Justiție

Avocații lui Plahotniuc vin cu precizări: Martorii apărării vor fi aduși după încheierea etapei de citire a materialelor probatorii

Avocații lui Vlad Plahotniuc reclamă o campanie de denigrare în presă prin care sunt acuzați că ar tergiversa intenționat aducerea martorilor în instanță. Printr-o postare, avocatul Lucian Rogac califică astfel de acuzații drept nefondate și neargumentate și precizează că audierea martorilor va începe după încheierea etapei de citire a materialelor probatorii.

„Constatăm că în ultimele zile s-a întețit o campanie mediatică, ce pare a fi regizată, prin care se încearcă, din nou, să fie pusă într-o lumină proastă apărarea în dosarul în care este vizat dl Vlad Plahotniuc. Printr-o abordare părtinitoare și fără a scoate în evidență subtilitățile procesului referitoare la strategia apărării, ni se impută neargumentat că nu aducem în fața completului de judecată martorii apărării. Precizăm că, în prezent, se dau citirii materialelor probatorii din partea apărării”, a scris Lucian Rogac.

Apărătorul a criticat repetat modul în care au fost selectați martorii, precizând că mulți dintrei ei fie sunt stabiliți deja în străinătate, fie sunt inculpați în alte episoade ale dosarului.

„Țin să reamintesc faptul că lista de martori, propusă de avocați și dl Plahotniuc, a fost tăiată în proporții de peste 80 la sută, fiind lăsate spre audieri doar 27 de persoane care au fost nominalizate expres de către instanța de judecată, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a principiului unui proces echitabil și o discriminare, în condițiile în care acuzarea și-a adus la audieri aproximativ 50 de martori.

Mulți dintre martorii, aprobați de instanță, se află în străinătate, iar alții sunt inculpați în alte episoade din dosarul denumit „Frauda bancară”. Reiterăm că există și suspiciuni clare asupra modului cum a fost acceptată lista, mai ales că, la ședințele anterioare, am văzut cum procurorul de caz, personal, le oferea „alternative” martorilor și dădea de înțeles că unii dintre ei au tot dreptul să refuze să se prezinte. Astfel de mesaje sunt inacceptabile din partea unui acuzator, care este interesat de stabilirea adevărului”, a mai adăugat Lucian Rogac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *