Actualitate

Așa numitul procuror-șef al Transnistriei, cercetat penal de PCCOCS

Pretinsul procuror general al regiunii separatiste din stânga Nistrului, Anatol Gurețki, este cercetat penal de autoritățile constituționale de la Chișinău. Acesta este bănuit de privațiunea ilegală de libertate și uzurparea de calităţi oficiale, transmite  Zona de Securitate cu referire la Realitatea.md.

Astfel, potrivit sursei citate, separatistul Gurețki este în vizorul procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), fiind chiar citat la Procuratură, dar, el nu s-a prezentat.

De asemenea, Gurețki ar sta în spatele unei așa anumite legi din regiunea separatistă, aprobată recent, prin care prevede pedepse cu închisoarea în cazul în care cetățenii moldoveni din Transnistria se vor adresa instanțelor de judecată constituționale sau altor organe de drept pentru a le face dreptate, în raport cu cele autoproclamate.

„Au fost mai multe voci care l-au acuzat pe Guretki că a creat norma restrictivă doar pentru a se proteja de oamenii legii constituționali”, transmite sursa citată.

În răspunsul oferit redacției Zona de Securitate de către procurorul Corneliu Popescu se arată că: „Anatol Gurețkii a fost citat la organul procuraturii în perioada anului 2022, existând o bănuiala rezonabila de comitere a acestuia a infracțiunii prevăzute de art. 42, 166 alin 1 (privațiune ilegală de libertate a unei persoane, dacă acțiunea nu este legată cu răpirea acesteia, se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani.) si 351 alin. (2) din Codul penal, (se referă la Uzurparea de calități oficiale acțiune săvârșită de două sau mai multe persoane se pedepsește cu amendă în mărime de la 650 la 1050 unităţi convenționale sau cu închisoare de până la 4 ani)”.

Gurețki ar fi cercetat penal în cauza lui Ghenadie Ciorba, care în 2020 a fost reținut ilegal de către structurile de forță ale regimului și s-a aflat în detenție ilegală mai mult de un an. Pe pretinse fapte de extremism, a fost chiar condamnat la 3 ani și trei luni de închisoare, din fericire, a fost eliberat pe 10 august 2021 sub presiunea publică. După eliberare, Ciorba a început să își caute dreptate și l-a învinuit la modul direct pe pretinsul procuror general, dosarul lui fiind unul din puținele din regiune care a ajuns la PCCOCS, nu la procuratura din Bender/Tighina.

Anatol Gurețki a îndeplinit funcția de ministru al justiției al auto-proclamatei Republici Moldovenești Nistrene (2005-2006), tot în 2006 la propunerea primului președinte RMN, Igor Smirnov, devine procuror general al regiunii separatiste. Funcție ocupată până în 10 octombrie 2012. În aprilie 2012, acesta și-a depus demisia, dar deputații „Consiliului Suprem al RMN” nu au acceptat-o. Din 10 octombrie 2012 s-a pensionat însă în 2016 revine din nou în fruntea procuraturii ilegale din regiune.

Acesta se face vinovat de cel puțin trei decizii la CEDO, fiind catalogat de Curte responsabil de încălcarea drepturilor oamenilor din regiune.

„Procurorul” este cunoscut pentru opiniile sale convinse de separare a regiunii de Republica Moldova, acesta se regăsește printre autorii cărții „Totul se poate repeta din nou” scrisă în 2003, unde este promovată ura față de Republica Moldova și sunt aduse insulte la adresa autorităților de pe malul drept.

Cele mai răsunătoare dosare în care figurează acesta este procesul împotriva fostului președinte RMN, Evghenii Șevciuk, Gurețki a fost cel care a solcitat ridicarea „imunității de deputat a acestuia”.

Totodată se face vinovat de închiderea ilegală și a lui Oleg Horjan președintele partidului comunist din regiune, care încă se află în detenție, dar și multe alte dosare de încălcare a drepturilor omului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *