Actualitate

ATENȚIE ȘOFERI /// Majoritatea punctele de trecere a frontierei R. Moldova cu Ucraina vor fi ÎNCHISE

Ucraina anunţă despre intenţia de a închide aproape toate punctele de trecere de la frontiera cu R.Moldova. Potrivit agenţiei INFOTAG, guvernul Ucrainei, în cadrul şedinţei de joi, a anunţat închiderea majorităţii punctelor de control de la frontiera cu ţările vecine.

Această măsură de urgenţă este luată pentru a preveni răspândirea infecţiei cu coronavirus în Ucraina. Conform deciziei guvernului, punctele de control vor fi închise în regim de urgenţă în cursul zilei de 13 martie şi vor fi închise complet până vineri, ora 20.00.

Deputata Radei Supreme a Ucrainei, Victoria Siumar, a menţionat că regimul de carantină va fi introdus până la 3 aprilie.

"Vor fi închise majoritatea punctelor de control de la frontiera Ucrainei. Din cele 219 puncte, vor rămâne deschise49, unde sunt amenajate locuri pentru carantină", a spus deputata.

Potrivit listei preliminare, urmează a fi închise aproximativ 50 de puncte de control de la frontiera moldo-ucraineană, inclusiv rutiere, pietonale, feroviare, fluviale, prin Transnistria şi spre portul Giurgiuleşti de pe Dunăre. Astfel, urmează a fi închise temporar li cele mai solicitate puncte de control: Criva-Mamaliga, Otaci-Moghilev-Podolsk, Cosăuţi-Iampol, Soroca-Ţekinovka, Goianul Nou-Platonovo, Cuciurgan-Pervomaisk, Cuciurgan-Novosaviţkaia. Prin aceste puncte, locuitorii Moldovei pleacă spre Cernăuţi, Kiev, Vinniţa.

Vor rămâne deschise doar punctele de control Palanca-Maiaki-Udobnoe şi Tudora-Starokazacie, care leagă R.Moldova cu regiunea Odessa.

Autorităţile de la Chișinău nu au reacţionat deocamdată la decizia Ucrainei.

https://radiochisinau.md 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *