Autoritatea Patriarhiei Moscovei se întinde peste (aproape) toate țările pe unde au trecut cândva armatele țariste și tancurile sovietice

De data aceasta, contrar entuziasmului organizat, oaspetele de la Rasarit a fost huiduit de o mana de oameni la aeroport. Nu este important numarul, ci mesajul gestului lor.

Protestul are in vedere pozitionarea geopolitica a patriarhului. Aceasta a fost exprimata in repetate randuri prin iesirile publice ale intaistatatorului celei mai mari, statistic vorbind, Biserici Ortodoxe locale din lume. Tari ortodoxe precum Ucraina sau Moldova nu au ce cauta in Uniunea Europeana, Ortodoxia rusa este garantul unitatii in spatiul ex-sovietic, Patriarhia Moscovei reprezinta caminul spiritual al Estului – asemenea afirmatii nu pot decat contraria. Intaresc impresia, deloc placuta, ca prin vocea si actiunile patriarhului se manifesta politica unei Rusii in plin proces de recuperare a sferei de influenta de dinaintea caderii comunismului.

Teologic, politica patriarhului nu este mai putin problematica. Biserica Ortodoxa din Rusia se defineste pe sine, in primul articol al Statutului aprobat in anul jubiliar 2000, drept „multinationala”. Ceea ce este bine. Din perspectiva raportului dintre etnie/etnii si teritoriu, orice Biserica locala ar trebui sa fie multinationala, sa reflecte diversitatea inevitabila a unei societati marcate de mobilitate. In fapt, aceasta este dilema Ortodoxiei moderne: concilierea identitatii culturale cu limitele geografice ale jurisdictiei canonice. Haosul din asa-zisa diaspora ortodoxa reflecta tocmai impasul eclesiologic provocat de asumarea necritica a nationalismului.

In articolul 3 al aceluiasi Statut, Biserica rusa isi precizeaza insa „teritoriul canonic”. Concret, textul afirma: „Jurisdictia Bisericii Ortodoxe Ruse include persoanele de confesiune ortodoxa care traiesc pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, Azerbaijan, Kasakstan, Kirchizia, Letonia, Lituania, Tajikistan, Turkmenistan, Usbekistan si Estonia, precum si crestinii ortodocsi care traiesc in alte tari si care se ataseaza voluntar acestei jurisdictii.” Altfel spus, autoritatea Patriarhiei Moscovei se intinde peste (aproape) toate tarile pe unde au trecut candva armatele tariste si tancurile sovietice.

Cat priveste Moldova de peste Prut, o tara cu doua Biserici Ortodoxe locale, asistam la amanarea interesata si vinovata a solutiei. Parte multiseculara a lumii crestine, mult inaintea Azerbaijanului sau Usbekistanului, Moldova nu este un loc in care Moscova si Bucurestiul de azi sa isi dispute meritele misionare. Din simplul si fundamentalul motiv ca, precedand imperiile de mai tarziu, Evanghelia lui Hristos era aici deja raspandita si traita. Aceasta precedenta ar trebui sa se concretizeze in recunoasterea maturitatii spirituale a unei Biserici (si tari) pe care politica patriarhului isi permite inca sa o trateze ca moneda de schimb.

Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro