Actualitate

Atenție, Cod portocaliu de vânt! Recomandările salvatorilor IGSU

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod portocaliu de vânt pentru data de 26 aprilie, în intervalul orelor 10:00–21:00. Sunt prognozate rafale puternice de până la 24–26 m/s. IGSU avertizează populația să evite focul deschis și deplasările, din cauza riscurilor de incendii și accidente.

Potrivit salvatorilor, vântul puternic poate provoca incendii de vegetație, dar și doborî copaci sau cabluri electrice. Astfel, cetățenii sunt îndemnați să nu aprindă focuri în aer liber și să nu arunce obiecte inflamabile pe terenuri uscate.

De asemenea, este recomandată evitarea zonelor din apropierea copacilor bătrâni, a clădirilor deteriorate sau a firelor electrice. În cazul observării unor cabluri căzute la sol, acestea nu trebuie atinse, iar autoritățile trebuie anunțate imediat, apelând la Serviciul 112.

Șoferii sunt sfătuiți să parcheze autovehiculele în locuri sigure, iar părinții sunt îndemnați să nu lase copiii fără supraveghere. Totodată, în timpul rafalelor puternice de vânt, este recomandată limitarea deplasărilor în aer liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *