Aurelian Silvestru, făuritorul de şcoli

Au venit să-i felicite pe directorul Aurelian Silvestru şi pe profesorii de aici ex-preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, şefa Direcţiei orăşeneşti de educaţie, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, scriitorii Vasile Romanciuc, Iulian Filip, Ianoş Ţurcanu, funcţionari publici, oameni de ştiinţă, părinţi şi elevi care învaţă aici.

Manifestarea a avut loc la sediul claselor primare, care reprezintă acum un complex de clădiri cu o arhitectură unicat, având în centru o biserică. Opera – care e parţială, deoarece clasele gimnaziale şi liceale au un alt sediu – îi aparţine directorului Aurelian Silvestru.

În ultima sa carte, „Fărâme de suflet”, Aurelian Silvestru are un eseu intitulat „Făuritorii de şcoli”. Fabula e următoarea: după un mare potop, s-au adunat puţinii supravieţuitori şi l-au rugat pe Dumnezeu să-i lase să moară cu demnitate, înainte ca foamea şi setea să-i transforme în fiare. Vrând să-i ajute, Dumnezeu le-a zis: „Iată aici, în faţa voastră, o mulţime de merinde şi materiale de construcţie. Luaţi fiecare cât puteţi duce şi construiţi ce doriţi”. Oamenii au luat cât pot duce în spate şi s-au împrăştiat, o parte la Răsărit, altă parte la Asfinţit. După un timp, cei de la Răsărit s-au întors din nou la El şi l-au rugat să le mai dea merinde şi materiale, ca să-şi ducă la sfârşit „opera”. După ce li s-a îndeplinit dorinţa, ei s-au întors cu aceeaşi rugăminte, din nou şi din nou. Şi atunci, Dumnezeu i-a întrebat ce construiesc de au ajuns mai sălbatici decât erau? „Temniţe”, i-au răspuns oamenii. „Construim puşcării, ca să scăpăm de hoţi şi de bandiţi!”. Întristat, Dumnezeu s-a dus la cealaltă parte a poporului. A văzut în ţara lor lanuri şi grădini în floare, oraşe, drumuri, temple şi palate… „Şi voi, tot cu închisorile aţi început-o?”, i-a întrebat El. „Da de unde! Noi am construit înainte de toate şcoli, ca să-i învăţăm pe copii să deosebească frumosul de urât, binele de rău, iar ei, la rândul lor, au pus umărul alături de noi şi ne-au ajutat să înălţăm aceste palate…”.

Probabil, anume ideea supravieţuirii neamului prin cultură, prin şcoală, l-a făcut, acum 20 de ani, pe psihologul Aurelian Silvestru să schimbe munca de cercetare pe cea… de implementare. A fost un caz unic la noi, când un savant, doctor habilitat în psihologie, scriitor, a abandonat teoria, pentru a se dedica practicii. Şi-a propus să facă o şcoală – nu doar în spiritul principiilor pedagogice şi psihologice pe care le elaborase, dar de la temelie. L-au ajutat şi unii oameni de afaceri, dar ideea ar fi rămas o utopie, dacă nu şi-ar fi suflecat singur mânecile. În acei ani, şi-a asumat până şi rolul de şef de şantier şi a muncit mai multe veri la rând alături de constructori.

Concomitent, a format colectivul didactic, invitând în liceu profesori din România, pentru a forma un mediu lingvistic autentic românesc. Vineri, copiii şi profesorii ne-au demonstrat că la „Prometeu” limba română se află în capul mesei. Ei au înscenat cu mare talent câteva bucăţi din cartea „Fărâme de suflet”, iar cea mai aplaudată a fost doamna profesoară de chimie, Daniela Şterbeţ, care a prezentat „Făuritorii de şcoli”…

Deşi liceul a trecut şi prin greutăţi până a ajunge la stele, oaspeţii prezenţi la eveniment au remarcat unanim faptul că, în cei 20 de ani, Aurelian Silvestru a construit în liceul său nu doar blocuri de studii, dar şi personalităţi. Pentru copiii de la „Prometeu” a scris cântece, a organizat festivaluri, concursuri, competiţii sportive. Şi tot pentru ei a scris cărţi. Nu întâmplător, poetul Vasile Romanciuc, unul dintre patronii spirituali ai Liceului „Prometeu”, menţiona în discursul său că Aurelian Silvestru este un adevărat făuritor de şcoli.