Aura: „Mă străduiesc să fac muzică potrivită timpului”

– Aura, ne-am obişnuit să ne surprinzi cu ceva nou. Acum ce surpriză pregăteşti pentru fanii tăi?
– Lucrez la o piesă compusă de Doina Sulac, iar textul îi aparţine Vioricăi Nagacevschi. E o piesă de dragoste, sper că va fi lansată până la sfârşitul anului.

– Eşti printre organizatorii spectacolului „Şlagărul Anului”, care va avea loc pe 17 decembrie la Palatul Naţional. La ce etapă de pregătire vă aflaţi?
– Deja suntem la a treia ediţie. În fiecare an ne străduim să facem ceva neobişnuit. Am adunat topul pieselor autohtone de la toate posturile de radio. În câteva zile, la Televiziunea Naţională va începe televotingul, astfel încât şi telespectatorii, şi ascultătorii să-şi spună părerea. Din 40 de piese vor fi selectate doar 25, care vor intra în concert. Invitatul special din acest an va fi Ricu Vodă, care la final va prezenta un microrecital. Mă bucură faptul că, printre interpreţii care au lansat anul acesta şlagăre, am văzut şi nume noi. De fapt, pentru unii „Şlagărul Anului” poate servi ca punte de trecere spre marea scenă. Dar este un stimulent şi pentru interpreţii cu experienţă, căci, cine nu şi-ar dori ca piesa lui să apară în acest top?

– Vei participa şi tu la concert?
– Sigur. Mă bucur foarte mult că am regăsit în topuri şi piesa mea „Pleacă”. Sunt cu inima împăcată. E important să fii printre organizatorii concertului, dar să nu uităm că eu sunt interpretă şi îmi face o plăcere imensă să ies în scenă. De fapt, eu sunt unul dintre interpreţii norocoşi care a participat la toate ediţiile de „Şlagărul Anului”. Mă bucur că piesele mele sunt ascultate. Trebuie să-i mulţumesc Getei Voinovan că mi-a scris multe şlagăre.

– Apropo, dar Geta Voinovan cum se simte?
– Este mai bine şi asta mă bucură. Mi-a zis că i-a venit muza. Sper că în curând voi colabora iarăşi cu ea.

– De când te-ai lansat în showbiz s-au schimbat preferinţele ascultătorilor. Tu cum procedezi: te conformezi noilor cerinţe sau îţi păstrezi stilul?
– Acum nu ascultă toţi aceeaşi muzică, precum era cândva. Atunci erau aceiaşi interpreţi, se difuzau aceleaşi melodii pe care, practic, le cunoşteau toţi. Astăzi publicul e diferit şi muzica e diferită. Eu mă străduiesc să fac muzică potrivită timpului. Aşa încerc să prind doi iepuri. Pentru mine contează ca piesa să fie melodioasă, să aibă un mesaj clar, dar nu pur şi simplu să fie o adunătură de note. Mă bucur când descopăr tineri cu viziuni şi idei noi. Fiecare generaţie trebuie să aibă interpreţii săi. Chiar dacă pe an ce trece concurenţa e tot mai mare, pe mine nu mă deranjează acest lucru. Fiecare îşi are locul său. Eu am publicul meu, care mă iubeşte şi care, la spectacole, cântă împreună cu mine.

– Deoarece suntem aproape la sfârşit de an, sunt curioasă să aflu dacă anul acesta a fost pentru tine unul deosebit?
– Fiecare an e deosebit prin simplul motiv că îţi cresc copiii mai mari. În rest, totul a fost la fel: concerte, imprimări etc. Totuşi, a fost ceva ce mi-a provocat multă plăcere. Anul acesta, de Ziua Internaţională a Copilului, am organizat în premieră concertul „Copii cuminţi cu vedete părinţi”. A fost pentru prima dată când interpreţii au ieşit în scenă împreună cu propriii copii şi au cântat. Recunosc că a fost foarte greu să-i convingem pe unii interpreţi să vină cu copiii lor la spectacol. Am avut şi refuzuri, deşi nu s-a pus accent pe calităţile vocale ale copiilor. Lumea vrea să cunoască mai multe despre familiile vedetelor şi noi le-am oferit această posibilitate. După spectacol, copiii din sală au venit în culise şi spuneau că mai doresc să cântăm. A fost extraordinar. Concertul a fost vizionat şi de către moldovenii aflaţi peste hotare. A doua zi, m-a sunat o persoană din Italia şi mi-a zis că i-a plăcut foarte mult concertul. Ea s-a mirat mult când a văzut ce băiat mare are Anişoara Puică, cât de bine cântă băiatul Adrianei Ochişanu, ce voce plăcută are fata lui Ion Raţă…

– Ce mai fac fetiţele tale?
– Lori şi cu Betty merg la grădiniţă, sunt în grupa pregătitoare. Le place să citească. De fapt, dragostea de carte le-am cultivat-o de mici. Le cumpăram reviste interesante, cărţi. Acum se pregătesc pentru matineul de iarnă. Lori va fi Alba-ca-Zăpada, iar Betty – Zâna Iarnă. Sunt foarte încântate. Am fete mari deja. Vorbesc despre dragoste. Îmi povestesc despre băieţii din grupă. Într-o zi, Lori îmi spuse că îi place de Cristi, un coleg de grupă. Peste o săptămână, însă, mi-a zis că s-a debarasat de această idee. Vrea să fie actriţă – e ghiduşă, sociabilă, dansează bine, recită frumos. Mă gândesc îngrijorată la ce fel de actorie poată să facă ea în Republica Moldova – mori de foame, nu alta. De aceea, îmi doresc enorm ca lucrurile într-adevăr să se schimbe în bine… Betty, în schimb, e pasionată de pisici, iepuraşi. Visează să devină balerină.

– Cât de des sunteţi împreună cu toată familia?
– Oricât de ocupaţi am fi eu şi soţul, ne străduim ca duminicile să le dedicăm copiilor. Mai greu e toamna, când am foarte multe activităţi. Chiar m-am simţit incomod când Lori ne-a spus că „părinţii normali îşi duc copiii să se plimbe în parc, la distracţie şi apoi pleacă la restaurant să mănânce”. Duminica trecută aşa am şi făcut. O zi întreagă le-am consacrat-o fetelor. Sper că ne-am reabilitat.

– Deoarece suntem în campanie electorală, nu pot să trec cu vederea faptul că te-am văzut cântând în susţinerea unui partid înscris în cursa electorală…
– Am avut oferte de la mai multe partide, dar am acceptat-o pe cea care este mai aproape de sufletul meu. Îmi place echipa şi sunt convinsă că va izbuti să schimbe lucrurile în bine. Principiile mele coincid cu programul lor – deci, a cânta cu ei înseamnă a-mi exprima poziţia civică. Eu nu sunt genul de om care, pentru bani, face totul. Am acceptat să merg şi din motivul că de mult timp n-am avut concerte la sate. M-a întristat faptul că am văzut Case de Cultură distruse. La un concert mi s-a înfipt tocul pantofului între două bârne. Pentru spectatori a fost amuzant – au scos telefoanele şi au început să filmeze. Nu m-aş mira dacă aceste imagini sunt pe Internet. Oamenii sunt dornici să vadă interpreţi, dar noi trebuie să avem unde veni. Acum avem noroc de o toamnă frumoasă şi călduroasă, altminteri nu ştiu cum aş fi rezistat să cânt afară, pe scări sau pe scene improvizate în aer liber. Mergând prin sate, m-am convins şi mai mult să e nevoie de o schimbare radicală. Te încălzeşte doar publicul care te aşteaptă de fiecare dată cu foarte mult drag.

– Aura, îţi doresc succes în ceea ce faci şi îţi mulţumesc pentru interviu.