Apărarea lui Buga

De când îl cunosc pe Ion Buga (dar mă surprind acum că îl cunosc de mai bine de o jumătate de veac, încă din anii de studenţie), am convingerea că dumnealui ar putea renunţa la toate avuţiile lumii, nicidecum, însă, la adevărul istoric şi ştiinţific. Prin 1964-1967, pe când ne aflam la studii doctorale la Universitatea de Stat din Leningrad, eu – la filologie, dumnealui – la istorie, l-am văzut şi l-am admirat pentru setea cu care se adăpa în arhivele şi bibliotecile din urbea nordică, oarecum mai descătuşată în spirit şi gândire, în frumoasa tradiţie a intelectualităţii ruse, decât provincia noastră, ţinută în vizorul permanent al securităţii imperiale şi al zeloşilor slujitori locali ai acesteia, la izvorul cunoştinţelor despre noi şi istoria noastră. În cadrul „Frăţia moldovenească” ne-am împrietenit şi cu alţi doctoranzi, studenţi şi cercetători basarabeni cutezători, care-şi făceau studiile în Veneţia de pe Neva…

Alături de alţi mari patrioţi basarabeni, începând cu anii restructurării declarate de Gorbaciov, Ion Buga s-a dedat total cauzei nobile de luminare a oamenilor de rând cu lumina cea dreaptă a adevărului, de înfierare a falsificatorilor străini ai istoriei noastre, dar şi a lacheilor lor locali. Atunci când, în 1988-1989, în paginile presei periodice puternic cenzurate de la noi reuşeam, împreună cu Ion Dumeniuk, cu sprijinul unor curajoşi pentru vremurile de atunci redactori ca Anton Grăjdieru, Nicolae Dabija, Tudor Ţopa, Pavel Cristea, să strecurăm aproape zilnic câte un articol în apărarea limbii noastre şi a scrisului latin, când eram acuzaţi de către unii români verzi din buruieni că am fi acaparat, chipurile, toată mass-media, când aveam nevoie ca de aer de susţinerea colegilor noştri istorici, Ion Buga a fost primul istoric cu renume din R. Moldova care, în fulminantul articol „O limbă maternă – un alfabet”, (publicat în „Învăţământul public” din 19 octombrie 1988, redactor-şef fiind atunci Anton Grăjdieru), nu s-a temut să declare public, şi nu numai să declare, ci şi să-i convingă şi pe cei mai înverşunaţi adversari că noi, moldovenii din Republica Moldova, din actuala Ucraină, din Rusia, din Moldova de peste Prut suntem români, precum sunt bulgari bulgarii din Bulgaria, Ucraina, R. Moldova; că, deşi ne mai zicem, după partea locului în care trăim, şi moldoveni, basarabeni, bucovineni, munteni, transilvăneni, olteni, bănăţeni ş.a., toţi facem parte din poporul român şi, deci, suntem cu toţii români, la fel cum ruşii, de exemplu, fie că îşi mai zic, după locul de naştere sau de trai, şi pomori, kerjaci, kamcedali, fac parte din poporul rus; că noi, toţi românii, indiferent unde am locui azi, vorbim una şi aceeaşi limbă – limba română, limbă care se caracterizează printr-o formidabilă unitate şi care, tocmai din aceste considerente, ne-a ajutat să ne menţinem, în pofida politicii de cucerire şi de dezbinare, desfiinţare, distrugere ca neam; în sfârşit, că alfabetul rusesc, adus de cotropitori pe şenile de tancuri şi impus într-o noapte românilor basarabeni „eliberaţi”, trebuie înlocuit de urgenţă prin alfabetul firesc al limbii noastre de origine romanică – alfabetul latin.

Intervenţia profesorului Buga a fost un şoc atât pentru cei care cunoşteau situaţia reală, însă se temeau s-o spună, cât şi, mai ales, pentru cerberii politicii de deznaţionalizare prin falsa propagandă seculară despre două naţiuni diferite – două limbi diferite – grafie diferită. Aceşti cerberi considerau că profesorul Buga trebuia tras la răspundere. Locotenenţii regimului au manifestat exces de zel să îl pună la punct pe domnul profesor: discuţii la catedră (24 oct.1988) şi la biroul CC al PCM (13 dec. 1988), sfatul de a renunţa public la opinie, considerându-şi-o greşită, intimidări, persecutări. Zadarnică trudă! Profesorul Buga şi-a apărat ca Socrate propriile idei şi convingeri. Nu numai că nu a renunţat la ele, dar, prin discuţia publică şi prin imbatabilele argumente invocate, a reuşit să-i convingă şi pe cei care mai ezitau, ba şi pe cei străini de istoria noastră, de justeţea adevărurilor pe care le apăra. Profesorul Buga nu se apăra pe sine, profesorul apăra nişte drepturi istorice şi legitime ale românilor moldoveni. Profesorul Buga putea fi blamat, putea fi judecat, putea fi condamnat, după cum s-a şi încercat, iar principiile pe care le apăra – nicidecum. Pentru aceasta curajosul patriot Ion Buga se bucura de simpatia şi sprijinul total al poporului. Adevărul era de partea savantului. Prin încercările sterile de a-l combate, satrapii s-au făcut de râsul curcilor.
Profesorul Ion Buga are o logică de fier şi un argument forte: adevărul nu poate fi strangulat, adevărul, mai devreme sau mai târziu, totuna iese la suprafaţă. Ceea ce nu făcuse filologul Valentin Mândâcanu prin incendiarul său eseu „Veşmântul fiinţei noastre” a realizat istoricul Ion Buga prin înflăcărata sa pledoarie în apărarea adevărului „O limbă maternă – un alfabet”. După Ion Buga s-au avântat în luptă pentru adevăr mulţi colegi de breaslă, fapt pentru care opinia publică le rămâne profund recunoscătoare. De prezenţa Domniilor Lor este nevoie şi în ziua de azi şi o salutăm cu toată ardoarea. În marele nostru avânt, nu trebuie să uităm, totuşi, că Buga este primul mare istoric basarabean din perioada postbelică care nu s-a temut să proclame adevărul, dându-ne o lecţie de bărbăţie. Buga nu a pactizat cu diavolul, păcate pe care le poartă mulţi istorici de la curtea lui Bodiul şi a urmaşilor acestuia. Ion Buga a rămas onest cu sine însuşi, cu propria conştiinţă. Totul ce a urmat după 1988: Declaraţiile de Suveranitate şi Independenţă, lupta pentru Tricolor şi Imnul de stat, pentru eliberarea din închisorile smirnoviste a grupului Ilaşcu, condamnarea odiosului pact Ribbentrop-Molotov şi a Protocolului adiţional secret, a crimelor comunismului, a ocupaţiei Basarabiei, apărarea drepturilor victimelor regimului sovietic şi ale veteranilor de război ai Armatei Române, deportaţilor şi urmaşilor acestora, cererea retragerii necondiţionate a trupelor militare ruseşti de pe teritoriul statului suveran Republica Moldova etc. – poartă şi o parte din zbuciumul trăirilor profesorului Buga.

Participant activ la manifestările de protest contra falsificării adevărului istoric, înrolat cu trup şi suflet în lupta pentru triumful cauzei românismului pe mult pătimitul pământ românesc al Basarabiei, prieten de crez şi ideal cu Gheorghe Ghimpu, Nicolae Costin, Ion Dumeniuk, Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Nicolae Dabija, Alexandru Moşanu şi cu toţi luptătorii sinceri pentru triumful adevărului şi dreptăţii, Ion Buga rămâne mereu pe baricade, iar exemplul dumisale de ardere totală pentru cauză serveşte drept model de însufleţire pentru generaţia din 7 aprilie şi pentru cei care vor veni.
E plin de elan şi energie. Sinceritatea şi onestitatea ne încurajează să-i fim mereu aproape. Scutul adevărului îi garantează izbânda.
La mulţi ani şi mari împliniri, frate Ioane.

Nicolae Mătcaş,
doctor habilitat în filologie, profesor universitar,
ex-ministru al Învăţământului