Politică

Averea celui mai bogat deputat din Moldova: Grangurele PAS, proprietăți în patru țări și afaceri cu statul

Deputatul PAS Ilie Ionaș a revenit în atenția publică după ce fratele său, Gheorghe Ionaș, a fost sancționat de Poliție în urma unui conflict cu o femeie, produs pe 12 iulie. Parlamentarul este unul dintre cei mai bogați membri ai actualului Legislativ, declarând pentru 2025 proprietăți, investiții și active în valoare totală de aproximativ 257 de milioane de lei.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, oamenii legii au intervenit în cazul conflictului din 12 iulie după un apel la Serviciul 112. În urma documentării incidentului, Gheorghe Ionaș a fost sancționat pe 15 iulie, în conformitate cu prevederile legale.

Poliția s-a autosesizat și în legătură cu informațiile apărute în spațiul public despre presupuse incidente similare din 8 mai și 24 iulie. Oamenii legii au precizat că informația privind cazul din 24 iulie nu s-a confirmat.

Cine este deputatul Ilie Ionaș

Declarația de avere și interese personale pentru 2025 arată că Ilie Ionaș deține un patrimoniu constituit în mare parte din investiții și activități desfășurate în Regatul Unit. Valoarea proprietăților, investițiilor și activelor declarate se ridică la aproximativ 257 de milioane de lei.

Averea declarată de parlamentar este de aproape șase ori mai mare decât bugetul anual al satului Costești, localitate pe care a administrat-o înainte de a ajunge în Parlament. Deputatul declară proprietăți în Republica Moldova, România, Regatul Unit și Emiratele Arabe Unite, precum și investiții și participații în companii care au obținut contracte finanțate din bani publici.

Veniturile din funcțiile publice reprezintă doar o mică parte din încasările declarate de familia Ionaș. Pentru activitatea de deputat, acesta indică un salariu de 27.811,54 lei, iar de la Primăria Costești – venituri salariale de 289.495 de lei. Familia a mai obținut în Regatul Unit venituri salariale de 12.900 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 305.568 de lei.

Dividende și chirii de milioane

O parte importantă a veniturilor provine din dividende și darea în chirie a unor proprietăți. Ilie Ionaș declară dividende de 60.000 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 1,4 milioane de lei, de la MD Holding Limited, precum și 36.337,5 lire sterline, circa 853.034 de lei, de la MD Shield Holdings Limited. Soția deputatului declară venituri identice din partea acelorași companii.

Parlamentarul indică și 10.000 de lire sterline, aproximativ 234.753 de lei, obținute din închirierea unei case din Regatul Unit, precum și 718.080 de lei din contracte de locațiune prin MD Developments (London) Limited – Sucursala Costești.

Soția sa declară aproape 698.250 de lei din locațiune și alte 10.000 de lire sterline din închirierea unei locuințe. În declarație sunt incluse și indemnizații pentru copii acordate în Regatul Unit.

Proprietăți în patru țări

La capitolul bunuri imobile, Ilie Ionaș declară mai multe terenuri agricole primite prin donație în 2004, precum și un portofoliu important de locuințe.

Deputatul deține o casă cumpărată în 2015 cu 440.000 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 10,33 milioane de lei. O altă casă, achiziționată în 2020 cu 1,85 milioane de lire sterline, aproximativ 43,43 milioane de lei, are în prezent o valoare de piață estimată la 2,5 milioane de lire sterline, echivalentul a circa 58,69 milioane de lei.

Declarația include și trei apartamente cumpărate în Emiratele Arabe Unite în 2022. Acestea sunt evaluate la 1,389 milioane de dirhami, aproximativ 6,67 milioane de lei, 2,682 milioane de dirhami, circa 13,06 milioane de lei, și, respectiv, 1,179 milioane de dirhami, echivalentul a aproximativ 5,63 milioane de lei.

Parlamentarul mai declară un apartament cumpărat în România în 1998 cu 10.000 de lei românești. Valoarea actuală de piață a imobilului este estimată la peste 611.000 de lei românești, echivalentul a aproximativ 2,34 milioane de lei. În declarație figurează și o casă utilizată în baza unui contract de comodat.

Totodată, Ilie Ionaș declară că folosește un automobil Land Rover, fabricat în 2022 și evaluat la aproximativ 2,12 milioane de lei. Vehiculul aparține unei persoane juridice și se află în posesia deputatului în baza unui alt drept de folosință.

Investiții și conturi bancare

La capitolul active financiare, parlamentarul declară investiții și fonduri de pensii în Regatul Unit în valoare de sute de mii de lire sterline.

Printre acestea se numără un fond Scottish Widows Workplace Pension, cu un sold de 252.704 lire sterline, aproximativ 5,93 milioane de lei, și un fond St James’s Place Pension, cu 176.257 de lire sterline, echivalentul a circa 4,14 milioane de lei.

Deputatul mai declară un fond Octopus Apollo Venture Capital Trust în valoare de 69.195 de lire sterline, aproximativ 1,62 milioane de lei, precum și un fond Scottish Widows ISA de 52.533 de lire sterline, echivalentul a circa 1,23 milioane de lei. În declarație figurează și alte investiții și conturi bancare.

În Republica Moldova, Ilie Ionaș deține peste 542.917 lei într-un cont curent deschis la OTP Bank, precum și alte disponibilități bancare.

Contracte de milioane cu instituții publice

Potrivit unei declarații de presă a deputatului, familia Ionaș are 47 de contracte cu diferite autorități publice locale din Republica Moldova, în valoare totală de 87,2 milioane de lei.

În 2024, portalul Moldova Curată relata că firma administrată de mama lui Ilie Ionaș a câștigat, începând din 2021, mai multe licitații organizate de Primăria Costești. Valoarea totală a contractelor atribuite companiei ar fi fost de 19 milioane de lei.

Compania „Service Tulis”, care activează în domeniul construcțiilor, câștigase licitații organizate de Primăria Costești și înainte ca Ilie Ionaș să devină primarul localității.

De fiecare dată când firma participa la achizițiile organizate de Primăria Costești, Ilie Ionaș depunea la Autoritatea Națională de Integritate declarații privind conflictele de interese. Parlamentarul a susținut că nu a participat la selectarea câștigătorului și nu a făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor.

„Eu mă uit din alt punct de vedere. Din posibilitatea legală de a participa la licitație și din posibilitatea de a o câștiga. Nu văd o problemă morală”, declara Ilie Ionaș.

Fratele deputatului PAS Ilie Ionaș este acuzat că ar fi agresat o femeie, după ce aceasta ar fi refuzat să aibă o relație cu el.

Poliția a anunțat că s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public privind acest presupus caz de agresiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *