta nu este doar un simplu accident de rutier. Este rezultatul unei infrastructuri periculoase, neglijate ani la rând, în ciuda numeroaselor avertismente.
Vorbim despre aceeași trecere de pietoni care traversează patru benzi cu trafic rapid. O trecere nedirijată, fără semafoare sau pasarelă pietonală, exact în locul unde microbuze, autobuze și mașini opresc și parchează pentru a lăsa milioanele de pasageri.
Este un loc unde oamenii coboară direct în trafic, cu bagaje, copii și bătrâni, fiind apoi obligați să traverseze printre mașini.
Am atras atenția în repetate rânduri că lipsa unei infrastructuri sigure va duce inevitabil la o tragedie.
Iar tragedia s-a produs.
Astăzi, poliția ridică mașinile din zonă. Întrebarea este simplă: de ce abia acum? Pentru că s-a pierdut o viață? Sau doar pentru a crea impresia că în sfârșit se face ceva?
Problema nu este doar la șoferi. Problema este că infrastructura și modul în care este gestionată fac aproape inevitabilă încălcarea regulilor. Când milioane de pasageri sunt obligați să coboare pe marginea unui bulevard cu patru benzi și să traverseze printre mașini, nu mai vorbim despre incidente izolate, ci despre un eșec administrativ.
Au trecut mai bine de trei ani de când statul a preluat managementul aeroportului. Traficul a depășit cinci milioane de pasageri anual, însă investițiile în siguranța accesului către terminal au rămas în urmă.
Un aeroport modern nu înseamnă doar un terminal frumos sau recorduri de trafic. Înseamnă că fiecare pasager ar trebui să poată ajunge în siguranță de acasă la terminal și înapoi.
Astăzi, cineva nu a mai ajuns. Prea puțin, prea târziu, domnilor manageri.